Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann, Mari dirijori şi interpreţi la Festivalul „George Enescu“

• Martha Argerich, dirijorul Charles Dutoit şi Filarmonica din Monte-Carlo.

Festivalul Enescu 2025 a adus, sub conducerea lui Cristian Măcelaru, câţiva dirijori de mare prestigiu internaţional, care au dat orchestrelor un suflu dinamic şi de amploare. Între aceştia, Daniele Gatti, pe care l-am ascultat de curând la Festivalul Wagner de la Bayreuth, acum dirijând cea mai cântată simfonie a lui Mahler, romantica simfonie a cincea. Au impresionat strălucitele desfăşurări tematice şi claritatea prin care Capela Saxonă de Stat din Dresda şi-a vădit intrările precise, ca nişte tăieturi de diamant. Gatti a mai dirijat, în primă audiţie în România, şi Recviemul de Tōru Takemitsu, compozitor japonez care a avut apropieri de şcoala dodecafonică vieneză şi de impresionismul şi avangardismul francez. Totuşi, îmbinarea de impresionism francez şi muzică populară românească din Uvertura de concert op. 32 a lui George Enescu nu a fost o desăvârşită ilustrare a spiritului enescian, pe care de altfel nu l-am auzit întotdeauna bine conturat de către orchestrele care cântă mai rar muzică românească. Însă o foarte bună versiune a Rapsodiei române nr. 2 de Enescu i-a reuşit Orchestrei Naţionale a Franţei sub bagheta lui Cristian Măcelaru, care a fost, de altfel, laureat cu International Classic Music Award pentru înregistrarea, cu aceeaşi orchestră, a rapsodiilor şi simfoniilor enesciene la Deutsche Grammophon. De neuitat a rămas pentru mine şi o interpretare a lui Enescu a Filarmonicii din Israel, sub bagheta lui Lahav Shani, de acum doi ani. Deşi încă la începuturile carierei, Lahav Shani s-a afirmat puternic în ultimii ani pe toate scenele europene, în prezent fiind dirijor principal şi la Filarmonica din München. În ediţia actuală a festivalului, a prezentat la pupitrul Orchestrei filarmonice din Rotterdam Intermezzi pentru instrumente de coarde op. 2 de George Enescu.

Între alţi mari dirijori, precum Vasily Petrenko (impresionant în Rimski-Korsakov şi Şostakovici, la pupitrul Filarmonicii Regale din Londra), Iván Fischer (cu un foarte viu Bartók, împreună cu Budapest Festival Orchestra şi Compania de dans Eva Duda), sud-coreeana Eu-Lee Nam (cu lucrări de compozitori români contemporani, precum Valentin Georghiu şi Adrian Iorgulescu, la pupitrul Filarmonicii din Sibiu), Daniel Harding (cu Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma) ş.a., poate fi enumerat şi Giovanni Antonini, electrizant în lucrări mozartiene şi beethoveniene, cu orchestra Il Giardino Armonico. Nu doar celebru pianist, ci şi dirijor (asemenea lui Daniel Baremboim, cu care a colaborat), Sir András Schiff a copleşit, la Ateneu, prin rafinamentul conlucrării cu Chamber Orchestra of Europe, în concertele nr. 23 şi 20 de Mozart, pline de un echilibru senin. În cadenţa concertului nr. 20 şi-a ilustrat şi talentul improvizatoric, preluând cu variaţiuni, printre alte teme, şi un citat din finalul operei Don Giovanni de Mozart.

Un alt pianist celebru, adevărată legendă a interpretării vieneze, a fost în festival Rudolf Buchbinder (78 de ani), la Sala Palatului cu Orchestra Naţională a Franţei, şi solo într-un recital la Ateneu din care nu au lipsit marii clasici şi romantici austrieci, cu accent pe patosul beethovenian (în sonata Appassionata) şi schubertian (Sonata în si bemol major). Spre deosebire de Martha Argerich, care interpretează totul cu o delicateţe constant perlată, Rudolf Buchbinder s-a transformat total în Beethoven, cu o înflăcărare tulburătoare. În recitalul ei de la Ateneu, Martha Argerich a subliniat cu transparenţă dinamica lui Ravel, din concertul în sol major, împreună cu Orchestra Filarmonică din Monte-Carlo şi dirijorul Charles Dutoit; la bis a cântat din Ma mère l’oye, la patru mâini, cu argentinianul Nelson Goerner. Nu a lipsit nici bisul ei favorit, din Sonata în re minor de Scarlatti. Aplauze au dobândit de asemenea tinerii Andrei Gologan, discipolul lui András Schiff (cu Concertul pentru pian şi orchestră de Valentin Gheorghiu), şi Jan Lisiecki, interpret de mare sensibilitate aflat în dubla ipostază de dirijor şi solist în Concertul pentru pian nr. 3 în do minor de Beethoven, alături de orchestra de cameră Academy of St. Martin in the Fields, cu care a şi înregistrat integrala concertelor beethoveniene.

• Julia Lezhneva.

O celebritate a viorii, având concerte în toată lumea, Anne-Sophie-Mutter, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, a cântat Concertul nr. 1 în si bemol major de Mozart, precum şi o foarte diafană Arie de Thomas Adès, în premieră românească. Air – Hommage to Sibelius, de fapt un canon care se dezvoltă într-o mare ţesătură la nivelul orchestrei (inclusiv la harpă, gong, marimba), amintind ca structură şi de dezvoltarea dintr-un nucleu a uverturii wagneriene la Lohengrin. Piesa a fost compusă chiar pentru Anne-Sophie Mutter (între multe altele care i-au fost dedicate), având premiera în 2022, la Lucerna. Cu ocazia concertului a avut loc şi instituirea Premiului de excelenţă al festivalului George Enescu, acordat violonistei Anne-Sophie Mutter, care a mărturisit că s-a apropiat de muzică datorită unui disc al lui Dinu Lipatti, pe care l-a descoperit în copilărie.

Un alt violonist celebru prezent în festival a fost german-americanul Augustin Hadelich, nume care s-a afirmat şi în compoziţie. De asemenea, Christian Tetzlaff, care, cântând pe vioara unui lutier contemporan, Stefan-Peter Greiner (instrument preferat unui Stradivarius anterior), a inserat între clasicii şi romanticii din recital un tânăr compozitor sud-coreean, Donghoon Shin (n. 1983): Winter sonata, cu momente tonale şi şi atonale, în primă audiţie românească, lucrare raportată în modulaţii la Sonata primăverii de Beethoven. În acest context, aş vrea să pomenesc şi o foarte interesantă expoziţie de lutierie organizată în holul Sălii Palatului, din care pot fi aflate numele celor mai reprezentativi creatori de instrumente din deja tradiţionalul atelier de la Reghin.

Printre cântăreţele de anvergură prezente la Festival s-au numărat, în spectacolele de operă, Kristine Opolais (rolul Ekaterina din opera lui Şostakovici Lady Macbeth din Mţensk) Ruxandra Donose (rolul Iocastei din Oedipe de Enescu), Jennifer Holloway şi Tanja Ariane Baumgartner (în Salomeea de Richard Strauss). Iar dintre recitalurile de la Ateneu, voi vorbi aici despre soprana Anett Fritsch, în Kyrie în re minor KV 341 şi Misa în do major KV 317 de Mozart, despre Sonya Yoncheva, din Bulgaria, cu arii de Bizet, Verdi şi Massenet, împreună cu Orchestra Naţională Radio şi dirijorul Ivan Ciampa, şi despre Julia Lezhneva, specialistă în muzica barocă. Julia Lezhneva e cunoscută şi prin faptul că se implică în redescoperirea unor nume de compozitori şi partituri necunoscute din epocă. Acum a cântat, la Ateneu, acompaniată de Luca Pianca (lăută), arii din cunoscuţii Monteverdi, Vivaldi şi Paisiello, dar şi din mai rar cântaţii Giulio Caccini, Domenico Mazzocchi şi Giacomo Carissimi. Renascentistul Giulio Caccini a făcut prin compoziţiile sale un pas important în istoria dezvoltării ariei solo, care a dus în cele din urmă la forma actuală a operei.

Sub conducerea român-americanului Cristian Măcelaru, festivalul George Enescu 2025 a continuat anvergura invitării celor mai de seamă solişti internaţionali şi a celor mai prestigioase orchestre, în tradiţia consolidată de Ioan Holender, timişoreanul devenit în anii nouăzeci, vreme de aproape un deceniu, directorul Operei din Viena, apoi directorul Festivalului Enescu. Dezvoltând o altă tradiţie a festivalului, concertele s-au desfăşurat, cu programe complexe, în mai multe oraşe din România.