Iulia Micu

1. Ştiam că există Chat GPT, dar gândindu-mă că nu poate fi decât un compilator de informaţii mai mult sau mai puţin adevărate, pescuite din mediul online, adică un instrument prin care cei grăbiţi îşi completează superficial cunoştinţele, am refuzat să îl accesez. Nu am fost curioasă şi nici nu am avut nevoie. L-am descoperit după o conversaţie de la FICT-ul din toamna aceasta cu reprezentanta unei edituri (despre ilustraţii, ilustratori şi despre interesul celor mici pentru lectură), când m-am întors acasă şi am căutat pe Google opinii despre cum trebuie să fie structurată o poveste în funcţie de intervalul de vârstă al celor cărora le este adresată, despre cum trebuie să relaţioneze imaginile cu textul ca să câştige atenţia copiilor. Din postările citite şi din filmuleţele urmărite pe YouTube m-a uimit, cu precădere, o informaţie: sfatul specialiştilor (scriitori, editori, scenarişti) de a face un rezumat cât mai precis în Chat GPT, cerându-i IA ca, folosind statisticile privind categoria de vârstă a cititorilor, să împartă textul pe capitole, să sugereze unde trebuie inserate ilustraţiile şi chiar să le genereze. Cum această informaţie mi s-a părut desprinsă din poveştile SF, nu am rezistat tentaţiei de a încerca. Am descris schematic povestea pe care o aveam în minte şi am cerut gestionarea textului după sugestiile de mai sus. Evident, textul generat de Chat GPT a fost radical diferit faţă de cel pe care îl imaginasem eu, aşa că am revenit cu precizări, specificând tot mai mult în direcţia variantei gândite de mine. După mai multe încercări şi un rezumat cam extins, am obţinut o formă destul de potrivită ca structură, însă cu multe diferenţe la nivel ideatic (ilustraţii nu am mai îndrăznit să cer). Cu toate că rezultatul nu a fost unul complet satisfăcător, interacţiunea cu IA m-a fascinat, totuşi. Recunosc că mi-a plăcut să am la dispoziţie un partener de dialog destoinic, apoi, m-a încântat că am primit răspunsul unei alterităţi care, deşi îmi semăna parţial (totuşi ideea textului introdus îmi aparţinea), oferea o altă soluţie, alt punct de vedere. Apoi, introducând mai multe idei de poveşti am dedus că pentru toate a folosit acelaşi algoritm simplu. Repetând exerciţiul cu fiica mea de 6 ani, am observat că interlocutorul meu virtual este foarte aproape de mintea unui copilaş. Astfel, cerându-i să formuleze o poveste amuzantă despre un dragon care are un mic defect de vorbire, am constatat că l-am încurcat bine de tot, deoarece IA are o raportare superficială la ideea de umor şi amuzament, cu alte cuvinte, nu reuşeşte să pătrundă în straturile adânci ale limbajului, cel semnificativ şi simbolic, cum de altfel nu poate nici un copil până la vârsta de 4-5 ani. În plus, fără contribuţia minţii umane, povestioarele generate de Chat GPT au o simplitate şi o superficialitate care nu pot fi trecute cu vederea. Ele folosesc, mecanic, aceeaşi matriţă de construcţie textuală. Totuşi, interacţiunea cu inteligenţa maşinii şi încercarea de a mă explica unei alterităţi (fie ea şi virtuală), m-a ajutat să-mi clarific ideile, să mă organizez, şi chiar să înţeleg mai bine, prin diferenţă, cum aş vrea să scriu. Nu cred că imaginaţia umană e în pericol, câtă vreme cu Chat GPT suntem, deocamdată, încă în copilăria creativităţii.

2. Pe de altă parte, IA poate fi un ajutor superficial în descifrarea unui text. Mă gândesc la google translate, la thesaurus online şi chiar la dexonline, care scurtează semnificativ drumul până la raftul cu dicţionare şi economisesc mult din timpul pierdut răsfoindu-le. Între ele, mai ales google translate nu trebuie crezut pe cuvânt. E suficient să ne uităm cu atenţie la secţiunea în limba română a prospectelor unor produse din import şi vom găsi nenumărate exemple amuzante de folosire a traducerii electronice fără discernământ. Cu alte cuvinte, nici în această privinţă, IA nu poate să înlocuiască inteligenţa umană. Munca traducătorului, chiar dacă pare mecanică, este fundamental creativă. Cel care traduce (îndeosebi literatură) reface un text, nu îl reproduce, îl adaptează cu talent şi creativitate lingvistică. El intuieşte şi recunoaşte toate conotaţiile stilului ascunse în spatele cuvintelor, toate subtextele (semnificativ, simbolic, istoric, ironic). Să luăm ca exemplu poezia scriitorului irlandez Colm Tóibín, Vinegar Hill, (2022), din volumul cu acelaşi nume. Pe lângă micile erori de traducere, adesea vizibile la trecerea textului prin google translate, observăm că IA nu are cum intui că versurile se referă deopotrivă la un moment din istoria Irlandei (revolta din 1798 împotriva asupririi britanice), la locuri specifice ale memoriei unui popor şi, mai mult, că există încă un strat de semnificaţie alegoric şi simbolic, cu încărcătură autoironică şi intimă, legat chiar de identitatea problematică a lui Tóibín însuşi. Astfel se poate insera cu uşurinţă o eroare de conţinut care să ducă textul tradus de computer într-o cu totul altă direcţie faţă de ideea lui originală.