PREMIILE REVISTEI APOSTROF

Juriul, format din Marta Petreu (preşedinte), Radu Constantinescu şi Ion Vartic (membri), a decis să acorde Premiul „Radu Stanca“ al revistei Apostrof d-lui Adrian Papahagi, pentru Seria „Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi“ (I-VII), Iaşi, Editura Polirom, 2020-2023, şi Premiul „Ion D. Sîrbu“ al revistei Apostrof d-nei Hanna Bota, pentru romanul Trei femei, cu mine, patru, Bucureşti, Editura „Cartea Românească“, 2023. Ceremonia de decernare va avea loc în luna noiembrie, când revista Apostrof va mai decerna încă două premii. (O.G.)