Roxana Croitoru, Din pasiune pentru teatru, o profesie

Gustul teatrului, carte apărută anul acesta la Editura Junimea, în colecţia Hamletarium, este cel de-al nouălea volum al criticului de teatru Carmen Mihalache, după Logică de femeie, Unora le place teatrul, Magia amintirii, Carte cu Ilie Boca, Teatru la filtru, Dialoguri în atelier, Urât mai trăiţi, domnilor!, Hublou.

Absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti, membră a Uniunii Teatrale din România şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – secţia română, autoarea s-a impus ca un critic de prestigiu, eseist, jurnalist cultural, istoric teatral. A fost recompensată cu numeroase premii şi distincţii, ultimul: premiul UNITER în 2025, pentru întreaga activitate de critic teatral. Carmen Mihalache este directoarea revistei Ateneu şi colaboratoare a revistei de specialitate Teatrul azi.

Pasiunea pentru teatru s-a născut în copilărie, aşa cum mărturiseşte şi în Hublou, din atenţia cu care părinţii o pregăteau pentru spectacol, pentru un eveniment important. Teatrul a devenit pentru ea o pasiune: „Din pasiune îmi fac o profesie. Teatrul m-a ferit de plictis. Pasiunea e un contract cu tinereţea, o terapie anti-aging“. Incursiunea ei în această lume e extrem de subtilă, analizată cu fineţe. „Am o lungă experienţă de spectator îndrăgostit de teatru şi am zeci de fire invizibile, dar puternice, pentru că sunt afective, cu toţi cei care au gustul teatrului. Îi simt aproape, pentru că avem aceeaşi pasiune pentru o artă vie, a clipei, a efemerului, şi de aceea atât de umană.“ Şi, mai spune ea: „Teatrul rămâne un loc al libertăţii de gândire, de expresie (aici muzele se pare că sunt cele mai vorbăreţe), al speranţei. Un om sedus de teatru devine mai comunicativ, mai dezinvolt, are o atitudine cordială faţă de semeni“.

Cartea este structurată în două părţi. Partea întâi a volumului, intitulată Teatrul din cărţi. Jurnal de lecturi, aduce în prim-plan figuri reprezentative ale teatrului românesc, George Banu, Ion Vartic, Andrei Şerban, Radu Afrim, Miruna Runcan, Oltiţa Cîntec, Clody Bertola, Carmen Veronica Steiciuc, dar şi a mai tinerilor recent afirmaţi, Anca Haţiegan, Alexandra Felseghi în cronici şi eseuri. Partea a doua este despre cel mai tânăr teatru municipal, Teatrul „Matei Vişniec“ din Suceava, pe care l-a urmărit de la primele spectacole din 2015 şi despre regizorii importanţi cu care a colaborat.

Primul asupra căruia se opreşte şi care rămâne în memoria noastră ca primul între primii, criticul George Banu. Fascinată de erudiţia acestui critic care „respiră cultură, eleganţă, echilibru, firesc, o caldă umanitate“, volumul Privirea de aproape, apărut la Editura Junimea în colecţia Hamletarium, este o istorie concentrată a teatrului epocii noastre. „Critică de împărtăşire, de interior“, pe care o citeşti cu plăcere datorită talentului de povestitor care-l dublează pe cel de critic. Personalitatea autorului este caracterizată de prietenul de cursă lungă, regizorul Andrei Şerban: „avea geniul prieteniei (…) liber de orice egoism“.

Carmen Mihalache este cucerită de cartea omagială Ion Vartic. În joc de oglinzi, volum coordonat şi revizuit de Marta Petreu şi Anca Haţiegan, apărut la Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2021, şi pe care a citit-o „cu infinite delicii“. Multiplele faţete ale eseistului, criticului Ion Vartic, acest homo ludens, dar şi „cel mai atent dintre cititori“, după cum a remarcat Adolfo Bioy Casares, se dezvăluie în capitolul Ion Vartic par lui-même şi din mărturiile foştilor studenţi despre Dom’ Profesor pe care „i-a îndrumat, printr-o subtilă maieutică, să-şi formeze valori“, a celor apropiaţi. Aflăm cum s-a născut revista Echinox, trupa Ars Amatoria al cărei mentor şi regizor a fost, apoi Facultatea de Teatru din Cluj. O menţiune importantă este şi trecerea acestui rafinat om de cultură prin Teatrul Naţional clujean. Regizorul Andrei Şerban „îl vede ca pe un Puck intelectual, erudit, maestru al farselor şi al şotiilor“, dar sub directoratul său teatrul „a fost unul pasionat şi viu, uneori chiar inovator“. Lui i se datorează spectacolul testamentar Hamlet în regia lui Vlad Mugur, spectacol de referinţă al înscenărilor contemporane, precum şi cele trei premiere ale lui Andrei Şerban pe scena Naţionalului. Două cronici se referă la regizorul Andrei Şerban. Prima comentează cartea Niciodată singur. Fragmente dintr-o galerie de portrete, apărută la Polirom, 2021. Cu bine cunoscuta-i generozitate, „cu decenţă, discreţie şi ceea ce se numeşte politeţe a inimii“, regizorul surprinde personalitatea artistică a celor „mari“, care i-au populat de-a lungul vremii cariera, actori, regizori, dramaturgi, scenografi, cântăreţi de operă, critici de teatru, coregrafi. Evocatoare sunt portretele a doi mari prieteni, Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică, pe care, văzându-i jucând, i-au provocat „o stare de uimire, de veneraţie şi recunoştinţă“. Sunt evocate Gina Patrichi, una dintre actriţele sale preferate, un amestec de pasiune „care putea exploda şi arde cu foc adevărat, şi o delicateţe ce se manifesta printr-un fel de timiditate plină de pudoare“. Leopoldina Bălăuţă, „Poldi e o poezie pe care n-am apucat să-o aştern pe hârtie“, spunea despre ea un alt „mare“, actorul Emil Botta: „Dom’ Botta, cu prezenţa lui stranie, cu totul aparte şi cu o autoritate ciudată, care impunea respect“. Niciodată singur o carte despre acest regizor al provocărilor, al noului, „intervenţionist“, „Universul, plin de nelinişte, al unui creator inconfundabil“.

Sunt atent comentate cărţile criticului de teatru Miruna Runcan despre critica teatrală în comunism, Teatru în diorame. Discursul criticii teatrale în comunism. Fluctuantul dezgheţ 1964-1965, vol. I, Amăgitoarea primăvară 1965-1977, vol. II; Viscolul 1978-1989. De Miruna Runcan o leagă o frumoasă prietenie încă de pe vremea studenţiei, amândouă pasionate de teatru.

Carmen Mihalache a fost, la începuturile carierei sale, scurt timp secretar literar la Teatrul „Bacovia“ din Bacău. Frumoase aprecieri, pline de empatie după lectura cărţii Ariel din spatele scenei, despre acei „nevăzuţi“ de public, dedicaţii secretari literari din spatele spectacolelor.

Prima parte se încheie cu un emoţionant eseu plin de nostalgie, (Carmen Mihalache i-a fost o veche prietenă), despre regretata poetă Carmen Veronica Steiciuc, prima directoare a teatrului din Suceava. La doi ani de la dispariţia acesteia a apărut volumul Amintiri despre Carmen, poeta care alunga norii…, editat de Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, coordonat de Matei Vişniec şi Elena-Brânduşa Steiciuc. Sunt impresionante rândurile care i-au fost dedicate de George Banu: „generozitatea, perfecţionismul, verticalitatea“, cele ale lui Matei Vişniec care i-a apreciat calităţile organizatorice, energia, forţa ei vitală.

Partea a doua a cărţii reprezinţă o serie de cronici despre tânărul teatru sucevean, Teatrul Municipal „Matei Vişniec“. Aşa cum mărturiseşte, autoarea a urmărit evoluţia acestui teatru tânăr de-a lungul celor zece ani de la înfiinţare, cucerită de ambiţia tinerei trupe spre performanţă. Condus cu abilitate de directoarea Carmen Veronica Steiciuc, care a invitat regizori de marcă, actorii s-au remarcat în spectacole importante invitate la prestigioase festivaluri. Deschiderea a făcut-o regizorul Alexander Hausvater cu piesa Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare de Tankred Dorst şi Ursula Ehler, „un adevărat festin artistic“, notează autoarea. Cronicile ei dau seama despre spectacol, regie, interpretare cu entuziasmul, dar şi cu verticalitatea criticului. Teatrul sucevean s-a bucurat de recunoaştere, fiind invitat în trei rânduri la Festivalul Naţional de Teatru, precum şi în străinătate: Franţa, Georgia, Armenia, Coreea de Sud. În regia lui Alain Timar, director al Theâtre des Halles din Avignon, Rinocerii de Eugène Ionesco şi Occident Express de Matei Vişniec au fost invitaţi la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de la Avignon.

Carmen Mihalache, un critic pertinent cu aleasă cultură, cucereşte prin empatia, fluenţa şi mai ales prin descoperirea frumosului în spectacole, cărţi şi oameni. O viaţă şi o carieră trăită frumos pentru frumos.