VESTIAR

• Costin Feneşan, istoricul bănăţean, ne duce din nou pe câmpurile istorice şi arhivistice, suprinzându-ne cu ultima sa lucrare, Oieri din Transilvania în Ţara Românească până la începutul secolului al XIX-lea, Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2023. Materialul, cules din arhiva fostei Agenţii diplomatice habsburgice în Ţara Românească analizează păstoritul românilor transilvăneni în Ţara Românească. Fenomenul transhumanţei e studiat în raport cu autorităţile şi cu Agenţia diplomatică habsburgică de acolo, dar şi în cadrul relaţiilor dintre Imperiul Habsburgic şi Poartă, respectiv dintre Ţara Românească şi Imperiul Otoman. Cartea e structurată în trei volume, în prima parte, se prezintă fenomenul transhumanţei oierilor transilvăneni în Ţara Românească începând cu primele mărturii şi până la înfiinţarea Agenţiei diplomatice habsburgice în 1782. În a doua parte, grupată în două volume, cu titlul de Diplomatarium, e studiat mecanismul evoluţiei, până la izbucnirea războiului ruso-turc (1806-1812), şi reuneşte 379 de documente şi extrase din documente, în cea mai mare parte inedite, menite să susţină că Transilvania n-a fost nicidecum ţinta unor pretinse „migraţii“ româneşti, ci, dimpotrivă, punctul de plecare al acestora. Fenomenul oierilor transilvăneni îl întregeşte pe cel mai amplu al ungurenilor, românii transilvăneni care au trecut în Ţara Românească după mişcarea lui Sofronie, stabilindu-se şi împământenindu-se acolo. Sensul general al deplasărilor demografice a fost mereu dinspre Transilvania spre Ţara Românească de la sud de Carpaţi, iar nu invers.

• Dan Perşa, Icar 89, Bucureşti, Humanitas, 2023. Un roman despre noi, românii, cei care au trăit cu nerv anul 1989, al Revoluţiei, al schimbării, al datului Epocii de Aur pe cioara de pe gard. Un roman despre însemnătatea omului cu aripile lui frânte. Nu e o carte uşor de îngurgitat din cauza terorii pe care o simţi sau o descoperi, din cauza murdăriei pe care o vezi şi o miroşi în pliurile societăţii. În Icar 89, cititorul e plasat adesea la răscruce, între întuneric şi lumină, simţi acut erorile umane, sociale, istorice, devii suspicios şi duşmănos, atingi cu uşurinţă limitele comunismului şi te transformi în altceva, păstrându-ţi doar aparent faţă umană. Şi prin aceste vicisitudini, cu delicateţe şi iscusinţă scriitoricească, Dan Perşa îţi dă cea mai mare libertate: de a visa şi a redeveni om.

• Dorian Dron, Neuroleptic, prefaţă de Cristina Bogdan, Bucureşti, Editura Litera, 2023. Tulburătoare carte, nu neapărat prin poveştile care se ţes, ci prin imaginile halucinante ale dragostei regăsite sub diverse forme: fata cu tricoul galben, bunicul protagonistului care după moarte ar mai fi trăit „întru“ Andrei, „între stern şi esofag“ şi alte construcţii care luminează exact acolo unde parcă te înghite suferinţa. Romanul începe cu bucăţi din copilăria lui Andrei şi fascinaţia lui pentru a dezasambla şi a reface maşinuţe. Abia după ce întorci ultima pagină a cărţii îţi dai seama că finalul ei e de fapt începutul cărţii răsturnat. Cu fiecare personaj, întâmplare, cititorul năucit începe să descompună lumea alături de protagonistul romanului, ca apoi să o reconstruiască, iar mecanismul să funcţioneze. Romanul se derulează într-o compoziţie cromatică sumbră, totul până la dragoste – fata cu tricoul galben. Iar când firele povestirilor se dezleagă, un aer călduţ îţi trece pe la ceafă şi mirosul vremurilor se amestecă cu mirosul tău şi ţi-e bine. Este un roman ca un neuroleptic.

• Susan Sontag, Despre femei, ediţie îngrijită de David Rieff, traducere din limba engleză şi prefaţă de Vasi Ciubotariu, Cluj-Napoca, Editura Tact, 2023. O carte ca sarea pe rană, deşi a fost scrisă în urmă cu 50 de ani, realitatea surprinsă este de actualitate. Textele regăsite sunt radiografii ale prejudecăţilor sociale şi ale naturii umane legate de felul în care se raportează la vârstă femeile şi bărbaţii. Acest fapt nu ţine de gradul de evoluare şi de modernizare, ci pare mai degrabă tatuat în interiorul creierului şi sufletului uman. „Atunci când se apropie cu o privire scrutătoare şi cu un bisturiu chirurgical de tema feministă, cum o face în eseul Dublul standard al îmbătrânirii sau in Lumea a Treia a femeilor, şi atunci când ne captivează, în Fascinantul fascism, cu o analiză sclipitoare a esteticii fasciste şi a felului în care au fost receptate operele lui Leni Riefenstahl într-o societate răvăşită, Susan Sontag a tras semnale de alarmă. A făcut distincţii. A încercat să abordeze probleme diferite, pentru a susţine puncte de vedere diferite. Şi a reuşit“.

(O.G.)