Oda bucuriei la Academia de Muzică

Odată cu noul an universitar, Academia Naţională de Muzică Gheorghe Dima s-a mutat în casă nouă. Prestigioasa instituţie clujeană de învăţământ a primit un nou sediu, un proiect emblemă, unic în peisajul cultural al ultimelor decenii. Este vorba despre un amplu campus universitar, care reuneşte într-un perimetru de 27.000 m2 toate resursele necesare pentru formarea viitorilor muzicieni: săli de curs şi de studiu individual, studiouri acustice, amfiteatre, săli de coregrafie, de regie, de încălzire pentru orchestră şi cor, bibliotecă, sală de sport, cămin studenţesc. Acestora li se adaugă, o modernă sală de concerte (numită Héritage, omagiu înaintaşilor care au lăsat moştenire creaţia lor generaţiilor contemporane), cu 1000 de locuri, concepută special atât pentru concerte simfonice, de cameră, cât şi pentru operă / balet, cu dotări tehnice de ultimă generaţie şi cu o acustică la standarde internaţionale. Timpul de reverberaţie al sălii este de 1,55 secunde, un interval optim, conform cu volumul şi destinaţia sa. Scena are o capacitate de 200 de persoane, iar fosa orchestrei, o adevărată bijuterie tehnică, dispune de un sistem cu rampă elevatoare, tehnologie unică la nivel mondial, care permite ridicarea rampei la nivelul scenei şi extensia acesteia prin transformarea în proscenium. Plafonul suspendat cu zece unde curbate şi pereţii laterali includ elemente difuzante inovatoare, inspirate din modelele Academiei de Muzică din Stockholm. Finisajele sunt realizate din lemn de esenţă nobilă, care conferă eleganţă şi calitate sonoră.

La concertul inaugural, Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, a interpretat Simfonia a IX-a de Beethoven. Oda bucuriei a răsunat impresionant în sala Héritage, uvertură simbolică a concertelor care vor avea loc aici, spre satisfacţia melomanilor clujeni. (L.F.)