MAIA CIOBANU, MANIFEST ELITIST 2024

Mărturisit sau nu, omul se întoarce mereu spre sine – inevitabilul, permanentul punct de referinţă. Cel care, alungat din rai, s-a hotărât să se aşeze în centrul Universului este un rege care simte nevoia să-şi justifice şi să-şi apere coroana. Este el stăpânul „astei lumi“? Are el dreptul de a schimba regulile, are el capacitatea de a hotărî cea mai bună direcţie? Care îi este ţinta?

Adevărurile fundamentale au devenit flexibile, sistemele de referinţă explodează, Albul devine Verde, Nordul pleacă la plimbare, foarte bine, mai degrabă ne încurca, avem încă trei puncte cardinale şi, dacă vrem mai multe, le adăugăm şi le fixăm unde ne place, în dreptul comodităţii şi oportunismului.

Lupta cu discriminarea discriminează opinii, religii, majorităţi, discriminează Adevărul în numele unor pseudo-adevăruri, libera exprimare cere suprimarea dreptului la libera exprimare, cei care se îneacă în ură o denunţă cu patimă. Industria manipulării are un succes nebun, tehnicile se multiplică, se diversifică, se rafinează, se importă şi se exportă, cuvintele sunt vocale şi consoane care nu mai înseamnă nimic. Rinocerii năvălesc peste tot, sub steagul libertăţii de gândire care interzice libertatea de gândire.

E nevoie de inteligenţă artificială!

Pe culoarul unei staţii de metrou, celebrul violinist nu-şi mai poate capta publicul. Nimeni nu ştie că vioara lui e un minunat Stradivarius, iar muzica lui Bach e ignorată de trecătorii care nu au plătit bilete scumpe.

E nevoie de inteligenţă artificială!

Fără să ştie că e „public-ţintă“, auditoriul se foieşte şi se rarefiază la aşa-zisele „evenimente cu impact“ care nu au niciun impact. S-au investit sume impresionante, aşa că sponsorii încearcă să nu observe rezultatele tragicomice.

A fi treaz, a rămâne viu, înseamnă un mare risc şi puţini sunt cei care şi-l asumă.

Artistului – singurul care poate învinge uniformizarea, amorţirea reacţiilor, banalizarea – lui i se va cere socoteală pentru talantul cu care a fost dăruit, acel talant magic al creativităţii, atât de periculos pentru un sistem înţepenit, imoral, nefuncţional şi autodistructiv. Victoria lui e o victorie a Elitei, cea care refuză răspunsul plasat la împăciuitoarea, compromiţătoarea cale de mijloc. Nucleul intens numit avangardă, permanent turbulent, neomogen, neunitar, de neetichetat este, la rândul lui, o ţintă predilectă a falsificărilor, a snobismului entuziasmat de inovaţia goală.

Cea mai înaltă formă de manifestare patriotică a unui artist este propria sa operă, imaginaţia, inventivitatea, originalitatea sa. Acesta este cel mai înalt şi mai vizibil steag naţional. Acesta este cel mai convingător, cel mai activ simbol al universalului care ne uneşte. Artistul modelează emoţii, ori emoţia are pârtii improbabile; ea poate fi un aliat sau un duşman. Lucru inadmisibil pentru lumea în care trăim. E bun numai ceea ce poate fi captat sub control, ceea ce poate fi mânuit eficient, imediat. Sentimentele trebuie verificate de un check-in responsabil, ele trebuie să fie folositoare, nu să ne încurce şi să ne zăpăcească. Produsele bio sunt toxice în sfera simţirii, cu atât mai mult acum, când pot fi drese sau înlocuite cu suplimenţi introduşi în programa şcolară, în reevaluări, în mass-media, în industria de divertisment care înlocuieşte Arta.

E nevoie de inteligenţă artificială!

Atunci când emoţiile nu vor să stea frumos unde trebuie, individului i se oferă doar două opţiuni: reciclarea prin terapie sau marginalizarea până la excludere.

Societatea nu mai suportă personalităţile care ies din matcă.

Geniul – grenadă care poate exploda când ţi-e lumea mai dragă – este inadecvat. Cuvântul însuşi a fost declarat depăşit pentru că da, el depăşeşte mediocritatea care ni se propune, este un exces, iar excesele nu-şi au locul decât în ţarcurile bine păzite ale stadioanelor sau la festivităţile de decernare a unor statuete mai mult sau mai puţin aurite. Discursurile sunt gata, majoretele şi poliţiştii sunt antrenaţi, cunosc protocolul şi ştiu la ce să se aştepte.

E nevoie de inteligenţă artificială!

Mass-media, noile principii şi practici educaţionale inoculează oră de oră, zi după zi clişeele, tipizarea şi contrafacerea. Este aplaudată nu numai comoditatea, banalitatea de gândire, ci şi comoditatea, banalitatea sentimentelor. Intelectul şi simţirea se înnămolesc în mlaştina egalizării care lipeşte acelaşi preţ pe produsul fals şi pe cel autentic.

E nevoie de inteligenţă artificială!

Sfera emoţională trebuie suspectată, ea este acel „punct slab“ al individului care poate mina omogenitatea socială atunci când devine „patetic“. Sensul termenului – explicat/echivalat prin jalnic, penibil, jenant, indecent, a devenit peiorativ şi compromiţător. Romantica inadaptare poate fi doar o pată de culoare, şi numai în cazul savanţilor şi artiştilor recunoscuţi, verificaţi, cu o producţie de utilitate validată. Reacţiile acceptate, încurajate, promovate sunt reacţiile previzibile, căci diversitatea se dovedeşte, mai ales aici, un risc teribil.

Este meritul secolului XIX de a fi impus demnitatea, independenţa propriei simţiri, de a fi dinamitat convenienţele şi relaţiile confortabile cu nesăbuinţa de „a-şi purta inima ca pe o coroană“, de a imagina Simfonia „Patetica“, Sonata „Patetică“, riscând dispreţul şi încartiruirea în tabăra celor care trebuie recuperaţi prin terapie în grup.

E nevoie de inteligenţă artificială!

Drogul falsei egalităţi injectează mediocritate, ignoranţă, prostie în doze din ce în ce mai periculoase; cei „proşti, dar mulţi“ trec podul iluziilor necesare, atenţi la girueta în bătaia vântului care a înlocuit Nordul.

E nevoie de inteligenţă artificială!

Omenirea „merge înainte“ (în direcţia progresului, desigur), căci „viitorul ne surâde“ etc., aşa că participarea sufletească nu poate fi decât încântare, extaz.

Dar, ce să vezi? un drum mereu ascendent se dovedeşte imposibil. Până la urmă, cineva trebuie să şi coboare, aşa că nu e cazul să ne îngrozim şi nici să ne jeluim atunci când vedem în faţa noastră cărarea care merge în jos pe o pantă din ce în ce mai abruptă.

Când cel aflat pe cărare eşti chiar tu, propria ta lume, te poţi aştepta la probleme, tensiuni şi în genere la diverse lucruri neplăcute. Aşa că

E nevoie de inteligenţă artificială!

Rinocerizarea este lăudată de mass-media şi are un succes garantat de economia de piaţă, de obsesia maximei audienţe, de absenţa valorilor şi a criteriilor etice.

Nucleu al adevăratei Elite, avangarda nu e şi nu poate fi unitară. Ea este alcătuită din indivizi cu atitudini, puncte de vedere, temperamente neomogene, divers colorate. Obiectivele sunt diferite, ochiul fiecăruia e sensibil la alte nuanţe, filtrează altfel cuvintele, lumina, umbrele. Doar snobismul are ca singură ţintă noul, inovaţia goală de sens; el nu trebuie confundat cu aristocraţia.

Acel „altfel“ nu e un scop, ci un rezultat, Elita însăşi este un rezultat – necesitate acută a supravieţuirii esenţei umane.

Marele pericol, capcana cea mai înşelătoare, cea mai bine mascată a vremii noastre este deturnarea semnificaţiei, înlocuirea produsului original cu un fals. Fenomenul nu este nou, dar astăzi are un caracter generalizat, premeditat, bazat pe un mecanism care se perfecţionează continuu.

Un scriitor se întreba, în Rusia sovietică a secolului trecut: „Am înţeles, Dumnezeu nu există! Dar brânză există?!“ O întrebare la fel de perversă atunci, ca şi acum, acum când am aflat că vacile ne poluează aerul şi ne pun în pericol viitorul.

E nevoie de brânză artificială, de muzică artificială, de emoţie artificială, de inteligenţă artificială!

Uite, sunt toate aici, în continuă îmbunătăţire şi perfecţionare – colorate, atractive, apetisante, frumos ambalate!

S-au făcut sondaje şi statistici, s-au măsurat gusturile, preferinţele, înălţimea şi lăţimea, numărul de centimetri, este exact ce vă doriţi, este exact ceea ce trebuie. Dacă totuşi, nu sunteţi fericiţi, dacă nu vă daţi seama că sunteţi fericiţi, e ceva în neregulă cu voi.

Da, e ceva în neregulă cu voi… Precis e ceva în neregulă cu voi.