Apariţii editoriale

• Marian Papahagi, Scrieri 3 — Fragmente despre critică. Interpretări pe teme date. Raţiuni de a fi, Bucureşti, Spandugino, 2025.

„Fără să ştiu care erau, în viziunea lui, forma şi cuprinsul acestei cărţi, am încercat să reconstitui, pe cât m-am priceput, una din variantele posibile. Am lăsat deoparte studiile de critică şi teorie literară, care şi-ar găsi locul mai degrabă într‑un volum savant, preferând să reunesc aici texte din care se conturează omul Marian Papahagi şi truda sa pentru un ideal de cultură. Pentru a da o oarecare coerenţă acestei oglinzi create din cioburi, am împărţit volumul în trei secţiuni. Fiecare secţiune începe cu un text teoretic şi continuă cu o serie de interviuri. Speranţa mea a fost că textele teoretice pot trăda, într‑o formă concentrată, vederile exprimate, mai seducător uneori, în interviurile care le succed.“ (Adrian Papahagi)

• Ion Cocora, Aleea paradoxurilor, Bucureşti, Editura Palimpsest, 2025.

„Ion Cocora tulbură şi fragilizează frontiera dintre cuvânt şi obiect, dintre real şi închipuire, spre a putea metaboliza propria sa fragilitate, spre a-şi putea accepta senin condiţia: «Spune-mi cu ce să compar feliile de viaţă/ oferite mie schelălăind din sticla cu vodcă/ într-un pat deteriorat care scârţâie ca oasele/ unui bătrân urs de circ în reprezentaţia de adio». Când scrie «pagina nescrisă e ca o femeie/ trezeşte gustul aventurii», Ion Cocora nu reformulează numai principul lui ars amandi = ars scribendi, ci sintetizează, într-o artă poetică fără farduri şi fără emfază, paradoxul esenţial care subîntinde volumul Aleea paradoxurilor: cel al unei vitalităţi necontenite, secretată însă de un creator care a parcurs deja toate «muncile şi zilele» poeziei.“ (Răzvan Voncu, în România literară, nr. 39/ 2025)

• Ştefan Melancu, Întoarcerea la real, Floreşti, Editura Limes, 2025.

Este o incursiune profundă în labirintul existenţei umane, un demers literar care invită la reflecţie şi introspecţie. Cartea nu se prezintă ca un imaginar liniar, ci mai degrabă ca o serie de meditaţii şi reverberaţii asupra realităţii cotidiene, asupra modului în care o percepem şi ne raportăm la ea. „Ştefan Melancu propune un lirism delicat, eterat (…) Abstracţiunea se dizolvă în visare, exactităţile devin evanescente trecând într-un mediu ambiguu, într-o cultură de imagini fin tremurătoare… Cântate fiind «neîntâmplările», irealul se impune asupra unui real ruinat.“ (Gheorghe Grigurcu) „Ritmurile de ieşire la rampă ale poetului par să se conducă după comandamente strict personale, netemătoare de prejudiciile de receptare pe care îndepărtarea de grup (de haită, spuneam altă dată) i le-ar putea aduce (…) Poezia lui Ştefan Melancu are ştiinţa de a pune în lumină nouă întrebările fiinţei. (Irina Petraş) (L.F.)