Alice Oswald s-a născut în 1966, a studiat limbi clasice şi a lucrat ca grădinar, ceea ce a fost decisiv pentru poezia ei. A publicat opt volume de versuri (recompensate cu numeroase premii), a editat antologia The Thunder Mutters: 101 Poems for the Planet (2005) şi a alcătuit o selecţie din lirica lui Sir Thomas Wyatt (1503-1542). Între 2019 şi 2023 a fost profesoară de poezie la Oxford.

 

 

Rugăciune

 

Trudesc aici, în brazda palmei Domnului,

cu Timpu-nşurubat în orizontul meu. Ating

circumferinţa globului terestru, azvîrl şi prind

pe rînd soarele şi luna în închipuirea mea.

Întinderea i-o simt, de la o margine la alta,

mă-nclin încetişor în trup şi fiecare

stadiu se schimbă-n vreme ce veghez;

florile răsar, ploaia-i urmează vîntului.

 

Şi asta cer, atît – şi poţi să vezi

în ce măsură sufletul, cînd intră-n trup,

nu mai e suflet, e ceva mic precum o creatură –,

ca zilnic soarele să se ivească în tăcere,

punîndu-mi mîinile la lucru, şi ca luna

să dispară şi-apoi să reapară cînd am terminat.

 

– The Thing in the Gap-Stone Stile (1996)

 

[observînd focile]

 

Caiacul mi-l cîrmesc în grote

groaznic să intri singur

Blana, părul, unghiile, osemintele.

 

Sting lanterna, singurul fir între aici jos şi lumina zilei

şi număr pîn’ la cinci cît marea alăptează şi se potoleşte.

Din sine zămislind, rostindu-şi tîlcul peste-al meu.

 

În apa joasă

înot de-a lungul unei cotituri înguste-n stîncă,

fluxul mă proiectează-aproape pînă la tavan

 

şi plutesc spre-năuntru-n cuprinsul trepidant

al unei ape dulci pic pic pic

unde numele meu dispare iar marea se infiltrează pentru a-l înlocui.

 

Iată, ca moscul, mirosul genital de peşte

al lucrurilor încă nu aievea: impulsuri tremurate, umbre, propensiuni,

mici acţiuni îndrăgostite, încordări fără astîmpăr şi-nfrînări:

 

în fiecare iarnă se-adună-aici,

douăzeci de foci în locul ăsta dindărătul mării, toate-nfăşate

şi-ndesate în grăsime, aşa cum sufletul este cilindrul cărnii.

 

Cu gurile lor de bunicuţe, cu ochii lor blînzi ca de căţei, întrebînd

ce-i umbletul ăsta-n beznă? Eu.

Ăsta-s eu, anonim, solilocviul apei,

 

toate numele, toate glasurile, Forma-Furişare, ăsta-i Proteus,

oricine-ar fi el, paznicul turmelor de foci,

mînîndu-mi alter egourile numeroase din grotă-n grotă…

 

– Dart (2002)

 

Rîu

 

în glanda neagră a pămîntului

mărunta bănuială a unui rîu

 

urechea apropiindu-ţi-o de rîu auzi copacii

urechea apropiindu-ţi-o de copaci auzi lucrările

rîului sporind numeric

 

chiar mai jos de Devon,

sub un careu lăptos de lumină pe deplin liniştit

 

rîul încetineşte şi merge-nainte

 

cu resturi grămadă strînse-n braţele sale

şi hîrtie dezmembrîndu-se sub apă

şi perechi de raţe înotînd deasupra ierbii strălucitoare printre sălciile inundate

 

ochiul pămîntului

privind prin osemintele pămîntului

 

poartă luna poartă soarele dar nu păstrează nimic

 

– Woods etc. (2005)

 

[pescarul]

 

Încă o mie de ani,

Luna, mamă a multor rîuri,

A-ntinerit din nou.

I se poate-ntîmpla oricui

Făptura i se micşorează şi-aidoma i se lărgeşte

Ca purtată de vînt.

 

Un om, de pildă,

Şezînd foarte tăcut pe placa sa de os,

Cufundat în bătrîneţe pînă sub ochi,

Cînd mareea se retrage, braţele lui

Atîrnă pline de mîl

Ca trestiile de găunoase.

 

Încă o mie de ani,

La fiecare douăsprezece ore,

Orice vînă din vale îşi reumple seringa

Cu gîndul la lună:

Iarba mlaştinii-mpunge cu ţepii

Şi copacii vorbesc răspicat avînd umbre-n vocile lor.

 

Şi un om, de pildă,

Şezînd foarte tăcut pe placa sa de os,

Cufundat în străvechime pînă sub ochi,

Cînd mareea se retrage, aleargă

Pînă la coapse prin apa Severnului,

Urmărind scînteierea unui somon.

 

– A Sleepwalk on the Severn (2009)

 

Prezentare şi traducere de George State