DAN GULEA, TRADIŢIA „POESIEI“

Construirea unei iden- tităţi poetice în oraşul lui Radu Stanca, al lui Ştefan Aug. Doinaş sau al lui Mircea Ivănescu este o provocare ieri ca şi astăzi, pe care Dumitru Chioaru o realizează prin intermediul generaţiei sale, generaţia optzecistă, de la care începe să citească, de la care începe să coboare spre înaintaşii spirituali.

Iar tipul acesta de lectură, de existenţă în poezie, se poate vedea încă de la volumul de debut Seară adolescentină (1981), cu trimiteri explicite la spiritul locului poetic: Bacovia (pentru timp), respectiv Blaga, pentru efigia urbei Sibiului, locul unde se desfăşoară adolescenţa poetului şi unde face descoperirile sale: „Profesorul în cârje/ la coadă în faţa chioşcului ştiind în acelaşi timp că ajunge/ precum elevii resemnaţi la intrarea/ pe porţile şcolii“ (Fotografie trucată). Mater Enciclopedia, ultimul poem al volumului, este o intuiţie specială asupra unui simbol care traversează epocile, proiectând asupra avatarurilor iluministe ale Wikipediei mărturiile veacului XX – dacă nu se identifică uneia dintre cele mai cunoscute noţiuni semiotice, cea care face „maşinăria leneşă“ a textului (Eco) să funcţioneze – la Chioaru sub expresia „Doamnă Enciclopedie, iartă-ne nouă!“.

De la acest tip de privire asupra textului care vorbeşte şi este vorbit, Chioaru ajunge la al doilea volum, Secolul sfârşeşte într-o duminică (1991), volum amânat în mai multe rânduri de la publicare, de la jumătatea anilor ’80. Respiraţia subacvatică“, al doilea ciclu de poeme al volumului, se deschide cu Boema sacra, dedicată „Echinoxului de altădată“, locul de formare al poetului, ce trimite fie la fondatorii de la finele anilor 1960 (Ion Pop, Ion Vartic, Marian Papahagi) şi acel Echinox, fie la cel la care Chioaru a ucenicit în facultatea clujeană şi pe care, absolvind, a trebuit să îl părăsească. Realitatea poemului „bate“ şi ea în mai multe locuri, preluând sintagma „podul minciunilor“: pe de o parte, „podul acesta dintre noi“, unde „trece/ o generaţie în europa/ mai repede decât o năvălire barbară“, pe de alta, realitatea geografic-sibiană, trimitere la cunoscutul punct de atracţie turistică din oraşul medieval, Podul Minciunilor, dar şi timpurile „Epocii de Aur“, în care falsificarea realităţii era o politică de stat.

Noutatea volumului este imersia în istoria imediată, de această dată explicită, exemplificată de un poem precum Retragerea din cer, scris pentru „doamna Doina Cornea“, notaţie a zilelor revoluţiei, o temă mai degrabă rară în poezie – spre deosebire de prozele momentului, mergând până la mineriada din iunie 1990 (marca paratextuală prin care se datează poemul) şi constatarea că „pot şi eu muri în trenul/ retragerii/ din cer/ luminat/ doar de lămpi de miner“.

Noaptea din zi (1994), apărut în „Biblioteca Euphorion“, colecţie editorială a revistei înfiinţate la Sibiu, condusă de Dumitru Chioaru, aduce noi contextualizări ale unor versuri blagiene, invocaţii ale îngerului, autodefiniri: „Ce-aş face Doamne de n-aş fi mai mulţi?/ zilnic mă număr şi-mi ies mereu mai puţini/ va fi o zi când voi rămâne unul/ foarte singur la masa de scris“, dând un sens autodefinirii de poet orfic, de care Chioaru vorbeşte în mai multe interviuri.

Sonul bacovian se simte şi mai mult în Viaţa şi opiniile profesorului Mouse (2004), care se deschide cu Scene din oraşul-vitraliu, Sibiul, aşa cum apare în titlul primului poem, cartografiat, cu locurile sale simbolice şi impulsul pe care l-au dat poetului din urbe: Piaţa aurarilor, Scara Fingerling, Podul Minciunilor ş.a. Sibiul este mai mult decât un loc al turismului („Capetele împlântate în balustrada de fier/ îţi sprijină capul de turist“), spune o miniatură, este un oraş al poeziei, cu o mare miză existenţială pentru conducătorul Euphorionului, publicaţia ce l-a avut ca director de onoare pe Ştefan Aug. Doinaş, înfiinţată în primăvara lui 1990 prin diligenţele cerchiştilor. Imaginea Euphorionului este o imagine culturală de o mare profunzime, ce include eseismul lui Nicolae Balotă (al doilea director onorific al revistei, şi ultimul – a scris un emblematic volum de comparatistică intitulat Euphorion, apărut în 1970), entuziasmul lui I. Negoiţescu (ce a făcut mai multe planuri de continuare a Revistei Cercului Literar, cu pagini înalte despre euphorionism, aşa cum se pot citi în Romanul epistolar, realizat împreună cu Radu Stanca). Astfel, Balada Cercului Literar este scrisă „în memoria poetului Ştefan Aug. Doinaş“; în Sibiu există „la mijloc de veac douăzeci/ Stanca Olteanu Doinaş/ trei umbre trei nume/ nemuritoare ca Sibiul“. Un vers ce arată şi cealaltă preocupare a lui Chioaru, cea de observator al lumii poeziei prin cronici şi recenzii, care realizează un clasament personal, o judecată de gust: Ioanichie Olteanu este poetul căruia îi va apărea Turnul şi alte poeme, singurul volum de poeme, postum, în 2012, efigie acoperită de o patină neiertătoare – debutul din 1947 fiind ratat din cauza configuraţiei comuniste a momentului. Deşi are o voce nedecisă, Ioanichie Olteanu este un exemplu pentru Chioaru, figurând alături de Stanca şi de Doinaş, personalităţi lirice de o mult mai mare adâncime.

Evocarea lui Mircea Ivănescu (de care Chioaru afirmă explicit o distanţă) apare sub un vechi motiv poetic, ubi sunt: „Unde-s poeţii care închideau/ în miez de noapte/ şi deschideau în zori restaurantul Bufniţa?“ (Restaurantul Bufniţa).

Se adaugă acestui destin poetic experienţe grafice: Veneţia, Tibetul, unele Elegii carpatine localizate la Sinaia, precum şi alte incursiuni în istoria recentă („Piaţa Universităţii plivită de democraţie/ cu târnăcoape de miner“).

Punctul de interes al unui poet parcimonios, care semnase ultimul volum în 2004 – de atunci publicând mai multe antologii de autor, în diferite alcătuiri tematice sau bilingve – este dat de o Addenda: Melancoliile unui bătrân cărturar din prezentul volum de Opere. Chioaru stă De vorbă cu Poesia (neapărat, o nouă trimitere la Mircea Ivănescu prin grafia „poesie“), concept transformat în personaj, scris cu majusculă („Poesia“), care îl întreabă pe autor, „uimită/ de capul meu cărunt –/ pe unde ai umblat atâţia ani?“ Mărturisind rătăcirea „prin biblioteci şi muzee“, poetul redescoperă o limbă primordială, „învăţată/ înainte de a şti/ că m-am născut poet“. Justificările pentru profesorul de literatură comparată de la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, pentru conducătorul de zeci de ani al unei elegante reviste literare, pentru eseistul şi antologatorul Dumitru Chioaru conţin mai multe recapitulări ale destinului poetic, ce începe de la „Şi eu am iubit Poesia în blue jeans/ împotriva părinţilor patriei“, cu consemnarea unor ipostaze ale devenirii („ne prăpădeam de râs/ de câte ori profesorul de poezie/ ducea mâna dreaptă la inimă“), încheiată cu „testamentul meu postmodern“, pentru a face loc revelaţiei: „în locul Poesiei la trezire/ pe ecranul computerului tremura/ ca pe-o baltă din copilărie/ barca mea de hârtie – hai să mai încercăm o dată!/ hai!“. Termenul de postmodern, în diferitele lui contexte din interviurile lui Chioaru, atrage amendamentele lui Ion Bogdan Lefter, autorul prefeţei acestei ediţii, care respinge eticheta de „(neo)expresionist“ sau pe cea de „orfism“, pe care le caută poetul, aducând ca argument principal nu raportarea la tradiţia poetică – localizabilă sau nu –, ci la „explorările metatextuale… examinări ale mecanismelor generatoare, devenite locuri comune în postmodernitatea literară“.

Actuala Operă poetică (prefaţă de Ion Bogdan Lefter, Editura Rocart, Băbana, 2023, 272 p) din prestigioasa serie iniţiată de poetul şi editorul Călin Vlasie aduce o nouă şi preţioasă piesă în puzzle-ul optzecist, dinspre echinoxism.