Turnul de verdeaţă

Pe bună dreptate, un scriitor nu poate ieşi la…pensie, nici nu are vacanţă, deoarece poartă „cocoaşa“ existenţială a scrisului, care-i aduce lumini şi umbre. Deopotrivă. Ce voi face de la 1 iulie? Voi părăsi asfaltul oraşului şi vuietul maşinilor pentru liniştea de la ţară. Casa de la Ciucea e departe de zgomot, cufundată într-o verdeaţă tonică. Turnul de fildeş va deveni un turn de verdeaţă. Pot scrie şi acolo, departe de biroul încărcat cu proiecte. Scriu pe coli, apoi voi retranscrie, ca să pot corecta, tăia, remania. Rezist fără computer o lună de zile, chiar dacă absenţa lui mă bântuie adesea. Dependenţa, virusarea… Peşte fără apă, ce se încăpăţânează să-şi afirme rezistenţa şi independenţa.

Atmosfera sămănătoristă de acolo se pretează la anumite teme, de aceea aleg dintre proiecte tocmai ceea ce se mulează pe curgerea vătuită a norilor, acompaniată de lătratul câinilor şi cotcodăcitul găinilor somnolente. Am o masă de lemn în grădină, sub un măr umbros. Mă vizitează adesea câinele unui vecin, dar şi furnicile vestind ploaia, plus câteva vrăbii, cărora nu uit să le pun firimituri de pâine la colţul mesei. Sunt zile în care nu scriu nimic, fascinat de armonia naturii, de înţelepciunea ei, convins că tenebrele ei ne aşteaptă pe toţi şi simt „pe buze greu păienjeniş,/ dar mergem mai departe“( Lucian Blaga).

Undeva, dincolo de gard, lelea Susană vorbeşte potolit cu lelea Todorică:

Am auzit că vecinul îi scriitor. Tare bine o duce, bea cafele şi ascultă muzică. Nu-i pasă că fânul nu-i strâns, că trebuie udate legumele. Io cred că-i dus cu pluta, că stă cu ochii la cer ore în şir, apoi scrie şi aruncă foi prin iarbă. De ce scrie? Cine are vreme de citit, când sunt atâtea de făcut şi preţurile cresc? Săracu’…îi cu capu’…doamne, nu da la om cât poate duce!!