Lucian Vasiliu

1. M-am născut la ţară, într-o casă parohială, cu bibliotecă substanţială, lut pe jos, livadă, cer creştin, rustic, poststalinist. Era anul 1954, într-un ianuarie cu -240 şi zăpadă prodigioasă.

De la 10 ani, am devenit citadin, în urbea Bârlad, unde se născuseră trei generaţii Vasiliu – oraşul celebrilor Tache, Ianke şi Cadâr.

Mi-am continuat citadinitatea studiilor în Bucureşti, apoi în Iaşi, unde m-am ancorat de multe decenii. De câţiva ani, am redevenit rustic, într-o localitate de lângă Iaşii Junimii, învecinat şi cu străzi asfaltate, dar şi cu uliţe cu pământ şi pietriş, care poartă nume precum Anton Pann, Gheorghe Asachi, Nicolae Iorga, George Coşbuc, Păstorel Teodoreanu!

Prin urmare, inima mea îşi împarte arterele şi venele, bulevardele şi cărările între citadin şi rustic, admirând, constant, Calea Lactee!

2. Precum Topîrceanu, mi-a fost dat să mă deplasez de ici acolo, mai ales în deceniile ieşene. Din juneţe, mi-am dorit birou de lucru („Atelier de potcovit inorogi“) şi maşină de scris (îngerilor!). Au venit, târziu, amândouă, când calculatorul a luat locul, într-un fel, şi biroului, şi maşinii de scris! Am rămas în arenă cu pixul şi cu stiloul, ludic, pe patinoarul foii tradiţionale de scris.

Când fulgerul mă îndeamnă să scriu, pot să o fac şi în tren, şi în subterane la Bolta Rece, şi pe vaporul în legănare, şi pe o bancă în Parcul mitologic Copou. Când soseşte muza, nu mai contează hodorogeala căruţei, cântatul cocoşului matinal, strănutul vecinului în media nopţii sau caprele jucătorilor de table!

3. Indiferent de curente, contexte, teorii ale literaturii, prefer zonele isihaste, precum monastirile ţinutului Neamţ sau pensiunile aflate nu departe de casa-muzeu a junimistului humuleştean. M-am ataşat de monastirea Văratic, unde mi-am crescut copiii, unde am regăsit amprente domneşti de odinioară, entuziasm paşoptist, stimulente junimiste, repere interbelice indicibile, hogaşiene, sadoveniene, ibrăilene; dar şi contemporaneităţi fertile, de-aş spune Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Valeriu Anania, Alexandru Zub.

4. Am crescut cu albine, fluturi, furnici şi cărăbuşi, vrăbii şi rândunele, cu pisici, câini, păsări de curte.

Pe lângă sunetul clopotelor blagiene, al toacăi, ritmată arghezian, al depărtărilor bacoviene, necuvântătoarele „turnului de fildeş“ ar fi greierii serali, enescieni, cireşele-n pârg, crengiene, cumpenele fântânilor, brâncuşiene, şi stelele-n cer, eminesciene.

 

20 iunie, Valea Lupului de Iaşi