1824, Vidra de Sus (azi „Avram Iancu“), jud. Alba – 10 sept. 1872, Baia de Criş, jud. Hunedoara
Avram Iancu a fost avocat. Erou, conducătorul armatei ţărăneşti din Revoluţia de la 1848.
***
[Avram Iancu şi acţiunea lui] „E prima noastră afirmare a ideii de libertate politică, cea dintîi campanie ostăşească în războiul de neatîrnare.“
(Octavian Goga, „Avram Iancu“, 1930)
***
„Zeci de ani s-a plimbat mortul viu pe poienele dintre brazi, peste morminte unde dormeau lăncierii lui. Desculţ, zdrenţos, ca un rege Lear rătăcea Craiul Munţilor, cea mai înfricoşată icoană a dărăpănării unui popor chinuit. Pe la tîrguri sau pe cîte o culme de deal se ivea făptura lui pribeagă. Moţii alergau la el să-i atingă genunchii ca pe nişte moaşte şi zdrenţele lui ca o binecuvîntare. Avram Iancu scotea un fluier de cireş şi cînta marşul lui: Astăzi cu bucurie românilor veniţi, Pe Iancu în cîmpie cu toţii îl însoţiţi!… Ţăranii ştiau cîntecul atît de bine. În cadenţele lui bătuseră pe hatmani şi zdrobiseră odinioară legiunea cu chivărele cu cap de mort. Ca un cor din tragediile lui Sofocle înconjurau pe titanul căzut şi plîngeau…
Într-o zi l-au găsit mort pe o bancă, cu faţa întoarsă spre cer şi l-au îngropat sub gorunul lui Horea la Ţebea, cu o piatră albă la căpătîi, într-o groapă împrejmuită cu zăbrele sărace…
Gorunul îl plouă de atunci cu frunze, ţăranii îl cîntă în balade la coarnele plugului, iar istoria noastră învaţă din religia lui…“
(Octavian Goga, „Avram Iancu“, 1930)
***
„El nu a căutat niciodată libertatea pentru poporul său în detrimentul altui popor, şi nu a încetat niciodată să preconizeze respectul şi colaborarea reciprocă drept căile cele mai eficiente de reglementare a oricăror dispute s-ar fi putut ivi […]; el s-a unit cu poporul său şi a devenit conducătorul lui şi, făcînd aceasta, el a realizat în persoana sa o remarcabilă sinteză a inteligenţei şi idealismului şi a forţei aspre a umanităţii ultragiate.“
(Keith Hitchins, „Avram Iancu şi revoluţia europeană de la 1848“, 1987)