CRISTIAN VASILE, RELECTURI: MARIN RADU MOCANU

Dificultăţile de acces la arhivele esenţiale privitoare la comunismul românesc, vădite mai ales în anii 1990, dar cu prelungiri până prin 2006-2007, au contribuit într-un fel şi la o perspectivă relativ îngăduitoare faţă de cercetătorii care ajungeau să publice totuşi documente relevante despre trecutul recent.

Unul dintre aceşti cercetători a fost Marin Radu Mocanu, care s-a afirmat ca scriitor, istoric şi editor de documente; ultima ipostază a fost înlesnită şi de faptul că M.R. Mocanu a lucrat timp de mai multe decenii la Arhivele Statului (din 1996, Arhivele Naţionale ale României), unde a fost şi director de direcţie. Sub egida Arhivelor a editat mai multe volume de documente: România, marele sacrificat al celui de al Doilea Război Mondial: documente, vol. 1-2, Arhivele Statului din România, 1994-1995; România în anticamera Conferinţei de Pace de la Paris: documente, Arhivele Naţionale ale României, 1996. A coordonat şi volumul Din istoria arhivelor româneşti, text şi selecţia ilustraţiei: Adrian Adamache, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, 1995.

Într-un fel, mai ales din 1998, Marin Radu Mocanu s-a specializat în editarea sistematică de documente privitoare la raporturile dintre intelectuali şi puterea politică, îndeosebi în perioada postbelică; pe lângă volumul pe care îl discutăm aici, a mai publicat: Cazarma scriitorilor (documente), Editura Libra, 1998; Literatura română şi cenzura comunistă (1960-1971), Editura Albatros, 2003; Vremuri satanice: documente, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2005; Scriitorii şi puterea: documente, Editura Ideea Europeană, 2006; Cenzura a murit, trăiască cenzorii (documente), Editura EuroPress Group, 2008. Astfel de ediţii de documente au însemnat foarte mult pentru scrisul istoric şi pentru reconstituirea relaţiilor dintre lumea artelor şi autorităţile regimului comunist oferind istoricilor indicii importante privind structurile cenzoriale, mecanismele instituţionale şi paşii de urmat spre o documentare mai aprofundată şi critică (menită să nu repete erorile majore ale editorului).

Volumul editat de Marin Radu Mocanu – Cenzura comunistă (Documente), Editura Albatros, Bucureşti, 2001, 467 p. – cuprinde 102 documente care acoperă perioada dintre 31 august 1948 şi 11 octombrie 1985: rapoarte de activitate, note informative, referate, informări, dări de seamă, circulare, referinţe asupra unor lucrări, note de lectură, tabele (în general elaborate de instituţia cenzurii/Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor/Comitetul pentru Presă şi Tipărituri), precum şi câteva memorii/scrisori ale unor scriitori şi artişti. Editorul – care se consideră autor – nu indică în clar sursa de păstrare a documentelor; piesele respective nu sunt nici numerotate, nici însoţite de comentarii sau note critice. Cititorul găseşte unele indicii privind arhiva/fondul arhivistic de provenienţă parcurgând studiul introductiv al volumului, intitulat O istorie alternativă (pp. 10-86), şi mai ales notele de la finalul fiecărui subcapitol. În studiu sunt inserate unele fragmente din documente, iar în note este trecută referinţa arhivistică: Arhivele Naţionale Istorice Centrale (ANIC), fondurile: Comitetul pentru Presă şi Tipărituri; Departamentul Artelor; Comitetul pentru Artă; Comitetul Central al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie; dar şi Arhiva Ministerului Culturii, fond Direcţia Literaturii şi a Publicaţiilor (anii 1978-1985), sursă care şi astăzi este inaccesibilă cercetătorului obişnuit.

Pe coperta I, Marin Radu Mocanu îşi asumă calitatea de autor, nu doar de editor, postură justificată prin faptul că în volum există cca 80 de pagini reprezentând text de interpretare (pp. 7-86). În fapt, este vorba despre un Argument (pp. 7-8), o Notă asupra ediţiei (pp. 9-10) şi sus-amintitul studiu, texte care preced secţiunea în care sunt reproduse izvoarele. Documentele editate se regăsesc la pp. 89-427, fiind urmate de Lista documentelor (pp. 428-449), secţiune care oferă o descriere a pieselor atât în română, cât şi în engleză. Există şi un Rezumat (cu o varianta în engleză), iar ultima rubrică se intitulează Nume care sunt menţionate în lucrare (pp. 460-465). Nu este un indice de nume propriu-zis, deoarece nu conţine nici trimiterea la pagină şi nici nu este complet (lipsesc nume importante menţionate în documente şi/sau în studiul introductiv: Cornel Burtică, Ilie Ceauşescu, Ov.S. Crohmălniceanu, Iuliu Hossu, Iosif Iser, Paul Niculescu-Mizil ş.a.).

Documentele nu sunt publicate chiar în integralitate, căci lipsesc adnotările, notele marginale etc.; această eliminare este justificată de editor din motive economice: „deoarece xerografierea documentelor, care ar fi presupus şi notele marginale, sublinierile, adnotările etc. ar fi mărit considerabil numărul de pagini şi ar fi ridicat costul volumului, s-a cules doar textul, păstrându-se greşelile de exprimare, de ortografie, de dactilo, ale cenzorilor care le-au întocmit şi supervizat“ (Notă asupra ediţiei; p. 9). Problema este că editorul nu aduce nici completările, nici corecturile de rigoare; aşa s-au păstrat unele nume greşite ale cenzorilor: A. Mastera (p. 438), în loc de O[vidiu] Mastora. Numele regizoarei Malvina Urşianu apare Urseanu (p. 190, p. 465); Barbu Theodorescu este transcris Barbu Teodorescu. Editorul o confundă pe Corina Nicolescu (cunoscută specialistă în domeniile muzeografiei şi istoriografiei de artă) cu Corina Niculescu (p. 463) etc., etc. Volumul nu are o listă a abrevierilor, astfel încât multe sigle neuzuale rămân fără tălmăcire: ISRS [Institutul de Studii Româno-Sovietic]; B.I. [Bun de imprimat]; BDS [probabil Biroul Documente Secrete] etc.

Deşi a beneficiat de sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Cultelor, culegerea de documente nu a fost tipărită în cele mai bune condiţii grafice, nefiind bine legată (primele şi ultimele pagini riscă să se desprindă în cazul unei răsfoiri ceva mai intense). Redactarea lasă şi ea mult de dorit. Pare că nu a existat o corectură finală înainte ca textul să fie dat la tipărit, impresie dată şi de numeroasele erori de dactilografiere: Sidoma Drăguşanu (p. 461), în loc de Sidonia Drăguşanu; N. Oţetea, în loc de A./Andrei Oţetea; Vasile Mociu – Vasile Maciu (p. 67); Avram Icancu (p. 233), în loc de Avram Iancu. Sunt şi erori tehnice: numerotarea greşită în textul studiului introductiv a notelor de final (p. 64).

Culegerea de documente a fost utilizată îndeosebi de cercetătorii care au încercat să reconstituie istoria cenzurii în era postbelică, precum şi caracteristicile politicilor culturale comuniste. Volumul a fost comentat şi uneori criticat în presa culturală; spre exemplu, Mircea Iorgulescu i-a reproşat pe bună dreptate lipsa de metodă, precum şi stilul înflorit – Mircea Iorgulescu, „Cartea ridică probleme“, în Revista 22, an. XIII, nr. 3, 2002, p. 15; vezi şi Adrian Marino, Libertate şi cenzură în România. Bibliografie, în Florina Ilis (coord.), Adrian Marino în căutarea ideii de libertate şi cenzură. Studii, Editura Argonaut, 2011, p. 232. La rândul său, profesorul Al. Călinescu – care a comentat câteva volume editate de Mocanu – a remarcat faptul că prezentarea şi analiza documentelor din Cenzura comunistă… a rămas la un nivel „destul de modest“ care vădeşte „diletantism“ (Al. Călinescu, „Cum citea cenzura“, în Ziarul de Iaşi, ianuarie 2002, p. 9).

Concluzia care se impune este aceea că M.R. Mocanu nu a reuşit să alcătuiască o ediţie critică. În al doilea rând, relectura volumului de documente ne îndeamnă şi la o discuţie mai aplicată în jurul fondurilor arhivistice departamentale/ministeriale care conţin informaţii relevante privitoare la istoria comunismului românesc, dar nu au fost predate încă Arhivelor Naţionale. În speţă, este vorba despre arhiva Ministerului Culturii (AMC), un depozitar de documente istorice care a transferat Arhivelor doar materiale emise în intervalul 1945-1953. Ajungând aici, să remarcăm prezenţa în volum a unor documente din arhiva Ministerului (elaborate între 1978 şi 1985) care nu pot fi studiate astăzi nici la ANIC, nici la AMC.