Totuşi, poeţii

 

Nu e un obicei transilvan să dezgropi

după şapte ani oasele celui mort,

să le speli cu vin, să le aşezi apoi

pe o bucată de pânză curată,

să le pui din nou la loc,

pentru mai multă comoditate.

 

Totuşi, poeţii

au avut dintotdeauna un obicei asemănător:

ţin în ei înmormântate poemele,

le scot, poate peste şapte sau şapte ori şapte ani,

şi le ordonează într-un mormânt mai alb,

cam la fel de strâmt,

ca să le vadă, măcar o dată, şi soarele.

Le aşează apoi cu grijă, –

poate scriu poezie cu formă fixă,

un sonet, un rondel.

Unele se decolorează destul de repede,

altele se descompun la prima ploaie,

ori un vânt, desigur analfabet,

le împrăştie literele.

 

Sunt, aş zice, versurile cele mai norocoase:

s-ar putea ca, murind ca seminţele,

să iasă încă o dată,

şi să vadă iarăşi lumina zilei.

Altele, să coboare,

ca săracii şi Împăraţii,

în democraţia universală.

 

21 ianuarie 2023

 

Drumul drept

 

E evident, tot mai mult,

că drumurile mele

nu mai ascultă de geometria interioară.

E un semn că se petrec lucruri îngrijorătoare

şi că e nevoie, în debandada asta,

de o chemare la ordine. Sângele îşi face de cap,

ori, prea devreme,

se duce, obosit, la culcare.

 

Vreau să strig, nu mă mai ajută vocea,

triunghiurile par surde, pe muchiile cubului

în care aveam atâta încredere,

observ că răsare iarba, se depune muşchiul,

paralelele se înmoaie, parcă ar vrea să doarmă,

îmbrăţişându-se.

 

Ce-i de făcut? Poate că

mai degrabă e de tăcut.

Să mai poţi auzi o clipă

uitând de unghiuri şi linii,

cum ninge, cum sună

clinchetul anilor.

 

februarie 2023

 

Sfaturi utile

 

Ca poemul să fie cât de cât expresiv,

să dezvelim de sub cămaşa proaspăt spălată

şi nişte răni care-au fost,

dureroase cândva, admirabile acum

cicatrice geometrice. Şi, siliţi

de împrejurări, să spunem totuşi

că, da, mai sunt şi urme de cusături,

ca de cârpe, nu toate uscate,

nu toate fără pete.

 

Şi să recunoaştem,

sporind efectul de autenticitate,

că, după un număr de ani,

Acela cam scârţie şi tuşeşte, se strâmbă,

ca, de pildă, în toiul concertului

din seara asta, chiar la adagio.

Că i-a rămas, totuşi, cât de cât dreaptă,

vai de capul lui, doar biata,

dureroasa coloană vertebrală.

 

Şi,

de nu ne-ar fi foarte ruşine,

să mai adăugăm, să mai adăugăm…

Strânşi cu uşa, vom ajunge, culmea culmilor,

chiar să urlăm.

 

– Chiar aşa? Dar atunci

cum mai stăm, cu Transfigurarea?

O broască pe Muntele Tabor?

 

Ar admite, oare, Domnul exemple

de „estetică a urâtului“?

 

Cred că trebuie să profităm

cât mai putem

de marea Sa osteneală:

se pare că i-a cam slăbit Vederea,

şi aude ceva mai rău.

Putem, aşadar, trage nădejde

că multe ni se vor ierta nouă,

măcar din oboseală,

celor greşiţi cu fapta,

cu vorba ori cu gândul.

 

Greşim, trăim, murim.

Aici, acolo, aproape, departe,

poate şi Dincolo.

 

27 ianuarie 2023

 

O emoţie specială

 

Am o emoţie specială

în faţa marilor, de astăzi,

Bărbaţi ai Patriei:

parcă m-aş teme

să nu devină veşnici.

 

21 ianuarie 2023

 

Dificultatea alegerii

 

E destul de greu de ales:

durere, tristeţe, scârbă,

jale, degust,

disperare, melancolie.

 

Şi a mai apărut şi acest cântec

ca de pasăre îndepărtată,

ca să-mi tulbure toate opţiunile.

 

februarie 2023

 

Încă o primăvară

 

Pretutindeni, încă o primăvară

dă în şoaptă ordine categorice

executate conştiincios, de la o zi la alta.

Rădăcini răbdătoare pe sub îngheţuri

urcă, tot urcă spre murmure colorate.

 

S-ar zice că şi în pământul din mine

începe să se mişte ceva,

cunoscut, foarte necunoscut,

se străduieşte, se opinteşte

să iasă la suprafaţa vocii.

 

Şi-n jur atâtea, de pretutindeni,

adieri, adieri.

Plicuri cu polen? Cu ceaţă? Litere aurite?

 

 

Deocamdată bâjbâi, nu ştiu

în ce lumină, în ce întuneric voi locui.

 

10 aprilie 2023