RADU CONSTANTINESCU, 14 IULIE ŞI BUCAREST MATIN

Sărbătoarea Naţională a Franţei, 14 Iulie, îmi prilejuieşte, an de an, rememorarea unor evenimente peste care a început să se aştearnă, nemeritat, uitarea. Au trecut de atunci aproape trei decenii, iar cei care ar putea depune mărturie asupra lor s-au împrăştiat în cele patru vânturi sau, pur şi simplu,… au dispărut fizic. Faptele ţin acum de istorie, dar, cu atât mai mult, avem datoria să le evocăm, să le consemnăm documentar pentru o posibilă viitoare istorie a presei româneşti postdecembriste.

Conform datelor statistice ale anilor ’90, în acel moment circa 25 % din populaţia României vorbea limba franceză, existau 15.000 de profesori care predau această limbă şi 2,2 milioane de persoane care o învăţau. Deşi engleza venea puternic din urmă, România era în acel moment ţara cea mai francofonă din Europa Centrală. Iată premizele care au generat unui ziarist independent (om cu îndelungată experienţă profesională, talentat, dinamic şi intreprinzător – Radu Bogdan) ideea de a înfiinţa o publicaţie exclusiv în franceză, pentru francofoni şi francofili. Era în anul 1995, iar ziarul avea să se numească Bucarest Matin.

Realizarea unui asemenea proiect ar fi fost aproape imposibilă, fără implicarea şi sprijinul puternic al oficialităţilor franceze, al Departamentului pentru Cooperare şi Francofonie de la Paris, prin intermediul Ambasadei Franţei la Bucureşti (stagii de perfecţionare pentru redactori, material informativ, abonament la Agenţia France – Presse, diverse dotări tehnice, redactor de specialitate la început de drum). Îmi rememorez cu emoţie primele momente, când în tânăra redacţie bucureşteană a sosit un ziarist de la Înalta Şcoală de Jurnalim (nume predestinat – François!) care avea misiunea să „croiască hainele“ viitoarei publicaţii. Cu migală şi profesionalism, a elaborat o variantă de machetă care urma să fie şi foarte… franţuzească, să respire aerul presei din Hexagon, dar, în acelaşi timp, să se înscrie în tradiţiile presei româneşti, inclusiv ca paginare, rubrici, corp de literă, ilustraţii. Ca viitor redactor şef, am stat zile întregi alături de el, ne-am sfătuit, am analizat zeci de variante, am ales-o pe cea care îl mulţumea pe el, dar şi pe noi, am scos câteva numere de probă şi, în cele din urmă, am dat drumul pe piaţa presei româneşti noului ziar, Bucarest Matin. Era, aşa cum am spus, în 1995. În acel moment, ne recomandam pe bună dreptate ca „singurul cotidian de limbă franceză de la Zürich la Cairo“. Eram mândri de acest fapt, ne uitam cu drag la numerele pe care le scoteam, cinci apariţii săptămânal, 5000 de exemplare pe apariţie, difuzate în toată ţara, la ambasadele de profil francofon, la instituţiile cu angajaţi francezi, la companiile străine şi Centrele Culturale Franceze, la aeroporturi, în marile hoteluri din toată ţara. Sondajele făcute ne-au convins că cititorii erau interesaţi de conţinut, căci sumarele acopereau practic toată plaja vieţii politice, economice, sociale şi culturale româneşti. Ne străduiam să includem în cele opt pagini, toate aspectele prezente într-un cotidian obişnuit de limba română, abordându-le cu un spor de obiectivitate, fără de care cititorul străin, necunoscător al detaliilor politice româneşti, s-ar fi rătăcit uşor în jungla informaţiilor contradictorii. Cred că succesul nostru din acei ani se datorează tocmai probităţii profesionale pe care am încercat să o dovedim atâta vreme cât ziarul a continuat să apară.

Pentru cei interesaţi de modul în care funcţiona redacţia… franco-română, trebuie să precizez că articolele erau scrise, de regulă, în limba română (doar când timpul ne permitea scriam direct în franceză), textele erau traduse pe loc de echipe profesioniste de traducători de la Agenţia Naţională de Presă Agerpres, sau de la Radioteleviziune şi, cel mai important lucru, aveam la „cap de linie“ un corector nativ francez. Evident, el nu făcea corectură în sensul clasic al termenului, nu căuta greşeli de literă, ci se îngrijea ca limba utilizată să fie modernă, construcţiile lexicale să evite formulările şcolăreşti, vetuste, într-un cuvânt, ziarul „să sune franţuzeşte“. În acele momente de emulaţie jurnalistică, am învăţat cât într-un an de facultate, alegerea unui simplu titlu devenind o adevărată lecţie de limbă contemporană. Bucarest Matin a crescut de la o lună la alta, de la un an la altul, iar noi am crescut odată cu el. François a mai rămas alături de noi câteva săptămâni pentru a ne roda deprinderile de a construi ziarul şi a discuta pe îndelete cu tinerii redactori, TOŢI studenţi sau absolvenţi de Filologie bucureşteană, secţia franceză.

Nu numai cărţile îşi au soarta lor, cum credeau latinii, ci si ziarele. Ca mai toate publicaţiile care au apărut năvalnic după decembrie 1989 şi au dispărur la fel de brusc, şi Bucarest Matin şi-a încetat la un moment dat existenţa. Dar cei zece ani de apariţie neîntreruptă, ca şi aprecierile adunate în acest răstimp, stau mărturie că, în faţa ofensivei limbii engleze, resursele francofoniei nu sunt nici pe departe epuizate.