CRISTIAN VASILE, SCRIERILE UNUI PREOT CATOLIC: O PERSPECTIVĂ ANTROPOLOGICĂ

În multe cazuri, spre deosebire de istorici, etnografii şi antropologii nu se concentrează asupra documentelor de arhivă emise de diverse structuri instituţionale, statale sau guvernamentale, ci au în atenţie cu prioritate alt tip de surse, între acestea şi arhivele personale. Cazul doamnei Mária Szikszai – profesor la Catedra de Etnografie şi Antropologie Maghiară a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca – confirmă cele spuse mai sus.

În anul 2020, Mária Szikszai a publicat volumul intitulat Letðnt világok antropológiája és a megismerhetetlen különös szépsége. Szociális kapcsolatháló és kulturális gyakorlat az írógép korszakában (într-o traducere aproximativă: Antropologia lumilor dispărute şi frumuseţea ciudată a incognoscibilului. Reţele sociale şi practici culturale în epoca maşinii de scris). Foarte recent, la mijlocul anului 2023, această lucrare a cunoscut o versiune adaptată, adăugită şi adusă la zi în limba engleză – Mária Szikszai, Community Networks and Cultural Practices in Twentieth- Century Romania: Paper-Based Cultures in the Writings of a Catholic Priest, translated by Emese Czintos, Judit Pieldner, Lóránd Rigán, Lexington Books, Lanham-Boulder-New York-London, 2023, 309p.

Mária Szikszai (etnograf, antropolog, dar specializată şi în socio- şi etnolingvistică) şi-a ales ca domenii de cercetare antropologia artei, arta sacră, precum şi istoria minorităţilor din România, cu un accent special asupra germanilor (şvabilor) din zona Satu Mate. În timp ce documenta un subiect, circumscris ultimei direcţii de cercetare enunţate, a descoperit o comoară arhivistică privată – scrisorile şi însemnările lui Mihály Kind (Tyukodi), precum şi fotografii, piese de corespondenţă primită de la diverşi cunoscuţi, prieteni, rude etc.

Cartea Máriei Szikszai prezintă o interpretare antropologică a cca 2.400 de documente lăsate în urmă de sus-amintitul Mihály Tyukodi (născut la Căpleni, la 1 iulie 1916), un preot catolic şvab maghiarofon (din zona Satu Mare) care a trăit în România în timpul mai multor regimuri politice (p. 12). Titlul face referire la cultura pre-digitală bazată pe hârtia de scris şi la perspectiva unui cleric romano-catolic care, inclusiv sub influenţa guvernării horthyste în nordul Transilvaniei, a făcut tranziţia de la germanitate la asumarea unei identităţi maghiarofone (părăsirea culturii germane şvabe este vădită şi la nivelul schimbării numelui de familie – personajul principal al lucrării, Kind, devine Tyukodi). Trebuie spus că, în perioada interbelică, guvernele României Mari au făcut eforturi importante pentru a înlesni revenirea multor şvabi din ţinuturile sătmărene (maghiarizaţi de-a lungul timpului) la etnicitatea germană. Cazul Mihály Tyukodi exprimă cumva reversibilitatea acestor politici etno-lingvistice din anii 1920 şi 1930. De altfel, (re)asumarea germanităţii a devenit improbabilă chiar şi după 23 august 1944, atunci când nordul Transilvaniei (cu zona Satu Mare) a revenit la România, din cauza „vânătorii de oameni“, de etnici germani, declanşată de autorităţile sovietice de ocupaţie. Începând cu ianuarie 1945, cca 75.000 de persoane au fost deportate în URSS, în special în zona minelor din Donbas, iar printre acestea s-a numărat şi o rudă a lui Mihály Kind/Tyukodi, asimilată ca fiind de origine „germană“. Înainte de acest moment, atât Ungaria lui Miklós Horthy, cât şi România lui Ion Antonescu au aplicat politici antisemite agresive care au condus la Holocaust. La un moment dat, chiar Mihály Tyukodi şi familia sa sunt nevoiţi să îşi procure certificate de naştere prin care să îşi dovedească identitatea etno-confesională non-evreiască.

Cartea realizată de Mária Szikszai nu este numai despre Mihály Tyukodi (1916-1997), care s-a identificat aproape cu secolul XX, şi despre cei aproximativ 40 de ani de însemnări/consemnări ale sale în special la maşina de scris (urme care acoperă intervalul delimitat de anii 1930 şi 1990). În lucrare ni se dezvăluie un univers personal, lumea lui Mihály Tyukodi, reconstituită de cineva (Mária Szikszai) care nu l-a întâlnit niciodată, dar care ajunge să îl „cunoască“ prin intermediul documentelor personale. Totuşi, corpusul documentar şi volumul de interpretare nu vorbesc doar despre o persoană, ci despre o comunitate, o „reţea comunitară“, aşa cum apare şi în titlul cărţii. Conform unei metodologii asumate, explicată în introducerea volumului (pp. 1-25), în mod deliberat, autoarea a evitat discuţiile cu persoane care l-au cunoscut, şi s-a concentrat asupra a ceea ce a lăsat Mihály Tyukodi. Este o opţiune pe care unii istorici s-ar putea să o pună sub semnul întrebării, dar ea exprimă de fapt una dintre particularităţile perspectivei antropologice.

Preotul romano-catolic şvabo-maghiar nu este chiar un personaj necunoscut: Mihály Tyukodi apare în mai multe lucrări din postcomunism fie studii istorice, fie ediţii de documente şi interviuri de istorie orală, tipărite inclusiv în limba română. Spre exemplu, preotul Gergely Géza, student la Teologia romano-catolică din Alba Iulia în perioada de la finele anilor 1950, şi-l aminteşte ca pe un cleric şi profesor special: „Era acolo, de exemplu, profesorul spiritual dr. Tyukodi Mihály, care a fost un om deosebit şi a avut o influenţă uriaşă asupra noastră“ (Interviu realizat în noiembrie 2009 de către Maksay Ágnes şi reprodus în volumul editat de Denisa Bodeanu, Novák Csaba Zoltán, intitulat „Clopotul amuţit“ Preotul Pálfi Géza – o viaţă supravegheată de Securitate, Editura Pro-Print, Miercurea-Ciuc, 2011, p. 256).

De fapt, prezenţa lui Mihály Tyukodi la Alba Iulia, în centrul Diecezei catolice conduse de Márton Áron, a contribuit poate cel mai mult la mediatizarea sa în istoriografia din perioada postdecembristă. Aşa cum se ştie, Márton Áron a fost episcop catolic al Diecezei de Alba Iulia între anii 1938 şi 1980. Din iunie 1949 până în 1955, oficialităţile represive comuniste l-au aruncat în universul concentraţionar, inclusiv la penitenciarul din Sighet. La întoarcerea din detenţie, Márton Áron a ales să colaboreze inclusiv cu Mihály Tyukodi, care avea calificările didactice pentru a lucra la Seminarul Teologic Catolic din Alba Iulia. El fusese hirotonit preot în 1942, dar urmase şi studii universitare la Budapesta, cu specializări în Istoria Bisericii şi Limba latină (p. 13). Până să ajungă la Alba Iulia, Mihály Tyukodi a funcţionat ca preot paroh în Sâi/Szinfalu, însă nu pentru mult timp, deoarece a fost arestat şi deţinut, chiar şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră (în perioada 1950-1953) din cauza apropierii sale de episcopul catolic János Scheffler (1887-1952), titular al Diecezei de Satu Mare. Mária Szikszai îi urmăreşte tot acest parcurs biografic cu ajutorul documentelor personale, materiale care reconstituie elemente relevante din viaţa cotidiană în comunism, din universul unor parohii, al unor comunităţi religioase (Mihály Tyukodi a mai fost preot şi în Ocna Şugatag, Satu Mare, Beltiug ş.a.).

Mária Szikszai a încercat cu tenacitate să răspundă la mai multe întrebări de cercetare (una dintre acestea sună astfel: Ce a avut de spus şi despre ce a tăcut Mihály Tyukodi?). Acest volum prezintă o incursiune antropologică în viaţa unui personaj care s-a străduit la rândul său să documenteze epoca în care trăia. Trebuie apreciată în primul rând originalitatea cărţii. Un merit important al acestui volum este acela că aduce în atenţie aspecte neglijate de mulţi istorici (de exemplu, strămutările de persoane întreprinse de persoane private organizate sub comunism – cazul unor ceangăi maghiarofoni mutaţi la sfârşitul anilor 1980 din Moldova în judeţul Satu-Mare).

Cartea datorată Máriei Szikszai este o poveste fascinantă scrisă de un antropolog despre o persoană care aproape toată viaţa sa adultă şi-a consemnat – direct sau indirect – secvenţe de viaţă. Rezultatul este o lucrare aflată la frontiera dintre antropologia scrisului şi antropologia istorică, un volum care ar merita tradus şi în limba română.