Ion Bogdan Lefter, Fotografii, afişe, mărturii

La ediţia 2025 a Întîlnirilor Internaţionale de la Cluj, festivalul prin care Teatrul Naţional îşi prezintă în fiecare toamnă noutăţile. Fără Shakespeare în program acum, după ce văzusem în anii trecuţi montări şi prelucrări/ rescrieri/ „instrumentalizări“ postmoderne după piesele Bardului.

Nu l-am mai regăsit pe scenele Întîlnirilor…, dar nu poate fi el complet absent din Teatru! La etajul I, pe balconetul de deasupra holului monumental de la parter, unde au fost prezentate şi-n anii trecuţi expoziţii documentare, sînt amplasate panouri cu Zece destine împlinite pe scena Teatrului Naţional: scurte recapitulări de cariere pe bază de informaţii din arhive şi fotografii din spectacole. Nu puţine – shakespeariene.

De pildă – imagini din Hamlet-ul lui Vlad Mugur (2001) pe panoul consacrat lui şi pe cel al Melaniei Ursu. O poză şi din vechea montare V.M. cu Un vis din noaptea miezului de vară (1970).

Silvia Ghelan – în Măsură pentru măsură, pusă în scenă de Marietta Sadova (1958).

Anton Tauf şi Marius Bodochi – în Antoniu şi Cleopatra/ Mihai Măniuţiu (1988).

Viorica Mischilea – în Richard al III-lea – operă-rock/ Sorin Misirianţu (2005).

Vasilica Stamatin – în Coriolan/ Theodor Cristian Popescu (1994) şi în Visul unei nopţi de vară/ Victor Ioan Frunză (1999).

Acelaşi Tauf şi Catrinel Dumitrescu – în „intertextuala“ Pasăre Shakespeare, text al lui Dumitru Radu Popescu pus în scenă de Alexandru Tatos (1974).

Şi-n garderoba de la etajul II, nefolosită acum (fac faţă cele de pe laturile de la parter), dau peste un vraf de afişe vechi, înrămate şi acoperite cu sticlă, probabil pregătite tot pentru o recuperare documentară (fostă, viitoare?). Sprijinite de perete, la podea. Primul dintre ele, rămas la vedere, anunţă Femeia îndărătnică, montare de Victor Tudor Popa, mulţi ani regizor aici. Caut pe site şi găsesc „Data premierei: sîmbătă 29 martie 1969“ (dar şi, ca regizor – Victor… Ion Popa!). Sub listele de nume ale actorilor şi-ale echipei spectacolului, jos de tot – inscripţia: „Prim regizor artistic al teatrului: Vlad Mugur“, veghetor asupra Teatrului clujean în acei ani de dinaintea emigrării sale în Germania…

Ajuns la Întîlniri…, încerc să-mi trec „restanţa“: îl rog pe Mihai M. să mă ajute să parcurg greu-truvabilul volum Vlad Mugur, spectacolul morţii, cel „gîndit şi alcătuit de Marta Petreu şi Ion Vartic“ ca „Dosar «Apostrof»“ (2001). L-aş împrumuta doar pînă la sfîrşitul festivalului. Poate din biblioteca Naţionalului. Sau din cea a lor, A. & M.M. Sau de oriunde.

Îmi fac mustrări de conştiinţă că adaug încă o complicaţie în zile foarte agitate. Sînt ţinut la curent prin telefon: biblioteca Teatrului e închisă în weekend, iar cheia nu poate fi recuperată pînă luni; s-a dat sfoară-ntre apropiaţi, se caută, se fac săpături. Pînă la urmă, chiar M.M. găseşte cartea în casă.

O citesc în 2 nopţi, în camera de hotel. Am trecut deja în revistă compoziţia, Cuprinsul. Nu insist asupra paginilor cu informaţii, comentarii critice, interviuri acordate de Vlad Mugur şi de actorii din Hamlet despre el – utile, subtile, impresionante. Iconografie bogată – fotografii, portrete grafice, schiţe de decor, semnătura lui Vlad Mugur scanată, multiplicată.

Esenţiale – textele care depun mărturii directe despre montarea de la Cluj, despre „spectacolul morţii“, cum e numit în titlul cărţii: jurnalul iniţiatorului, Ion Vartic, atunci director al Teatrului, Memorialul repetiţiilor de Roxana Croitoru, secretară literară, cronica de spectacol a Martei Petreu şi portretul pe care i-l schiţează lui Vlad Mugur.

Pagini de jurnal Vartic! Eseistica sa a fost adeseori infuzată de un soi de ton mărturisitor, ieşit ici-colo la suprafaţă în scurte relatări de episoade autobiografice, portrete, note de călătorie sau resuscitări „vivante“ de figuri şi scene de istorie culturală. Totuşi, a oferit rarissim pagini propriu-zis confesive (precum cele despre juneţea… sportivă şi altele incluse în Ion Vartic. În joc de oglinzi, volum coordonat şi revizuit de Marta Petreu şi Anca Haţiegan, Editura Şcoala Ardeleană, 2021). Acum – „Ce-ar fi să vă fac un Hamlet?“. Jurnal cu V.M. şi calfele sale (V.M. – regizorul; I.V. – Vartic; R.C. – Roxana Croitoru; M.P. – Marta Petreu). Circa 10 pagini de text consistent (litere destul de mici, rînduri îndesate). Un an şi-o zi, de pe 21 iunie 2000, cînd V.M. descinde după trei decenii la Naţionalul clujean, pe care-l condusese în intervalul 1964-1971, şi pînă-n 22 iunie 2001, ziua avanpremierei Hamletului. Tatonări. Veniri şi plecări. Idei de spectacole: Botho Strauss, Ibsen. Va fi ce va fi. I.V. face şi analiză de psihologie şi chiar psihanaliză a artistului. Discuţii subtile între ei doi. „Pedagogia“ discretă a marelui eseist şi intelectual exercitată asupra marelui vizionar al încorporărilor scenice. Semnele bolii. Cuvîntul brutal: „cancer“. Sentimentul că se naşte un spectacol testamentar. V.M. către I.V. şi cine se va mai fi aflat în preajmă: „«Dacă pot, am să vin, în toamnă, la premieră». Şi adaugă imediat: «Poate vin mai tîrziu». Nimeni nu încearcă să afle ce vrea să zică acest «mai tîrziu»“ (p. 25).

Mai amplu – Memorialul repetiţiilor, de aproape 60 de pagini. „Sarcină de serviciu“ pentru R.C., dar şi bucurie a colaborării cu V.M., emoţie, devotament, înţelegere profundă, atenţie la toate detaliile. Urma să fie revăzut textul piesei şi trebuia ţinută sub control întreaga poveste, repetiţiile, producţia, totul. R.C. îl secondează, alături de Veronica Lazăr, trecută pe afiş drept „asistentă regie“, colaboratoarea lui V.M. din acei ultimi ani ai săi de spectacole la Craiova, la cele două teatre mari din Cluj, cel Maghiar şi Naţionalul românofon, în alte cîteva locuri din ţară. R.C., trecută pe afiş drept responsabilă cu „Dramaturgia“: „Nu ştiam exact cum vrea Meşterul să lucrăm pe text. Ştiam însă că doreşte un jurnal al repetiţiilor“ (p. 106). Toată lumea îi spune aşa, de mult: „Meşterul“. R.C. recurge undeva şi la apelativul „Meister“, în germana ţării lui de adopţie (p. 104). Textul urmăreşte şi scurgerea lunilor de lucru, cu indicarea zilelor, ca-ntr-un jurnal, dar e alcătuit ulterior, căci în asamblaj intră şi secvenţe de monolog regizoral transcrise între ghilimelele citării (v. p. 111 etc.) şi mai sînt şi alte deconspirări de strategie narativă de felul „găsesc în notiţe…“ (p. 117). Piesa e nu doar „adaptată“, scurtată etc., ci rescrisă pas cu pas, V.M. urmărind o strategie personală de evitare a seducţiei originalului. Drept care Hamlet-ul ca Versiune regizorală de V.M. (textul integral al montării clujene, în aproape o treime din carte) capătă o greutate specială şi ar merita o analiză în paralel cu Hamlet-ul lui Shakespeare, cu care comunică într-o manieră profundă, caracteristică regizorului şi-n acelaşi timp revelatoare şi pentru piesa-sursă de care s-a îndepărtat apropiindu-se, s-a apropiat îndepărtîndu-se. (Apropo: piesă obsedantă pentru V.M.: o montase la Craiova în juneţe, în 1958, şi începuse lucrul la altă versiune tot la Cluj, în 1971, proiect întrerupt de emigrarea sa, pe „o foarte frumoasă traducere romantică“ de un Alexandru Pop pe care nu-l găsesc în Dicţionarul de anglişti şi americanişti români al lui Virgil Stanciu…)

(Va urma)