Adrian Lesenciuc

1. Din păcate, în ultimii ani vara a fost tot mai scurtă şi a început tot mai târziu, în august. Mă reţin în ritmul muncii de peste an sesiuni de examene, admitere, finalizare de studii. Când vine, totuşi, vacanţa, reşedinţa provizorie e obligatoriu la malul mării, în măsura în care se poate la Marea Egee. Departe de tot ceea ce ar însemna legătura cu tumultul anului, cu grijile cotidiene, cu agitaţia unei zile oarecare, marea mă conectează cu lumea fără margini a unei veşnicii închipuite. Vacanţa de vară e perioada mea de linişte interioară. E perioada în care mă cufund fără griji, prin care mă întorc într-o copilărie întârziată. Dar nu este, nicidecum, o perioadă în care mă dedau lenei. Sunt conectat la ficţiune şi prin citit, şi prin scris. Mai ales prin scris. Şi pentru că tind la o asemenea stare şi la un loc potenţator, ţărmul Egeei, pe care l-am găsit la fel de benefic scriiturii şi în august, şi în noiembrie, mi-am propus să mă fac grec când voi fi mare.

2. Scrisul meu nu este condiţionat de vreun loc anume. Prin urmare, biroul nu poate servi, eventual, decât ca scuză. În ceea ce priveşte romanele, ele rămân peste an în starea de germinaţie şi explodează în zilele de vacanţă. Vara e perioada în care am scris cea mai bună parte a prozei mele. În 10-15 zile de vacanţă scriu cel puţin câte zece pagini pe zi. În restul zilelor de peste an, proza mea tace. Germinează. Cele mai multe pagini ale romanelor mele s-au născut pe malul Mării Egee. Cimitirul eroilor, Limbile vântului sau Diez au fost scrise în proximitatea Mediteranei. Excepţiile sunt Moartea noastră cea de toate zilele, primul roman, scris în spaţiul protector al biroului, şi Balada, un roman pe care l-am păstrat în faza de incubare câţiva ani şi pe care l-am eliberat în forma scrisă pe parcursul unei singure luni, între 15 martie şi 15 aprilie 2020, în perioada de lockdown. Dar între pereţii propriei locuinţe am călătorit cu eroul meu, Ciprian Porumbescu, şi la Cernăuţi, şi la Viena, şi la Nervi.

3. Citesc literatură actuală şi scriu pentru cititorii de azi şi de mâine. Încerc să îmi descarc scriitura de praful generaţiilor apuse şi nu privesc cu nostalgie spre trecut, ci doar cu respect pentru opera întemeietoare a creatorilor de limbă şi literatură. Îi vizitez frecvent şi scriu despre cei care, la rândul lor, în acele vremuri, au scris pentru un prezent sau un viitor al lor. Atmosfera sămănătoristă nu mă poate scoate din prezentul scrierii. Dar acest prezent este, din fericire, în afara oricăror ideologii. Actualitatea literaturii pe care o citesc este, cu certitudine, una extra-modernă, dar nu neapărat aliniată la direcţiile postmodern(ist)e. Din această extramodernitate dezideologizată provin cele mai importante pagini din literatura universală contemporană pe care le citesc. Această literatură nu trăieşte raportându-se la curente, şcoli ori generaţii literare, ci rămâne conectată la mize estetice şi, eventual, etice. Privind din această perspectivă, nici un decor sămănătorist nu mă scoate din realitatea vârstei umanităţii în care se derulează firul epic, şi pe care îl construiesc cu tehnologiile timpului actual, visând chiar la inovaţii care să îmi permită adresarea către cei care urmează să vină.

4. Prietena care de trei ani îmi veghează cel mai asiduu scrisul este Zara. Este o pisică din subspecia tomberonistă pe care veterinarii o aşază în aşa-numită rasă europeană, comună, o învingătoare prin stăruinţă, o cârcotaşă totodată, insuficient de rafinată pentru a-şi da aere de aristocrată, insuficient de activă să poată poza în rebelă. Zara e o prietenă fidelă, care toarce în ritmul în care scriu şi care îmi înţelege poveştile fără să i le spun. Le aprobă tacit. Dă bunul de tipar. Se supără doar atunci când plec în vacanţă fără ea. Mă ceartă când revin. Dar ne împăcăm repede. Lângă ea scriu eseuri şi critică, uneori şi poezie, foarte rar proză. Încă mi-e teamă că, jucându-se cu ghemul derulărilor mele epice, le-ar putea încurca şi de aceea aştept vacanţa, Marea Egee şi paginile ce aşteaptă să se lase contaminate cu o idee de roman ce cloceşte de peste un an.