„Humoristul liber din ortodoxia neconformistă“

În lumea literară şi editorială românească apar multe cărţi necesare, utile şi inutile, cărţi care rămân şi cele care sunt răpuse, mai devreme sau mai târziu, de efemeritatea mediocrităţii, astfel că un eveniment, în acest domeniu, ar trebui să aibă o atenţie deosebită. Volumul lui Marcel Tolcea, Ultimul avangardist. Misterele lui Ionathan X. Uranus, „serafim şi boxeur“ este surpriza plăcută, necesară şi indelebilă a acestui an editorial. Este şi monografie, şi un studiu interdisciplinar ce îmbină elemente de istorie culturală cu literatură, filosofie, ezoterism, într-un discurs despre întâlniri, absenţe, memorie şi nelinişte. Portret cronologic al unei absenţe, numeşte Marcel Tolcea procesul de „desluşire“ a destinului părintelui Mihail Avramescu, dar şi al lui Urmuz, Ionathan X Uranus sau Mark Abrams, heteronimiile personajului nostru, dar şi mulţimea de pseudonime sub care apare în presa interbelică.

Marcel Tolcea realizează o „mărturisire autobiografică“. Pare că se întoarce prin acest volum să se achite de o datorie a impulsului ce a provocat teza sa de doctorat, intitulată, din raţiuni „publicitare“ şi „persuasive“ la apariţia ca volum, Eliade, ezotericul. Provocarea a venit din partea părintelui Mihail Avramescu, cunoscut în anii ’80 la Jimbolia, editorul revistei ezoterice Memra, Cuvântul lui Dumnezeu în ebraică, adică cel al adevăratei Tradiţii, apărută în 1934, poate nu întâmplător anul în care revista Cuvântul a lui Nae Ionescu a fost suspendată, unde a colaborat şi Mircea Eliade. Dacă relaţia Mircea Eliade şi René Guénon a generat teza de mai sus, aceeaşi relaţie vine pe filiera Mihail Avramescu. Eliade şi Guénon au generat şi alte studii în critica şi istoria culturală românească, şi nu numai. Cu o notă de persuasiune „deloc retorică“, Marcel Tolcea, chiar dacă are nuanţe adesea de tabula gratulatoria, spune cu modestie că nu ştie dacă este „calificat să scriu o carte despre cel care a fost Marc-Mihail Avramescu“, adică Ionathan X. Uranus, evitat de exegeţii avangardei româneşti, editat destul de târziu, în 1999, cu Fragmente reziduale disparate din calendarul incendiat al lui Ierusalim X. Unicornus (prefaţă de Al. Paleologu), în 2001, Monolog nocturn despre Suverana Slobozenie a Singurătăţii, cu o evocare caldă a lui Andrei Pleşu, în 2004, Comedia infra-umană, restituită de Florentina Avramescu, cu o evocare a lui Şerban Foarţă şi o contribuţie biografică a lui Marcel Tolcea, în 2005, În potriva veacului. Textele de avangardă (1926-1932), antologie realizată de Marina Macri şi Dorin-Liviu Bîtfoi.

S-au creat astfel premisele unei abordări de critică literară şi includerea lui Ionathan X. Uranus în istoria literară a secolului XX şi completarea biografiei devenite legendă a părintelui Marcu-Mihail Avramescu prin convertirea sa la creştinism, prin amănuntele unei vieţi complexe şi complicate şi refugiul la Jimbolia, loc de pelerinaj al cunoscătorilor, unde-l vizitau Nina Cassian, Cornel Ungureanu, Andrei Ujică, Şerban Foarţă etc. Marcel Tolcea pune între ghilimele cuvântul convertire nu pentru a crea impresia de nesinceritate a opţiunii lui Marcu Avramescu, ci, mai ales, pentru a individualiza cauzele şi efectul, pentru a fi uşor de delimitat de alte situaţii, precum Nicolae Steinhardt, de pildă. Procesul de „convertire“, în cazul Avramescu, este unul complex ce ţine de contextul social, politic, istoric şi cultural, dar şi de convulsiile interioare ale unui spirit ajuns la o frontieră a cunoaşterii şi trăirii personale. Autorul integrează personalitatea lui Avramescu şi în valul guenonist interbelic, cu personalităţi la fel de speciale precum Michel Vâlsan sau Vasile Lovinescu, dar şi în siajul mutaţiilor politice, doar spirituale. Un caz relevant, ciudăţenie şi ironie a sorţii, este apropierea lui Avramescu de Anton Dumitriu, cel care devenise „detractorul fanatic“ al lui Mircea Eliade, fostul apropiat prieten al „convertitului“. În numele Mihail, primit la botez, de ziua sărbătorii Sfinţilor Arhangheli, ce a generat şi numele mişcării legionare, se simte o adevărată lecţie de politică spirituală, ştiut fiind că Arhanghelul Mihail este recunoscut în tradiţiile creştine, islamice, iudaice ca protector şi luptător împotriva răului.

Despre Marcu-Mihail Avramescu am aflat întâmplător, înainte de 1989, din pomenirea la liturghie, în clandestinitate, cu certe nuanţe de regret, pe care o făcea uneori un special preot greco-catolic, şi el trecut pe la Rugul aprins, Agenor Danciu, cu tinereţe legionară, devenit monah spre iertarea păcatelor. Târziu, la fel de întâmplător, după 1989, l-am întâlnit pe Ionathan X. Uranus în paginile Biletelor de papagal. Eu îl căutam pe Tudor Arghezi dramaturg şi dau peste o scurtă producţie dramatică Ascensorul, în cheie absurdă, cu mulţi ani înaintea lui Eugen Ionescu şi la doar câteva luni de la publicarea piesei Negustorul de ochelari a fondatorului revistei, iar apoi peste alte texte semnate Ionathan X Uranus, Ierusalim X Unicornus sau chiar Urmuz, cel dispărut în 1923 şi întrupat în Bilete de papagal, câţiva ani mai târziu, prin grija „serafimului boxeur“.

Am căutat adesea date biografice despre scriitorul şi preotul Mihail Avramescu/ Ionathan X. Uranus, dar până la acest volum totul era dominat de o discreţie vecină cu taina. Marcel Tolcea nu este doar un biograf sau monografist. Şi el încearcă, şi reuşeşte, să desţelenească un teritoriu pus, de către subiect, sub semnul „amneziei“, sau de către cunoscuţi în zona „peceţii tainei“, chiar dacă, după 1990, apariţia scrierilor şi a autobiografiei aduceau elemente noi, dar care erau destul de dificil de pus în coerenţă. Dacă rolul lui René Guénon în societatea românească a fost o temă des analizată şi interpretată, precum şi cea a evreităţii, a mişcării Rugul aprins, a masoneriei româneşti, a modei ocultismului şi ezoterismului, a reverberaţiilor în interbelic şi comunism, înţelegerea mecanismelor ce au dus de la Guénon la despărţirea de el, de la intrarea în masonerie ca preot ortodox, aproape în acelaşi timp cu prezenţa în preajma apropiaţilor lui Sandu Tudor, cu divorţul din 1959, total împotriva canoanelor ortodoxe, desluşirea acestora în cazul lui Mihail Avramescu se poate face doar prin contextualizare, urmărind drumurile istoriei, ale politicii, ale mutaţiilor din societate. Ceea ce Marcel Tolcea face cu migală şi pasiune oferindu-ne în final nu doar răspunsuri, ci şi noi căi de cercetare.

Uneori, această desluşire a ramificaţiilor necesită o urmărire la lectură cu creionul în mână, nu datorită unui stil greoi, dimpotrivă, ci acestor multiple intersecţii biografice, autobiografice, mărturii şi documente de arhivă. Apar multe personaje ale binelui şi ale răului în această viaţă povestită şi asumată de Marcel Tolcea. Personaje din vârful societăţii sau ajunse la periferie. Pentru aceasta apelează la arhive, la CNSAS, la jurnale adevărate sau jurnale delaţiuni cum sunt, de pildă, cele ale celebrului şi harnicului delator Dudu Velicu, fost secretar personal al patriarhului Miron Cristea, ajuns în apropierea următorului patriarh.

Nici perioada Jimbolia (Simbolia) nu este mai clară după cum ne spune autorul: „O expediţie în căutarea lui Avramescu din perioada sa jimboliană, mai ales din primii lui ani de preoţie, are prea puţine busole. Sunt urme vagi, fire subţiri de fapte palpabile din miezul unui real care nu par să fi scăpat de ficţionalizarea protagonistului. Sunt, de fapt, semi-umbre ce seamănă cu silueta lui enigmatică de eremit din pustiul Iudeii, rătăcit mai degrabă prin timp decât în cine ştie ce spaţii“.

Dacă admiraţia şi mărturiile scriitorilor pomeniţi, care mergeau să-l viziteze sunt importante pentru istoria literară, nici acestea nu aduc mari lămuriri, dimpotrivă, contribuie la mitologizarea sa: „Cât priveşte mărturiile scriitorilor, ele sunt, la rândul lor, plasate într-o penumbră mitologizantă. Fiindcă, în opinia mea, iniţial, nici Cornel Ungureanu, nici Şerban Foarţă, nici Andrei Ujică nu se întâlneau cu preotul paroh al Bisericii ortodoxe din Jimbolia, ci cu avangardistul, cu interbelicul Ionathan X. Uranus, abstrasul comiliton al unei strălucite generaţii dispărute, literar, in praful istoriei“.

Sunt multe capitole ale acestei cărţi care deschid uşi spre alte zări ale cercetării. Pe lângă cercetarea meticuloasă şi fină descoperim un scriitor, pentru că volumul lui Marcel Tolcea impresionează prin narativitate şi şi stil asumat personal. Nu este o lucrare sobră, deşi ştiinţifică. E vie, despre un om viu care iese din mitologia creată ca personaj neobişnuit cu măşti, camuflaje, umbre şi intră în galeria personalităţilor culturii române interbelice şi postbelice.