DOSAR NICOLAE BAGDASAR

Corespondenţă primită (I)

 

Nicolae Bagdasar (1896, Roşieşti, jud. Vaslui – 1971), filosof român, fiul lui Iancu Bagdasar, răzeş, şi al Smarandei, n. Aftenie. Studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti şi Universitatea din Berlin, finalizate cu doctoratul în filosofie la Universitatea din Berlin (1927), cu o teză despre Rickert. Profesor la Universităţile din Bucureşti şi Iaşi. Volume: Filosofia contemporană a istoriei, 1930; Din problemele culturii europene, 1931; Teoria cunoştinţei, I-II, 1941-1942; Antologie filosofică. Filosofi străini (în colaborare cu Virgil Bogdan şi C. Narly), 1943; Teoreticieni ai civilizaţiei, 1969. Postum au apărut Orientări filosofice contemporane, 1971; Amintiri. Notaţii autobiografice, 2004. Important traducător şi exeget al lui Kant. Dotat cu geniu organizatoric, a fost secretarul Societăţii Române de Filosofie (1928-1944), secretar general de redacţie la Revista de filosofie (1928-1943), editor de carte de filosofie. A coordonat Istoria filosofiei moderne, apărută în cinci volume între 1937-1941, editată de Societatea Română de Filosofie, scriind el însuşi volumul V: Istoria filosofiei româneşti, 1941 (doi colaboratori la volumul V, Traian Herseni şi S.S. Bârsănescu, s-au ocupat de istoria sociologiei şi de cea a pedagogiei româneşti). De la acest filosof care şi-a dedicat viaţa slujirii altora au rămas, în manuscris, lucrări de istoria filosofiei universale, printre care Curente filosofice contemporane (trei volume).

Scrisorile ne-au fost date spre publicare de către nepotul filosofului, dl Anghel Popescu, căruia îi mulţumim recunoscători. Scrisorile sunt dactilografiate. Originalele olografe au fost depuse de urmaşii filosofului la o arhivă bucureşteană.

(Andrei Olosutean)

 

 

De la Ştefan Zeletin

26.IX.1927

 

Iubite domnule Bagdasar,

Pe cât de mult mă interesează soarta dumitale, pe atât mă grăbesc să nu te las victima unor aşteptări zădarnice.

Eu la Iaşi am obligaţii precise faţă de oameni care m-au ajutat eroic. Dacă catedra va fi având asistenţă, voi lua pe acel care-mi va fi indicat. Judecă şi dumneata în mod obiectiv – aceasta doar e calitatea filosofului – şi vezi că nu se poate altfel, la începutul carierii.

Nu înţeleg de ce nu încerci şi dumneata cum am început-o toţi. Fireşte e foarte plăcut, dacă poţi debarca din străinătate de-a dreptul la universitate¹. Dar dacă nu se poate, îţi cauţi un mijloc de existenţă şi te abilitezi docent. Dacă m-ai fi întrebat la timp, te-aş fi putut ajuta şi eu, pentru câteva ore bine plătite, la Lazăr sau la Mihai Viteazul, ai căror directori îmi sunt buni prieteni. Acum cred că e prea târziu. Şi totuşi părerea mea e că vei fi silit să începi tot pe această cale.

Salutări,

Şt. Zeletin

 

1. După conţinutul scrisorii, coroborat cu data ei, 1927, ne putem da seama că N. Bagdasar i-a cerut lui Ştefan Zeletin ajutor să se angajeze într-o universitate. Bagdasar a făcut studii de filosofie la Berlin, şi-a predat lucrarea de doctorat în anul 1926, a fost apoi vreme de un an profesor de germană la Salonic, iar în 1927 şi-a susţinut cu succes doctoratul cu teza Der Begriff des theoretischen Wertes bei Rickert. Darstellung und Kritik.

 

 

De la Lucian Blaga

[1]

 

Berna, 27 august, 1931

Legation de Roumanie

 

Dragă domnule Bagdasar,

Mă ierţi că-ţi reamintesc cererea ce ţi-am făcut-o la Bucureşti. Chestiunea devine urgentă. M-aş bucura dacă mi-ai uşura munca pe care am luat-o asupra mea numai pentru ca să nu lipsim numai noi românii din amintita revistă. Vorbeşte, te rog, şi cu domnul Brucăr¹, ca şi cu toţi autorii români pe care îi cunoşti şi care au scris, fie studii de revistă, fie cărţi, din domeniul istoriei filosofiei². Notiţe de 2-3 pagini ca aceasta mi-ajung.

Cu mulţumiri şi frăţie,

Lucian Blaga

 

1. Iosif Brucăr (1888-1960), filosof şi istoric al filosofiei. Şi-a dat doctoratul sub cooordonarea lui C. Rădulescu-Motru cu o teză despre Filosofia lui Spinoza. În ultimii ani de viaţă a lucrat la o Istorie a logicii româneşti.
2. Mai mult decât probabil, cererea lui Blaga priveşte articolul despre filosofia românească pe care îl pregătea pentru revista germană Archiv für Geschichte der Philosophie. „Marea revistă de la Berlin «Archiv für Geschichte der Philosophie» mi-a solicitat colaborarea. Am acceptat, şi în prospect figurez ca singurul român. Dar acolo nu pot publica decât lucruri despre alţi filosofi. Am acceptat pentru a scrie despre mişcările de la noi“, îi comunică Blaga lui Breazu în 21 aprilie 1931, de la Berna. Blaga a pregătit şi scris, împreună cu D.D. Roşca, o prezentare a filosofiei româneşti, intitulată Bericht über die rumänischen Arbeiten zur Geschichte der Philosophie, pentru această revistă; textul a apărut în ediţia Archiv für Geschichte der Philosophie, XLI, nr. 1-2, ian.-iun. 1932, editată de Arthur Stein, Berlin, Carl Heymanns Verlag. Traducerea în română a acestui text, făcută de Adriana Pop, doctor în filosofie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi atunci membru al redacţiei revistei noastre, a apărut pentru prima dată în revista Apostrof, cu titlul Relatare despre contribuţiile româneşti la istoria filosofiei. Vezi Apostrof, anul XVI, nr. 4 (179), aprilie 2005, pp. 15-19, rubrica „Dosar“.

 

 

[2]

 

Legaţiunea Regală a României

Serviciul de presă

Wien, 20 noiembrie, 1935

 

Scumpe domnule Bagdasar,

Răspund cu oarecare întârziere prieteneştilor dumitale cuvinte. Uite, ce e. Slujba, ce o am, şi distanţa împreunată cu mari cheltuieli de deplasare, mă fac să nu pot răspunde precis la întrebarea pusă. De altfel, abia acum încep să reintru în activitatea mea filosofică. Te asigur însă că o să te înştiinţez la timp, când şi despre ce o să pot vorbi, sau mai bine zis, citi.

Cu deosebită prietenie,

Lucian Blaga

 

 

De la Tudor Vianu

 

Sinaia 17 mai 1936¹

 

Iubite prietene Bagdasar,

Am primit rândurile dumitale asupra proiectului omagiului Petrovici², pe care îl vom discuta cu prilejul vizitei pe care mi-o făgăduieşti şi pe care o aştept cu cea mai mare plăcere.

Te-aş ruga să te interesezi şi de soarta cererii mele de concediu şi să-mi dai de ştire, când ai un moment liber.

Sunt ca izolat aci şi orice veşti de la prieteni îmi fac multă plăcere.

I-am scris săptămâna trecută câteva rânduri lui Bucuţa³, în chestiunea lui Spranger⁴, care cere corectura sau informaţii precise despre soarta articolului lui. Ce-o fi făcut Bucuţa? I-o fi trimis corectura? Poate că ai ocazie să-l întrebi la telefon.

Te aştept pe curând, cu multă şi afectuoasă prietenie,

Tudor Vianu

 

1. Aflată în fondul N. Bagdasar, această scrisoare a lui Tudor Vianu a fost publicată în Tudor Vianu, Opere, vol. 14, Corespondenţă, Bucureşti, Editura Minerva, 1990, p. 190.
2. În 14 mai 1936, Bagdasar i-a scris lui Tudor Vianu trimiţându-i planul proiectatului volum (devenit cinci volume) Istoria filosofiei moderne şi lista posibililor colaboratori.
3. Emanoil Bucuţa (1887-1946), prozator şi poet. Romane: Fuga lui Şefki, 1927; Maica Domnului de la mare, 1930; Capra neagră, 1938; Pietre de vad, I-IV, 1937-1944 ş.a. În perioada corespondenţei era director la Editura Casa Şcoalelor.
4. Eduard Spranger (1882-1963), filosof german. A contribuit la consolidarea pedagogiei ca disciplină academică. A fost preocupat de psihologia adolescenţei şi de pedagogia culturală.

 

 

De la Nicolae Tatu

 

Făgăraş, 16 septembrie 1936

 

Scumpe doctore, nici nu-ţi poţi închipui cât sunt de trist şi dezolat de monotonia oraşului ăsta! Că mi-e atât de dragă viaţa de Bucureşti? Nu, deşi viaţa capitalei e ca o dulce otravă care te distruge încet, dar de care, odată obişnuit, cu greu te mai poţi lipsi. N-ar fi tocmai rău aci, dacă nu m-ar nelinişti perspectiva nesigură a stagiului militar şi grava lipsă de bani. Suma pe care o am, după toate reţinerile – 1200 Casa de credit, 1000 internatul – e meschină: 1500 lei. Cu asta nu se poate trăi. De aceea, în ipoteza că stau anul întreg, ceea ce nu prea cred, toată nădejdea îmi stă în colaborări. Probabil între 25-30 septembrie vin în capitală ca să aranjez chestia armatei şi a împrumutului. De aceea, te rog, pregăteşte cei 5000 lei.

Întrucât aci îmi lipseşte, te rog ia dispoziţii să mi se trimită Manualul¹ dumitale de psihologie. În cel mai scurt timp, fiindcă vreau să-l recomand elevilor.

Te rog de asemeni comunică lui Georgiade² să-mi trimită cartea recent tipărită, pentru că vreau să-i fac o cronică la Revista Fundaţiilor [Regale]. De asemenea, dacă mai apar cumva noutăţi filosofice, şi ai posibilitatea, trimite-mi-le pentru a le recenza.

Cred că nu uiţi să-mi răspunzi.

Cu drag,

1. Tatu³

 

1. Referire la Manual de Psihologie (1924.)
2. Constantin Georgiade (1898-1991), psiholog român. Referinţă la volumul Probleme şi idei noi în Psihologie, Bucureşti, Tiparul Universitar.
3. Nicolae Tatu (1910-1997), prieten cu Cioran şi coleg cu el la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu şi apoi, la Facultatea de Filosofie de la Bucureşti. Publicist şi autor de studii filosofice. A colaborat cu Bagdasar la Istoria filosofiei moderne, volumele III şi IV. Autor al volumului Gânditori din filosofia contemporană (1939). A semnat împreună cu Sorin Pavel un Manifest al revoluţiei naţionale (1935).

 

 

De la D.D. Roşca

[1]

 

Cluj, 26 noiembrie, 1936

 

Dragă Bagdasar,

„Hegel“¹-ul promis pentru volumul omagial va întârzia câteva zile – asta din motive de forţă majoră –, dar va sosi cu siguranţă în Str. Episcopiei 3 bis până cel mai târziu în 10 decembrie. Cred însă că şi mai repede. Fii deci, dragă Bagdasar, liniştit şi… indulgent, căci mă ţin de promisiune.

Cu cele mai bune urări de Sf. Nicolae, îţi trimite salutări prieteneşti,

D.D. Roşca

 

1. Capitolul despre Hegel, pentru volumul Istoria filosofiei moderne (Omagiu lui I. Petrovici), II. De la Kant la evoluţionismul englez, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1938.

 

 

[2]

 

Cluj, 5 mai , 1937

 

Dragă Bagdasar,

Mi-a spus domnul Pavelco că Istoria filosofiei moderne va apare eventual numai în toamnă şi că ţi-ar lipsi pentru moment un Fichte¹. Poate, dar numai „poate“, că-ţi voi trimte eu unul, dacă poţi aştepta până la toamnă. Deocamdată nu promit nimic sigur, căci nu ştiu dacă voi dispune de timp.

Dar de altceva vreau să-ţi vorbesc, dragă Bagdasar, trimiţându-ţi rândurile de faţă.

Anume: […]

Cu mulţumiri anticipate şi cu prieteneşti salutări,

D.D. Roşca

 

1. D.D. Roşca nu a scris capitolul cu pricina.

 

 

[3]

 

Cluj, 12 iunie, 1938

 

Dragă Bagdasar,

Am citit cu atenţie mare recenzia ta despre „metoda“ lui Marin Ştefănesco¹ şi te felicit călduros pentru ştraşnicul duş rece pe care l-ai slobozit pe capul celui mai confuz şi mai umflat Tartuffe al învăţământului nostru universitar. Nu cred că săpuneala pe care i-ai dat-o îl va dezmetici; îi vor mai urma şi alte puneri la punct şi la loc, şi tot nu se va trezi. Să nădăjduim că se vor trezi însă bieţii studenţi care se mai lasă câteodată îmbătaţi de apa chioară a lui Marinică. Dacă ai şti, dragă Bagdasar, ce luptă dârză duc eu de opt ani în Cluj pentru a opri influenţa catastrofică a acestui fals creştin în universitate; mai ales asupra elementelor slabe se exercită această înrâurire, căci studenţii buni îl judecă just îndată ce le trece întâia ameţeală provocată de incontinenţa verbală a omului care, prin cartea judecată aspru şi drept de tine, ne-a compromis, bată-l Dumnezeul să-l bată, şi în faţa streinilor. De când a publicat prăpastia asta de carte, ştii ce fudul e!? Todeauna a fost el omul fudul al lui Dumnezeu, dar să-l vezi acum!

Încă o dată primeşte felicitări, dragă Bagdasar (ar trebui să cauţi să ajungă rândurile tale în mâna cât mai multor studenţi), şi prieteneşti salutări,

D.D. Roşca

 

1. Marin Ştefănescu (1880-1945), cu un doctorat în litere şi filosofie la Sorbona, pe tema „dualismului logic“, fost asistent şi apoi conferenţiar la catedra lui Constantin Rădulescu-Motru, la Universitatea din Bucureşti. În 1919, a fost printre primii profesori numiţi, ca titulari, la Universitatea clujeană abia înfiinţată, unde urma să predea „Filosofia teoretică“, adică Logică, Teoria Cunoştinţei, Metafizică şi Istoria filosofiei. A publicat în timpul profesoratului său clujean, nu cu bune ecouri, volumele Filosofia românească (Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Răsăritul“, 1922) şi Le problème de la méthode (Paris, Félix Alcan, 1938). Obişnuia să amestece filosofia cu discursul religios şi cel politic (de extremă dreaptă).

 

 

[4]

 

Cluj, 19 iunie, 1938

 

Dragă Bagdasar,

Te rog mult fii gentil şi notează pe o poştală mie adresată titlul pubicaţiilor în care au apărut recenzii (de orice fel) despre Le problème de la méthode¹, precum şi data la care au apărut. Am auzit că deşteptul autor al tristei cărţi ar fi răspuns în Universul cuiva care l-a criticat²; şi-a răspuns cu nişte scrisori elogioase primite de la franţuji. În capitală fiind, ai mai mută uşurinţă să afli aceste lucruri; şi-apoi, fiind însuţi autor al acelei admirabile săpuneli despre care vor fi luat cunoştinţă cu plăcere toţi oamenii serioşi, vei fi fost – şi vei fi – în chip natural mai atent decât mine, la ceea ce s-a scris şi se scrie despre cartea cu pricina. Încă o dată, te rog, dragă Bagdasar, fă-mi acest mic serviciu.

Iată acum datele pe care mi le-ai cerut: […]

Încă o dată, dragă Bagdasar, dacă nu te deranjează prea mult, trimite-mi lista pe care te rog mai sus să mi-o trimiţi.

Cu anticipate mulţumiri şi cu prieteneşti salutări,

D.D. Roşca

 

¹              Se referă la volumul lui Marin Ştefănescu.

2              N. Bagdasar a comentat, cu obiecţii, volumul Le problème de la méthode al lui Marin Ştefănescu, în Revista de filosofie, nr. 2, aprilie-iunie 1938, pp. 186-191. A urmat o gâlceavă dusă de profesorul clujean în presa cotidiană, apoi reîntoarsă în Revista de filosofie, nr. 2 din 1939, când, la rubrica „Note şi informaţii“, unde textele apăreau fără semnătură, sub titlul „Lucrarea d-lui Marin Ştefănescu“, un redactor al revistei a preluat câteva recenzii despre cartea lui M.Ş., apărute în presa de specialitate franceză; recenziile sunt foarte critice.

 

 

[5]

 

Cluj, 15 martie 1939

 

Dragă Bagdasar,

Restitui cu oarecare întârziere corectura alăturată. „Corectură“ cam lungă, e adevărat, dar corectură necesară, cum, citind-o, te vei convinge singur. Dacă cumva articolul va ieşi – tipărit – ceva mai întins decât l-ai prevăzut tu, nu face, cred, nimic. Să-l considerăm ca o reparaţie a faptului că Revista de filosofie – care scrie despre toate „măsurătorile“ de inteligenţă cu atâta abundenţă – „n-a soufflé mot“ când a apărut Existenţa tragică.

Noutăţi de aici n-am să-ţi pot comunica. Numai lucruri vechi: adică Marin nu reuşeşte deloc să te uite. Bine face, nu-i aşa!? În marea de fericire în care înoată, înţepătura ta e ca un flacon de tinctură de iod vărsat pe o rană despre care Marin nici nu ştie că există şi că-i aşa de plină de puroi.

x

x x

Ce mai lucrezi? Pe când vol. II din Filosofia istoriei?

Îţi trimit urări de sănătate şi prieteneşti salutări, al tău,

D.D. Roşca

 

 

[6]

 

Cluj, 14 ian. 1940

 

Dragă Bagdasar,

Îmi spune nevastă-mea că-ntr-un articol al lui P. Manoliu, apărut în Timpul, s-ar fi vorbit despre o apropiată traducere în franţuzeşte a Istoriei filosofiei moderne¹. Văzusem şi eu în N-2 1939 al Revistei de filosofie că te gândeşti la o astfel de traducere, n-o credeam însă atât de iminentă. Cine şi-a luat asupră-şi enorma sarcina de a traduce 2500 de pagini? Ori urmează să-şi traducă fiecare colaborator textul propriu? În acest din urmă caz, te rog, dragă Bagdasar, comunică-mi din timp când ar urma să-ţi fie remise manuscrisele? Cu Şcoala normală superioară sunt atât de ocupat încât aş avea nevoie de cel puţin o lună pentru a transpune pe franţuzeşte cele 22 pagini ale contribuţiei mele.

Ce este cu concursul pentru ocuparea conferinţei de filosofie din Bucureşti? Mi-a spus Blaga că te vei prezenta – bine faci, e şi timpul să ţi se facă odată şi ţie dreptate. Fii liniştit. Vom aranja noi treburile aici aşa încât să nu-l ai pe mi-misticul patriot² în comisie. Chiar săptămâna asta am să vorbesc cu Goangă să convoace consiliu într-o zi când importantul personagiu nu e în Cluj. Şi atunci voi veni eu sau Blaga, după împrejurări.

[…]

Cu prieteneşti salutări, al tău,

D.D. Roşca

 

1. Proiect nerealizat.
2. Se referă din nou la Marin Ştefănescu.

 

 

[7]

 

Sibiu, 2 mai 1942

 

Dragă Bagdasar,

Nu ştiu cum se face, dar n-am primit nici până azi ordonanţa de plată a ajutorului ce mi-ai aprobat pentru seminar. Vezi, te rog, unde s-a opăcit?

Ţi-am trimis, pe adresa de acasă mi se pare, două extrase: Valori vecinice¹ şi Fond şi formă în filosofie². Le-ai primit? Despre acesta din urmă aş dori să se scrie ceva în Revista de filosofie; cred că faptul ar face plăcere şi lui Motru, şi lui Petrovici, o parte a eseului tratând despre dânşii. Te rog, dragă Bagdasar, aranjează lucrurile în acest sens. De altfel, prin problemele pe care le discută, şi Valori vecinice ar merita o astfel de menţiune într-o revistă care discută absolut tot felul de „măsurători“ psihologice fără importanţă şi consecinţe şi care, printr-o omisiune ce-mi va rămânea totdeauna neînţeleasă, n-a scris nici măcar un rând despre Existenţa tragică.

A propos: ce e cu legea? O aşteptăm cu nerăbdare mare.

Îţi trimite urări de sănătate şi veche prietenie, al tău,

D.D. Roşca

 

1. Eseu din viitorul volum al lui D.D. Roşca, Puncte de sprijin, 1943.
2. Eseu din viitorul volum al lui D.D. Roşca, Puncte de sprijin, 1943.

 

 

[8]

 

Cluj (fără dată)

 

Dragă Bagdasar,

Trimit aici, cum vei vedea de altfel, numai capitolul I al studiului meu. Nu l-ai fi putut publica tot într-un singur număr al Revistei. Restul rămâne deci pentru numărul viitor, sau, mai degrabă, pentru numerile viitoare. L-am scris cât am putut mai citeţ. Aş fi preferat să-i dau titlul de Filosofie neconfortabilă¹. Dacă crezi că merge pentru Revista de filosofie, revistă gravă, un titlu cu aparenţe de neseriozitate, căci numai la întâia vedere pare neserios, publică studiul cu titlu acesta.

Te rog, dragă Bagdasar, dispune să mi se facă 100 extrase care vor aştepta nebroşate restul studiului.

Dacă vrei, trimte probele să le corectez eu. Le reexpediez cu întoarcerea curierului. În orice caz, m-aş bucura să fie scos fără greşeli de tipar.

Când crezi că apare revista? În cazul că s-ar amâna apariţia mai mult de 10 zile, te rog, dragă Bagdasar, dispune să mi se trimită un rând de probe, căci am nevoie de textul acestei părţi a studiului pentru a continua acum imediat redactarea: o întrerupere prea lungă mă scoate din rosturi…

Şi încă ceva: „Capitolul I“ etc. să se continue pe pagină nouă, oriunde s-ar termina „Cuvântul-înainte“. Nu se face gaură-n cer dacă veţi jertfi o jumătate de pagină netipărită. Pe când studiul va câştiga ca prezentare tipografică.

Îţi doresc toate cele bune şi-ţi trimit salutări prieteneşti,

al tău,

D.D. Roşca

 

1. Nu am identificat textul. În intervalul 1938-1943, nu am găsit nici o colaborare a lui D.D. Roşca la Revista de filosofie, consultată pe: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/27684.

 

 

De la Mihai Beniuc

Cluj 13 septembrie 1937

 

Dragă domnule Bagdasar,

Nu aş putea răspunde decât pozitiv la invitaţia dumitale de a scrie pentru volumul III al Istoriei filosofiei moderne despre Stern, Driesch şi Ostwald. Voi încerca să mă achit cât voi putea mai bine. De fapt eu sunt psiholog de meserie, dar cum am fost elevul lui Stern şi cum pe Driesch îl cunosc din timpul studiilor mele biologice, cred că mă voi putea adapta cerinţelor impuse de preţioasa carte ce-o scoţi. Cât despre Ostwald, voi încerca să-l asimilez.

Mi-aş permite o remarcă. În rândul încercărilor constructive filosofice există una modernistă foarte bine conturată: e gestaltismul¹ german, care demult a trecut de cadrele unei simple directive psihologice. Nu o văd trecută printre „noile încercări“.

Mulţumindu-ţi pentru invitaţia făcută în urma propunerii lui N. Mărgineanu², rămân cu cele mai alese sentimente

Al dumitale,

1. Beniuc³

 

1. Gestaltism provenind din germ. gestalt, structură. Teorie psiho-fiziologică a organismului ca „structură totală“.
2. Nicolae Mărgineanu (1905-1980), psiholog cu preocupări filosofice. A efectuat stagii postuniversitare de specialitate la Leipzeig, Berlin, Hamburg (1929), Paris (1930), Londra (1935). Reîntors în ţară a devenit titlurarul Catedrei de Psihologie „Regele Ferdinand“ din Cluj. Totodată, a fost cercetător ştiinţific şi bursier al Fundaţiei Rockefeller (1932-1943). Autor al cărţii fundamentale de specialitate Psihologia persoanei (1940). După lungii ani de detenţie politică la care l-a supus regimul comunist, a scris un volum de memorialistică, Amfiteatre şi închisori, apărut postum în 1991.
3. Beniuc a colaborat la Istoria filosofiei moderne, volumul III.

 

 

De la Eugen Ionescu

Vichy, 13 I 1944

 

Mult stimate domnule Bagdasar,

Nu ştiu cum să vă rog să mă iertaţi că vă scriu, după atâta timp, abia acum. Şi, în prima scrisoare pe care v-o trimit, este o rugăminte. Şi anume: ministerul Educaţiei Naţionale a cerut să se creeze în Franţa mai multe posturi de lectori de română pe lângă diferitele facultăţi de litere din Franţa. S-au făcut aici toate demersurile necesare de către legaţie pe lângă guvernul francez care a acceptat propunerea. Mai de mult, în septembrie, se ceruse şi de către serviciul nostru de presă încuviinţarea funcţionării unui lectorat la Aix en Provence, iar Ministerul Propagandei – prin sau către care se înaintase referatul (Direcţia de studii şi documentări), a răspuns favorabil, – şi favorabil numirii mele acolo. Eu sunt secretar cultural la Legaţia din Vichy¹ însă detaşat pentru regiunea Sud, cu sediul principal la Marsilia – la un drum de tramvai de Aix en Provence, unde mi-ar fi lesne să fac unele lecţii de literatură română, pe lângă obligaţiile mele de secretar cultural care nu ar suferi deloc, – ci dimpotrivă, cred, – de acest „supliment de lucru“.

Însă, pentru a putea funcţiona ca lector la Aix, mi-ar trebui o numire sau o încuviinţare din partea Ministerului Culturii Naţionale. E greu de obţinut?

Şi aş putea îndrăzni să vă rog să interveniţi?

Am crezut totdeauna – şi am scris în rapoartele mele, – că cel mai bun sistem de propagandă culturală îl constituie lectoratul de română, în jurul căruia manifestările culturale de orice fel se pot grupa mai lesne, în chip mai firesc: asociaţie de prieteni „intelectuali“, conferinţe, spectacole, biblioteci etc., etc., … aşa încât îmi permit a crede că numit acolo de Ministerul Culturii Naţionale (sau îngăduit a funcţiona) aş putea fi util misiunii mele, iar obligaţiile mele actuale nu ar suferi, ci s-ar completa, până la numirea eventuală a unui titular.

Altfel, cum o duceţi cu înaltele d-voastră funcţiuni? Aş vrea să vă revăd. V-a parvenit un exemplar din Cahiers du Sud cu traduceri din Blaga şi din Arghezi făcute de E. Valla² (poemul Fără lut e singurul tradus de mine).

Vă urez la mulţi ani, vă mulţumesc şi vă cer scuze,

Eugen Ionescu³

 

1. Eugen Ionescu a plecat în Franţa ca trimis al Ministerului Propagandei în Legaţia română de la Vichy; între iunie 1942 şi octombrie 1945, a îndeplinit pe rând funcţiile de secretar de presă, secretar cultural, apoi secretar principal II pe probleme culturale.
2. E. Valla este pseudonimul lui Ilarie Voronca.
3. Ionescu nu a ajuns lector de română în lectoratele româneşti din Franţa. În 1948, la trei ani după ce îşi pierduse postul în Legaţia Română din Franţa, îl ruga pe Vianu să-l ajute să fie numit fie într-o legaţie a României, fie într-un lectorat românesc. Regimul politic care se instaura în ţară a zădărnicit însă orice încercare de a-l ajuta.

 

 

 

Transcrierea şi colaţionarea scrisorilor: Alice Valeria Micu şi László Fogarasi.

Note: Andrei Olosutean.

 

 

În numerele viitoare ale revistei, vom continua să publicăm corespondenţă din Fondul Bagdasar.