Alice Oswald s-a născut în 1966, a studiat limbi clasice şi a lucrat ca grădinar, ceea ce a fost decisiv pentru poezia ei. A publicat opt volume de versuri (recompensate cu numeroase premii), a editat antologia The Thunder Mutters: 101 Poems for the Planet (2005) şi a alcătuit o selecţie din lirica lui Sir Thomas Wyatt (1503-1542). Între 2019 şi 2023 a fost profesoară de poezie la Oxford.
am fost cîndva jumătate floare, jumătate sine,
acel sine invizibil a cărui absenţă locuieşte-n oglinzi,
acea floare invizibilă care mereu orbecăie-
năuntru către noi, un fel de slăbiciune exsudantă,
da, am fost cîndva pe jumătate plăpîndă, pe jumătate scînteietoare,
în permanenţă ivindu-mă din abundenţa sinelui însuşi,
mereu privind ţintă rîurile, mereu
moţăind şi aplecîndu-mă-ntr-o parte, am ajuns la desfătare,
iar pentru o vreme am fost jumătate coajă jumătate suflu,
pentru o vreme n-am fost nici una nici alta,
o flacără de apă, o nestatornică femeie-bărbat a marginilor,
purtîndu-mi cea din urmă-nfăţişare ce mi-a rămas
înainte ca vigoarea să-mi coboare jos de tot în beznă
aproape tot anul şi să rămînă acolo mototolită
într-un cheag de somn la rădăcina tuturor nimicurilor
Întîi aprilie – viermişor nou-născut.
Plutind treaz pe un leagăn verde-frunză.
Doi aprilie – ochii deschişi pe jumătate,
lumina slabă mişcîndu-se sub pleoape. Faţa ascunsă.
Trei aprilie – trupeşă şi-mbobocită
într-o rochie galbenă ce n-are nevoie de bumbi.
Patru cinci şase – stă cumva-n picioare
echilibrîndu-se cu ambele mîini.
Şapte aprilie şi oboseala se arată.
Niciun repaus, de trei zile în straie nespălate.
Cere (opt aprilie) puţină apă.
Cere cere pînă cînd buzele se usucă. Niciun răspuns.
Nouă aprilie. Capul s-a prăbuşit.
Deformat de migrenă. Siluetă şezînd.
Douăsprezece aprilie – ochii închişi pe jumătate.
Nicio lumină mişcîndu-se sub pleoape. Postură-ncordată.
Aprilie treisprezece. Aproape moartă.
Faţa precum hîrtia udă. Cap galben atîrnînd.
Tot acolo. Tot pe moarte. Paisprezece aprilie.
Faţa veştejindu-se. Înfăţişare groaznică.
Cincisprezece şaisprezece. Şi aşa mai departe.
Sufletul fiindu-i sifonat. Culoarea s-a dus.
Aprilie şaptesprezece. Moartă. Probabil.
Ţeasta în iarbă. Foarte uşoară şi casantă.
– Weeds and Wild Flowers (cu gravuri de Jessica Greenman) (2009)
cînd arborele-ncepe să-nflorească
precum o-ntrezărire a
Cărnii
cînd floarea-ncepe să miroasă
ca şi cum rădăcinile ei au atins
stratul de
Sete între-
deschis al
Plăcerii
Alice, n-ar trebui
să dormi niciodată sub
un pal atît de pur
atît de multe inflorescenţe zbierînd
ca şi cum Răbdarea
a ajuns la capătul
Răbdării
– Falling Awake (2016)
Se spune că există insecte microscopice în ochi
care vorbesc greceşte iar aceşti invizibili
ambasadori ai privirii nu se văd niciodată pe ei înşişi
ci zboară pe suprafeţe drepte şi iarăşi înapoi
cu pigmentul prins de receptorii lor ce tremură precum un fir de păr
şi-aşa se face că vremea-i păcălită să se schimbe
iar valurile unul după altul trec modificîndu-şi nuanţa
şi cîteodată burniţează un fel de ploaie tîmpă
cade peste apă ca un adolescent
şi cîteodată soarele îi revine celui a cărui mască mortuară aurită
cu metalica ei privire-ncremenită pare să
clipească
Acolo e un port unde un zeu bătrîn al mării lustruieşte din cînd în cînd
două stînci vîntul s-a potolit n-ai nevoie de ancoră
apa îţi ţine pe loc barca în fascinată oroare
în capătul celălalt un măslin cu frunze rare aruncă un fel de seară deasupra unei peşteri
care e locuinţa apei în care ea îşi duce viaţa dublă
sînt patru boluri de piatră şi patru găvane de piatră
iar albinele intenţionat îşi depun acolo mierea
stalactite atîrnă din tavan ca nişte războaie de ţesut gigantice
unde mareea ondulează năvoadele coriacee
te uluieşte acea culoare ea este nebunia cea mai intimă a minţii
dar marea însăşi n-are nicio însuşire numai această sete cumplită
se tot tîrăşte peste pietre şi se-mprăştie
– Nobody (2019)
Prezentare şi traducere de George State