Cablograma

 

La coborîrea în infern nu este nimic de spus dar cel lovit în centru

Poate folosi cablograma replica secretă pe care mîna lui încă vie

Poate aplica o artă a morţii un antidot la forţa vicleană care l-a anihilat

Dacă va scrie cu viteza fulgerului un blestem eficace o contra-moarte

Odată trimisă prin cablogramă ea îl atinge brusc pe cel de sus

Care tocmai savura prăbuşirea vechiului inamic

Căderea este instantanee aproape în acelaşi timp cu cel anihilat primul

O lovitură inversă revanşa scorpionului cum un mare maestru mută

Tocmai cînd adversarul vedea victoria cu ochii minţii.

Cu aceiaşi ochi cel viu vede cum moartea vine printr-o cablogramă

În clipa neagră a fericirii.

Este indescifrabil dar poţi citi uluit mesajul.

Teme-te la 5 secunde după moartea celui pe care l-ai urît.

 

După o sută de ani aş putea fi

 

O amprentă uitată pe plajă o ectenie de aplauze pe celălalt ţărm

Poate căluţul de mare ieşit la plimbare cu părul unei fetiţe

Poate bătrîna ce-ţi prepară la cafea otrava perfectă

Tiranul care-şi ascunde economiile în cutia poştală

Cu gînduri care nu ating mai nimic din ceea ce oamenii îşi doresc

Puterea lor mică faima lor roz femeile lor retuşate

Circumcizia finală mlaştina unde porcul ţepos se întoarce-ntr-o rînă

În aşteptarea unui vermut cu măslină.

Vine ea ziua cînd oamenii vor iubi greaţa

Vine el anul cînd nu va fi deloc bine să mori

Vine ea mama întîrzierii să aducă vestea în dinţi

Vine unul să ridice corespondenţa chiar dacă nimeni n-a lipit timbre.

Scrisori care plac cel mai mult după o sută de ani.

 

Scrie că trebuie

 

În această carte scrie că trebuie să mori dar n-o fă

Sînge ca să intri sînge ca să ieşi (împrumut)

În puţine cuvinte o poţi face dar n-o fă

Încă ne mai putem spune ceva fără disperare

Chiar dacă amîndoi sîntem periferici şi am ales să fugim de lume

Cum ai vedea un cap dînd ture de stadion în timp ce mulţimea aclamă

Trece un cîine cu o pancartă agăţată de gât scrie cer liber

Un ins demonstrînd împotriva timpului cu o durere în piept

În vreme ce toţi ceilalţi nu văd decît alergarea

Crezi că asta e viaţa ta acolo unde alţii cred că e doar poezie?

E bine să pui întrebări dar uneori ascund ceva necurat

Cuvintele dacă sînt lupi atunci să facă treaba pentru care au fost trimise.

 

Zîmbetul tău intră în manuale

 

lui Ion Monoran

 

E o dimineaţă numai bună să zbori. Te ridici din somn penaţii

Îţi fac semne prietenos cartea căzută lîngă pat îţi şopteşte

O cafea numai bună te aşteaptă la masa ta preferată

Recunoşti vocea eroinei care te-a mîngîiat toată noaptea

Ai visat că eşti aşteptat la ultima întîlnire urale şi strigăte

Muzici pentru eroul discret dar oamenii vor sărbătoare

Vor o bucată din podul palmei cu care mîngîi de obicei

Nu ai încotro ieşi pe stradă eşti recunoscut numele tău

Coroniţa de lauri pe frunte ia foc n-o poţi arunca

Pe sub pod curg Bega şi vieţile noastre cîndva

Scoţi din buzunarul de la piept o bucată de pîine

Scoţi ziarul de mîine citeşti într-o limbă uitată

Tu vei fi azi bucuria flămînzilor icoana pe care toţi o calcă-n picioare

Atît de curată e dragostea lor – îşi fac loc în inima ta

Cuţitul strălucitor te bucură ca atunci cînd copil te vedeai în lama lui scurtă

Zîmbeşti şi zîmbetul tău intră în manuale pînă la următoarea trezire.

 

Epoché

 

Crezi că este necesar să punem în paranteze credinţa noastră

Din copilărie că la sfîrşit vom fi apăraţi tocmai de cei pe care i-am uitat?

Pe cine am uitat mă întrebi amuzată? Umorul tău mă aduce cu picioarele

Pe pămînt dar grijile nu au dispărut – sîntem încă aici unde

Pămîntul este presărat discret ultima oară pe ceva care ne acoperă

În ploaia veselă de toamnă sau de vară nebună dacă avem noroc porcesc

Să nu se murdărească doamnele care ne-au citit cîndva cu degete atente

Poate şi regizorul căpos care îmi apărea în vis cu zîmbetul pe buze

Al unui actor ieftin să mă anunţe ca lumea e de el făcută şi că tot

Pămîntul din scenă e al lui – cu puţină şansă am putea închiria o grămăjoară

Pentru nevoi urgente. Să cer o paranteză cum a spus filozoful o pauză

De la ploaia care citeşte tot ce am scris cîndva ca simplu spectator

Şi să mă rog pentru cei pe care i-am uitat. Fă-o şi tu – ei, nu.

 

Contraviitor

 

Altădată trecutul avea un sfîrşit aşa cum am ştiut la cinci ani că locul

Naşterii mele e un arsenal de amintiri înjosite un biet trup fără piele

Lumina m-a creat în joacă şi tot în joacă am făcut-o un cerc fără centru

După care alergam prin praful istoriei sau ce crezi tu că este istorie, maestre

Ochii mei au studiat de natura rerum manierismul atroce am mirosit

Un contraviitor umilit de proză şi epică în strigătele de alalà ale gregarilor

(împrumut) Am prezentat fişa de post a unui poet de doi bani un capaneu

Cum discutau de curînd două femei în piaţa de peşte sau poate doar una

Obişnuită să creadă că totul are un preţ o etichetă un cost în neasemuita

Noastră tandreţe când credem că sîntem împrumutaţi de viaţă pe viaţă

Şi nu bănuim că sîntem de fapt în locul unde pregătim „lucrări şi fapte

Ale uitării şi temerii“ ale ficatului şi epifizei din îngîndurata mea luptă

Sau ce crezi tu că este, maestre, o confruntare bizară cu alt contraviitor