Premii literare

  • Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2022.

În 5 iunie 2023, juriul, alcătuit din Mircea Mihăieş (preşedinte), Paul Aretzu, Dan Cristea, Andrea H. Hedeş, Ioan Holban, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu (membri), a acordat următoarele premii:

Cartea de poezie:

– Nicolae Prelipceanu, Funa Máro, Editura Cartea Românească.

Cartea de proză:

– Gabriela Adameşteanu, Voci la distanţă, Editura Polirom.

Cartea de teatru:

– Horia Gârbea, Ultima iubire a lui Cezar, Editura Neuma.

Cartea de critică, eseu şi istorie literară, memorii, jurnale, publicistică:

– Angelo Mitchievici, Farmecul vieţilor distruse, Editura Humanitas.

Cartea de debut:

– Andrei Manolescu, Cazul scriitorului dispărut (roman), Editura Humanitas.

Cartea pentru copii şi tineret:

– Ioana Pârvulescu, Invizibilii, Editura Humanitas.

Traduceri din literatura universală:

– Dan Croitoru: Thomas Pynchon, Viciu ascuns, Editura Polirom.

Premiul Naţional pentru Literatură a fost acordat criticului literar Eugen Negrici.

Premii speciale:

– Adriana Babeţi, Dicţionarul romanului central-european din secolul XX, Editura Polirom;

– Horia-Roman Patapievici, Despre viaţă, destin & nostalgie, Editura Humanitas.

Premiile pentru literatură în limbi ale minorităţilor naţionale:

La propunerea Comisiei Minorităţilor, alcătuită din: Markó Béla (preşedinte), Karácsonyi Zsolt, Ivan Kovaci, Slavomir Gvozdenovici, Carolina Ana Dovaly, au fost premiate volumele:

– Fekete Vince, Halálgyakorlatok (Exerciţii pentru moarte), poeme, Editura Magvető Kiadó.

– Myhailo Hafia Traista, Styzherety (Stejeret), roman în limba ucraineană, R.C.R. Editorial.

În cadrul Galei au fost decernate şi Premiile ARIEL care au revenit revistei Ex-Ponto şi scriitorilor Ion Cocora şi Augustin Cupşa.

  • ••
  • Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“. Juriul format din Nicolae Manolescu (preşedinte), Dan Cristea, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Nicolae Oprea, Marta Petreu, Vasile Spiridon (membri), i-a acordat, la Botoşani, în 15 iunie a.c., Premiul Naţional „Mihai Eminescu“ poetului Ion Pop.
  • ••
  • Premiul Naţional de Poezie „Lucian Blaga“. Laureatul celei de-a VI-a ediţii este Nicolae Prelipceanu. Decernarea premiului a avut loc, în 9 mai, la Lancrăm, la Casa memorială „Lucian Blaga“, cu o laudatio susţinută de Nicolae Manolescu, preşedintele juriului. Totodată, tot la Casa memorială „Lucian Blaga“, a avut loc un recital al poeţilor nominalizaţi la acest premiu: Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Pop, Aurel Pantea, Vasile Dan.

Participanţii au ţinut un moment de reculegere la mormîntul marelui poet din curtea bisericii din Lancrăm. Din nefericire, factorii locali, fie ei laici, fie bisericeşti, continuă să desfigureze locul de veci al marelui creator, proiectat atît de auster de către Romul Ladea: după ce i-au închis perspectiva spre „rîpele roşii“, acum i-au adăugat două felinăraşe şi i-au mîzgălit o cruce Marelui Anonim. O, sancta simplicitas! În flagrantă discordanţă cu gîndirea filosofului. Şi ca treaba să fie încheiată, o ţeavă de gaz, trasă din casa popii pînă în zidul bisericii, înrămează pe deasupra mormîntul.

  • ••
  • Premiul Naţional „Garabet Ibrăileanu“. În organizarea Uniunii Armenilor din România, Premiul Opera omnia a fost decernat, la a VI-a ediţie, criticului Ion Pop, iar Premiul „pentru o carieră promiţătoare în domeniul criticii literare“, lui Marius Miheţ.
  • ••
  • Premiul „Tudor Arghezi“. În cadrul Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi“, care a avut loc la Târgu Jiu şi la Târgu Cărbuneşti, poetului Ion Mureşan i s-a decernat premiul „Opera Omnia pentru poezie“.

(E.F. şi L.F.)