REVISTA REVISTELOR

Ateneu, numerele 654-655-656

Observăm, în primul rând, faptul, întru totul salutar, că revista literară băcăuană acordă constant atenţia cuvenită şi dramaturgiei româneşti, cât şi spectacolului de teatru şi operă. Excelentă este în acest sens cronica dedicată de Carmen Mihalache „ultimelor mărturii ale unui om liber de orice egoism“, adică lui George Banu şi cărţii sale postume, Ultima oară (apărută la Editura Muzeului Literaturii Române). Trebuie remarcate, de asemenea, cronicile teatrale ale d-nei Carmen Mihalache, detaliate şi analitice. Totodată, merită să fie semnalat eseul Irinei-Nicoleta Nechifor, Mistificarea în teatrul lui Ion Băieşu, ca şi textul lui Marius Manta despre Oedip-ul lui Enescu. La fel, analiza făcută de Marian-Sorin Rădulescu despre Trecutele iubiri, filmul Malvinei Urşianu. În nr. 656 se republică un interviu foarte interesant din octombrie 1999, în care Nicolae Manolescu îşi evocă profesorii de română din liceu. De cititi neapărat şi Reduta Manolescu, evocare a marelui critic datorată lui Ştefan Radu. În numărul 655, Mircea Moţ îi dedică o ingenioasă mini-lectură unui poem al lui Nicolae Prelipceanu. Profesionist, în mod constant, cronicarul literar al revistei, Adrian Jicu. În numărul 656, Marta Petreu publică Fizionomia culturii româneşti, fragment din studiul Filosofia lui Lucian Blaga, carte în curs de apariţie.

Excepţională este decizia curajoasă a redacţiei de a publica, în traducerea şi prezentarea lui Emil Nicolae, „scandaloasele“ versuri ce formează renumitul Apendice pentru Honza Krejcarová, poemul lui Egon Bondy (pseudonimul filosofului Zbynĕk Fišer, figură celebră a underground-ului ceh de altădată). Din aceeaşi „subterană“ literară făcea parte şi Honza Krejcarová, alias Jana Černá, excentrica fiică a nu mai puţin excentricei Milena Jesenská, prietena lui Kafka. Să mai adaug că pe filosoful Zbynĕk Fišer, alias poetul Egon Bondy, îl puteţi întâlni, la propriu, în prozele lui Bohumil Hrabal, prietenul său din „subterana“ artistică cehă de odinioară. Recomandăm, de pildă, în acest sens, romanul Barbarul tandru. (O.G.)