ION BOGDAN LEFTER, ÎN SFÂRŞIT, SPRE UN SFÂRŞIT…

…nu de rubrică, ci de „serial“ anglo-americanistic. Din august 2021 şi până-n decembrie 2023, cu câteva pauze, când am scris despre aniversări literare sau am participat la anchetele Apostrofului, Jurnalul meu de cărţi a schiţat povestea unei specializări a umanioarelor româneşti. La start, avusesem doar intenţia să semnalez încheierea unui mare proiect cultural: noua „integrală“ românească a operelor lui William Shakespeare, sub dirijoratul lui George Volceanov, coordonator al echipei pe care a ştiut s-o alcătuiască pentru a duce la capăt o asemenea urieşenie. N-am putut rezolva într-un singur articol, mi-au trebuit două. Venind vorba şi despre Leon Leviţchi, „magistrul“ actualului nostru shakespearolog-şef, am continuat amintindu-mi şi eu de profesoarele şi profesorii mei de la Engleză, pe urmă de colegi şi, trecând de la Bucureşti la Cluj şi-n celelalte centre universitare de pe la noi, „serialul“ s-a tot lungit. Mai era de făcut un final. În primele trei luni ale lui 2024 m-am ocupat cu bilanţul anului cultural precedent. Într-a patra l-am evocat pe Nicolae Manolescu, la plecarea sa dintre noi. Încât adaosurilor la respectiva schiţă de câmp profesional le vine abia acum momentul.

Apropo nu doar de Shakespeare, ci de întreaga dramaturgie britanică, ca şi, de la un punct încoace, a celei de dincolo de Atlantic (ca să nu mai privim acum şi către alte spaţii în care se scrie în limba Marelui Will!), tematica ar putea include nu doar operaţiuni universitare şi cărţi, ci şi reprezentările scenice de piese englezeşti şi americane la noi. De la clasici la contemporani, au fost montaţi puzderie. Inventarierea ar presupune scufundarea în istoria teatrului românesc. Nu e locul, nu-i cazul! Din ce-am văzut doar în cei doi ani şi aproape jumătate ai „serialului“, consemnez aici doar noul Hamlet al lui Tompa Gabor, lucrat cu echipa pe care o conduce la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Furtuna glumeţ-cântată a Adei Milea de la „Bulandra“ şi Richard III al lui László Bocsárdi de la Naţionalul craiovean, toate din 2021. Pe prima, cu totul altfel decât formidabila montare a aceluiaşi Tompa din 1996, tot la Craiova, am văzut-o la Bucureşti, în Festivalul Naţional de Teatru din 2022, pe celelalte două – la Festivalul „Shakespeare“ din Cetatea Băniei, o minunăţie de eveniment teatral şi larg-cultural cu spectacole din toată lumea, în săli, pe străzi şi-n pieţele oraşului, cu dezbateri şi lansări de cărţi, „bardolatrie“ şi totodată repunere în discuţie, problematizare, subminare parodică şi iarăşi reinterpretare revitalizantă. Pentru Richard am făcut al doilea drum la Craiova, în weekend-ul de închidere, după ce fusesem de faţă şi-n zilele de start (dădusem între timp o fugă şi până la Festivalul TESZT organizat de Teatrul Maghiar „Csiki Gergely“ din Timişoara). De fapt, am văzut „repetiţia generală“ din ajunul premierei programate în Festival, fiindcă pentru a doua zi se anunţase furtună (meteorologică, nu shakespeariană!) şi replicile actorilor ar fi fost acoperite de darabana ploii pe acoperişul halei industriale dezafectate în care se juca. A fost potop, într-adevăr! Organizatorii îi convocaseră prin mesaje sms pe invitaţi la avanpremiera din noaptea de dinaintea diluviului. Ne-am adunat ca un soi de „sectă“ participantă la un „ritual“, la o „conspiraţie“. Când am plecat cu maşina spre casă, a doua zi, după alte câteva spectacole văzute la orele prânzului şi-ale după-amiezii, cerul era încă senin, însă în oglinda retrovizoare am văzut că-n urma mea se-ntunecă. În Bucureşti n-a plouat deloc, însă, intrând în casă, am văzut la televizor străzile care fuseseră între timp inundate în Craiova.

Şi, ca să dau şi-un exemplu american – Oraşul nostru (Our Town) a lui Thornton Wilder, montată de Alexandru Dabija la Teatrul Excelsior (2023), pe de-o parte – de-un haz nebun, pe de alta – tuşantă până la lacrimi.

Dar şi filme englezeşti şi americăneşti, de ce nu?! Le tot vedem în săli de cinema şi mai ales pe canalele de televiziune, unde se dau şi multe seriale-seriale (nu „foiletoane“ scrise şi tipărite!) în englezeşte! Alte puzderii pentru care ar fi nevoie de documentări extinse şi de studii laborioase. Totuşi, să nu ratez ocazia de a nota aici c-am re-revăzut (la mai mult de-a doua vizionare!) încântătorul Shakespeare îndrăgostit/ Shalespeare in Love al regizorului John Madden (1998), mult-elogiat şi premiat, pe care publicul l-a „consumat“ ca atare, ca fictivă înamorare a autorului celei mai faimoase poveşti de-amor de pe lume, Romeo şi Julieta. Îl vedem în film pe Shakespeare scriind piesa şi îndrăgostindu-se de o frumoasă admiratoare strecurată în travesti în distribuţia de pe scena pe care textul se repeta pe măsură ce dramaturgul îl aşternea pe hârtie cu pene de gâscă ţinute strâns între degetele îngrozitor de negre, pătate cu cerneală. Până la urmă chiar el, Shakespeare, va prelua rolul, admiratoarei rămânându-i, ca-n viaţă, cel al Julietei, în locul adolescentului travestit căruia i se-ngroaşă brusc vocea, încât, pentru salvarea spectacolului, ea va sfida interdicţia discrimatorie de-a urca pe scenă şi va juca la vedere, ca femeie, înamorată până peste cap, ca şi Will-Romeo ş.a.m.d. De când am văzut prima oară filmul, mi-am întrebat amicele şi amicii, de câte ori am avut ocazia, dacă ştiu cine a scris filmul, cine a gândit asemenea jonglerie între realitatea vieţii şi ficţiunea dramaturgică, cine i-a inventat lui Shakespeare un episod biografic generat de naraţiunea din Romeo şi Julieta, adică un amor chipurile real, de fapt derivat din piesă, deci ficţiune de gradul al doilea! Nimeni n-a reţinut că unul dintre cei doi scenarişti e dramaturgul britanic Tom Stoppard (născut în prima Cehoslovacie, în pragul celui de-al doilea război mondial!), autorul hamletienei Rosencrantz and Guildenstern Are Dead (Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi, 1966), piesă editată, jucată, ecranizată, precoce rescriere postmodernă a unei capodopere dintr-un unghi inedit, un soi de „recapodoperă“ de subtilitate şi de umor îngemănate (după ce încercase un pic altfel în 1964: Rosencrantz and Guildenstern Meet King Lear – Rosencrantz şi Guildenstern se întâlnesc cu Regele Lear!). Pare-se că ideea unui Shakespeare îndrăgostit de Julieta i-a aparţinut co-scenaristului Marc Norman, lângă el fiind invitat să contribuie Tom Stoppard ca maestr al genului. Rezultatul – şi ultra-sofistical intelectualmente, şi succes comercial!

Şi-o menţiune a excelentelor seriale britanice: dintre cele difuzate în aceşti ani ale două poliţiste, Inspectorul George Gently (2007-2017) şi Detectivul Dalgliesh (2021, 2023, doar cu numele ca titlu în original), după romanele lui Alan Hunter şi-ale lui P.D. James, şi Toate vieţuitoarele, mari şi mici (All Creatures Great and Small (2020-2024), după cărţile în mare măsură autobiografice ale lui James Alfred Wight, semnate cu pseudonimul James Herriot, medic veterinar britanic ca meserie principală. Primele două – cu omoruri elucidate de polişti maturi, trecuţi prin experienţe amare, şi de secondanţi mai tineri, care primesc lecţii de viaţă pe măsură ce investigaţiile se adâncesc în complexităţi psihologice şi socio-culturale de mari profunzimi. Iar al treilea, lucrat tot cu precizie bijutierească, dar într-o tonalitate mai senin-ironică, explorează Anglia profundă a primelor decenii de secol XX dintr-o perspectivă „provincială“ care se dovedeşte cu nimic mai săracă decât „comedia umană“ generală. Oarecum în linia Crimelor din Midsomer (Midsomer Murders), după ciclul romanesc Chief Inspector Barnaby (= Inspectorul-şef…) al Carolinei Graham, în cheie – evident – poliţistă, dar tot „provincialist-universalistă“ şi tot cu mult umor conţinut. Serial longeviv, filmat în mai multe etape, cu noi „sezoane“ în ultimii ani (1997-2010 cu John Nettles în rolul protagonistului Tom Barnaby, după care, la retragerea actorului, investigaţiile au fost preluate, din 2011, de un personaj-…rudă, John, văr al lui Tom, interpretat de mai-junele Neil Dudgeon, din aceeaşi generaţie ficţională, însă… trecuseră anii şi-a fost nevoie de un interpret mai tânăr, care să facă să pară c-a stat timpul în loc şi-n circumscripţia Midsomer (inventată şi ea) şi se moare în continuare, cam în aceeaşi perioadă, din pricini suspecte…

(Finalul-final – data viitoare!)