MARTA PETREU, CORNEL ŢĂRANU

(20 iunie 1934 – 18 iunie 2023)

În 18 iunie a.c., la 5 dimineaţa, s-a stins din viaţă Cornel Ţăranu, unul dintre cei mai străluciţi oameni pe care i-a avut vreodată Clujul. Mai avea două zile, şi ar fi împlinit 89 de ani. Nu că şi-ar fi sărbătorit ziua de naştere – nu intra în obiceiurile lui şi ale familiei lui. În stilul său şi al familiei sale intrau ospitalitatea, gustul pentru cultura înaltă, curiozitatea faţă de realizările artistice, intelectuale, profesionale ş.a.m.d. ale semenilor. Şi mai intra o bună doză de spirit ludic. Cu talent, pricepere şi mult umor, se plimba dezinvolt din spaţiul creaţiei muzicale în acela, larg, al culturii umaniste, se ţinea la curent cu ultimele apariţii editoriale din literatură ori psihologie, din istorie ori poezie. Vorbea despre lecturile lui în treacăt, fără emfază, cu o pricepere minunat ghidată de gustul său sigur pentru valorile autentice. Avea o curiozitate intelectual-artistică vie şi generoasă şi un spirit jucăuş inconfundabil. Mediul celorlalte arte, poate şi-n amintirea anilor cînd colaborase la revista Tribuna şi cunoscuse mari scriitori din generaţia sa şi fusese coleg cu pictori şi sculptori de valoare, îi era natural. Fusese prieten cu Nichita Stănescu şi Cezar Baltag, cu Alfred Grieb, aşa că era normal să-şi facă în continuare prieteni mai tineri dintre scriitorii optzecişti, din Cluj ori din Bucureşti, pe care, după ce-i citea mînat de neastîmpărul curiozităţii, îi căuta ca să-i felicite. Cu alte cuvinte, Cornel Ţăranu avea întotdeauna ceva de dăruit – interesul pentru oameni şi pentru faptele lor. Iar aceste calităţi şi această generozitate se împăcau la el de minune cu şahul: juca şah. Într-un oraş precum Clujul, îngheţat în ifose mic-burgheze, casa lor, a lui Cornel şi a Danei Ţăranu, a fost şi este o casă de intelectuali artişti, imună la păcatul ipocriziei mic-burgheze.

Compozitor, muzicolog, director artistic şi dirijor al formaţiei „Ars Nova“ pentru muzică contemporană, director artistic al Festivalului „Cluj Modern“, prin care a sincronizat mişcarea muzicală naţională cu fenomenul componistic contemporan, academicianul Cornel Ţăranu este autorul unor compoziţii de o impresionantă contemporaneitate, care păstrează legătura atît cu tradiţia muzicală folclorică, cît şi cu marea tradiţie muzicală europeană. Talent puternic şi proteic, Cornel Ţăranu a compus patru simfonii, alte piese simfonice şi vocal-simfonice, un oratoriu, operele Secretul lui Don Giovanni şi Oreste-Oedipe, muzică de cameră, lieduri pe versurile unor mari poeţi, precum Blaga, Tristan Tzara, Nichita Stănescu, Paul Celan ş.a. Cu superstiţia şi plăcerea muncii, ca profesor la Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj, Cornel Ţăranu a predat pînă în ultima clipă. Nu trebuie să uităm devoţiunea cu care compozitorul a restaurat şi completat mai multe partituri neterminate ale lui Enescu, printre altele, opera de cameră Strigoii (1916), inspirată din poemul cu acelaşi titlu al lui Eminescu, care a fost cîntată în premieră absolută în septembrie 2019 la Konzerthaus Berlin.

Cornel Ţăranu ne-a făcut onoarea de a colabora la revista Apostrof, iar într-un moment greu din istoria revistei, împreună cu Dana Ţăranu, soţia sa, şi cu Nicolae Mărgineanu, cumnatul său, a fost şi sponsorul revistei.

Ştiu că fără el Clujul devine mai sărac şi neinteresant. Şi viaţa mea devine mai săracă cu un drag prieten.

Dumnezeu să îl odihnească.