VLADIMIR TISMĂNEANU, RESENTIMENT, NIHILISM ŞI ÎNDRĂCIRE

Sânge, glie, rasă, „naţionalism integral“, delir, paranoia (individuală şi colectivă, cum nota Danilo Kis), e greu să nu observi revenirea alarmantă a acestor teme care păreau să se fi compromis prin catastrofele secolului trecut. Cartea mea, Fantasies of Salvation, a apărut la Princeton University Press în 1998, o nouă ediţie a fost publicată în 2009. Între timp, populismul ethnocentric a devenit ideologie de stat în Ungaria lui Viktor Orban şi în Rusia lui Putin. Matteo Salvini în Italia, Marine Le Pen şi Éric Zemmour au apelat la aceleaşi resorturi resentimentare în campaniile lor electorale. Nu mai vorbesc despre Trump şi Trumpism.

Teoriile conspiraţiei mizează pe aparenta lor logică. Odată ce le accepţi premisele, poţi explica inexplicabilul, poţi raţionaliza emoţiile, aversiunile, fobiile care te bântuie. Édouard Drumont şi Charles Maurras, Richard Wagner şi Houston Stewart Chamberlain, A. C. Cuza şi N. Paulescu, sunt convinşi că, invizibili precum viruşii, deghizaţi cu perfidie, agenţii disoluţiei urzesc atacurile împotriva comunităţilor definite în termeni de Blut und Boden. Biologizarea logicii sociale, negarea universalismului valoric în numele unor tribalisme obsesive, un evreu, un catolic, un protestant, un membru al comunităţii Roma poate, eventual, deveni „bun român“. Dar, afirma apodictic Nae Ionescu, iar sociologul legionar Traian Herseni se făcea ecoul său, niciodată nu va fi „român“. Pentru că „românismul“ înseamnă sânge „nehibridizat“, brazdă, glie, trib şi apartenenţă biologică la religia ortodoxă.

Evident, nu ne mai aflăm în interiorul creştinismului. Avem de-a face cu esenţialismul excluziunii, cu absolutizarea unei abstracţii mitopoietice desemnată drept „neam“. Suntem avertizaţi: nu există nimic inocent în cabala ce trebuie deconspirată. Teolog, poet şi agitator antisemit, Nichifor Crainic scrie: „Au fost văzuţi în Basarabia copilaşi evrei murdărind cu spurcăciune troiţele noastre creştineşti“. Se pedalează pe indefint, pe vag, pe non-verificabil. Găsim aici o pedagogie a urii pe fondul obsesional a ceea ce istoricul Leon Poliakoff a numit cauzalitatea diabolică. Una în care se regăsesc, lucrând împreună, Lenin, Trotki, Kaiserul, Parvus, Biroul II, the City, the Wall Street, rosicrucienii, templierii, înţelepţii Sionului, Karl Radek şi francmasoneria…

Am dat zilele trecute de această declaraţie a senatorului AUR, doctorul în filosofie, Sorin Lavric: „Se vrea distrugerea naţiunilor creştine. Totul depinde de cine va câştiga, Putin sau globaliştii“. Dl. Lavric şi-a formulat apocaliptica viziune în martie 2022. Între timp, între alte orori, masacrul genocidar de la Bucea a îngrozit întreaga omenire. Nu ştiu ca dl. Lavric să-şi fi revizuit poziţia. Urmaşul lui Crainic şi al lui A. C. Cuza nu simte niciun fior de empatie pentru poporul ucrainean. Încă o dovadă că fanatismul ideologic cauterizează în egală măsură simţul realităţii şi simţul moral.

Îndrăcirea înseamnă să permiţi Diavolului să-ţi dicteze pasiunile, gândurile, sentimentele, vorbele. Să-i urmezi directivele. Adică, direct spus, să te înfrăţeşti cu Satana, să-i justifici abominaţiile, să le aprobi prefăcându-te că nu ai răgazul pentru a le condamna. Că-ţi lipsesc informaţiile pertinente. Să bolboroseşti „Eu sunt mic, nu ştiu nimic“. Să te caliceşti la capitolul compasiune. Adolescent fiind, am citit „Demonii“. Recitesc aceasta capodoperă aproape an de an. În seminarul despre radicalism îl discut cu studenţii. Urmez astfel îndemnul Monicăi Lovinescu de a-i învăţa ce înseamnă nihilismul şi cum generează el terorismul revoluţionar. Le vorbesc despre Bakunin, Neceaev şi manualul de nebunie politică numit „Catehismul revoluţionarului“. Putinismul e diferit, neîndoios, nu are zelul descreierat al lui Piotr Verhovenski. Dar are acea răceală a revolverului din buzunar şi bucuria de a-l folosi pentru a potenţa şi a eterniza bezna lumii. Acel haos amoral în care nu se mai recunoaşte om cu om. Despre demonismul bolşevic au scris Şestov, Berdiaev, Camus. Despre demonismul nazist a scris Thomas Mann. Despre demonismul trăirismului revoluţionar în varianta Nae Ionescu au scris Mircea Vulcănescu, Dinu Pillat şi maturul Cioran. Acesta din urmă despărţindu-se categoric de rătăcirile agitatei sale tinereţi mistic revoluţionare.