ELENA DANIELLO: „SUNT SINGURĂ CU GÂNDURILE MELE“

(21 mai 1961)

Sunt singură cu gândurile mele.

Gândurile zboară spre un astru – spre cometa care a poposit un timp pe pământ, m-a răsfăţat, m-a luminat, cum poate n-am meritat, şi acuma a dispărut. Lumina pe care a răspândit-o, în trecerea pe acest pământ, încă n-a luminat sufletele oamenilor, căci oamenii n-au ochi şi nu cunosc adevărata lumină dătătoare de fericire.

Am avut marele privilegiu să cunosc un astru şi să trăiesc în apropierea sufletului său mare şi luminos – sufletului lui, care s-a frământat pentru binele oamenilor, pentru dezvăluirea frumosului.

Astrul a avut o poveste de iubire – de iubire frumoasă –, aşa cum trebuie să fie orice iubire pe pământ. Semenii confundă iubirea cu anumite dorinţe fizice şi nu se ştiu bucura de căldura dată de o sinceritate totală şi de o potrivire spirituală dincolo de închipuire.

Am asistat la zbuciumul dat de suferinţele neştiinţei omeneşti. Am asistat la încercările de sondare în marele necunoscut şi la durerea avută de câte ori te întâlneai cu bariera insondabilă.

Am asistat la bucuria fără precedent a reuşitelor – în frumos, în poezie, în iubire.

Am asistat la dorinţa de a împărtăşi frumosul în lume, în sufletul semenilor.

Am asistat la defăimările îndurate, căci, chiar şi cei de la care nu te aştepţi, sunt în stare de mari cruzimi.

Am asistat la durerea fizică, pe care ai dus-o cu stoicism demn de toată admiraţia.

Am asistat la eleganţa cu care ai ştiut să primeşti umilinţele.

Am asistat la bucuria cu care-ţi mângâiam rănile provocate de aceste suferinţe.

Am asistat la momente când doreai să treci în neant – şi

Am asistat la bucurii echivalente cu extazul marilor mistici.

Registrul trăirilor este registru de astru, deci imposibil de redat prin grai sau slove.

De atunci, de când nu mai am lumină, „Anul adaugă un inel durerii“¹, căci inelul anului s-a oprit atunci, iar zilele curg negre şi dureroase.

E ziua mea – o zi „cu flori închise“². Ce mai pot avea de la ea, decât o figuraţie, care mai dăruieşte un surâs artificial, căci adevăratul surâs nu-l mai poate dărui.

Îmi ţin companie, în singurătatea mea, nişte „irişi“ din aceleaşi tulpini, din care ţi-am pus în braţe, în ziua de 7 mai 1961³. Se pare că acei irişi au ajuns cu Tine în pământ, iar cei pe care-i privesc, povestindu-le deşertul din sufletul meu, sunt copiii aceleiaşi tulpini, culeşi din aceeaşi grădină şi rupţi de aceeaşi mână.

Aleanul şi amintirile, pe care le torc mereu şi mereu – ca o obsesie – pe fusul durerii, din caierul viselor neîmplinite, aş vrea să ajungă, pe undele eterului, până la Tine şi să-ţi spună ce loc ai avut în sufletul pe care l-ai preamărit în viaţă.

Ai avut nesiguranţă şi îndoieli că n-aş răspunde cu sentimente la fel de alese şi de puternice, dar acuma, când priveşti din locul neştiut, vezi junghiul din inimă, care s-a instalat odată cu plecarea Ta şi care nu mai vrea să cedeze.

Cu ce emoţie am încheiat o zi de lucru (Conferinţa de Stomatologie pe ţară, la Cluj), când, sosind acasă, la poartă m-a întâmpinat omul cu două buchete de flori – unul cu garoafe rose, de-o frumuseţe şi de-o gingăşie extraordinare – şi celălalt, fără bilet, legat de primul cu trandafirii pe care-i primeam de la Tine. Am plâns şi iar am plâns şi mă gândesc: Fi-va spiritul Tău mare, bun şi cald, care se mai ocupă de mine, sau e o simplă întâmplare?

Oricum, am sărutat fiecare trandafir, cu un gând pios la acela care, până a respirat, mi-a trimis în fiecare an acelaşi buchet de trandafiri galbeni portocalii, cei mai frumoşi şi mai delicaţi trandafiri din lume.

21 V 1961⁴

Am voit astăzi să merg să-i mulţumesc lui D. pentru gestul minunat pe care l-a făcut, dar am avut ghinion, că n-am găsit-o, şi rămâne să merg mâine acasă, să-i văd pe amândoi şi să le mulţumesc din inimă şi să pot vorbi în linişte de Tine şi numai de Tine.

Mi-e sufletul foarte greu, că n-o pot face mereu şi mai ales că nu pot merge la fiecare ocazie importantă să stau de vorbă cu lumea care te-a răpit şi te ţine cu atâta egoism⁵.

Note şi comentarii

1. Parafrazare a versului „Anul adaugă un inel tulpinii“, din poezia Inelul anului, inclusă în ciclul postum Mirabila sămânţă.

2. Elena Daniello se născuse la 18 iunie 1910.

3. Lucian Blaga a murit la Cluj, la data de 6 mai 1961.

4. Însemnări scrise în aceeaşi zi, dar la ore diferite.

5. Pasajul scris cu italice a fost şters de Elena Daniello, la o lectura ulterioară.

• Foto: La Păltiniş. Viorica Manta, Lucian Blaga, Livia Armeanu.

(Din volumul, aflat în pregătire: Lucian Blaga, Plin mi-e sufletul meu de tine, plin. Scrisori către Elena Daniello. Cu o Introducere de dr. Hélène Rodica Daniello, ediţie îngrijită, note şi comentarii dr. Hélène Rodica Daniello şi Ilie Rad. Prefaţă, notă asupra ediţiei şi bibliografie de Ilie Rad, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, în curs de apariţie).