ELENA ABRUDAN, O STARE DE GRAŢIE

Ioan Sbârciu la 75 de ani

Ioan Sbârciu este un artist care nu poate trăi fără pictură şi crede că lumea nu poate trăi fără artă. Această credinţă este vizibilă în întreaga sa activitate, cea de artist şi cea de profesor preocupat de formarea şi promovarea tinerilor artişti. Dacă ar fi să amintim doar efortul managerial şi pedagogic depus pentru crearea premiselor apariţiei Şcolii de la Cluj sau propria reinventare prin adoptarea şi rafinarea noutăţilor apărute în discursul pictural în ultima sută de ani şi este suficient pentru a înţelege autoritatea artistică şi anvergura acţiunii artistului în plan cultural.

Pictura lui Ioan Sbârciu este o invitaţie la meditaţie pe diferite teme, dar întotdeauna având în vedere efectele de culoare, întuneric şi lumină date de poziţionarea obiectelor concrete ale lumii sau de aranjarea pe pânză a variatelor manifestări ale vieţii în toată complexitatea ei. Relaţia publicului cu artefactele invocate de artist pentru a-şi construi imaginile este determinată de intenţiile artistului de a crea un spaţiu în care privitorul poate să pătrundă urmând meandrele liniare şi coloristice selectate de artist, pentru a sugera încărcătura de emoţii şi stări ambigue izvorâte din intensitatea şi profunzimea trăirilor. Dacă luăm în considerare temele recurente ale artei sale, cum ar fi Don Quijote, Labirintul, Pădurea de cenuşă, Peisaj transilvan, observăm că artistul se mişcă cu uşurinţă pe suprafeţe mari acoperind pânza cu forme şi culori, într-o modalitate personală, care îl reprezintă ca cetăţean al universului. Referirile din titluri la locuri geografice sau experienţe avute într-un anumit spaţiu sunt doar încercări de a le valoriza şi înscrie într-o dimensiune universal valabilă. Lucrările sale de mari dimensiuni respiră lumina prin straturile de culoare şi prin formele care abia se disting din hăţişul liniilor trasate prin gesturi mai largi sau mai reduse, dar incisive.

Ioan Sbârciu este un artist profund legat de natură, care funcţionează ca un izvor de inspiraţie, chiar şi atunci când pictura lui sugerează spaţiul urban, reflecţii filosofice sau atitudini mai incisive şi implicare socială. Deschiderea artistului spre lume sugerează empatie, generozitate, sensibiliate şi iubire necondiţionată. Generozitatea fiinţei sale transpare în gesturile cotidiene, în proiectarea direcţiilor de acţiune pentru formarea tinerilor artişti, în atenţia acordată temelor de actualitate şi selecţia lor pentru prelucrare, sublimare şi sugestia unei posibile rezolvări a problemelor contemporaneităţii prin actul artistic.

Ingredientele succesului repurtat în cariera profesională şi artistică de către pictorul Ioan Sbârciu sunt inteligenţa, sinceritatea, disciplina muncii, rigoarea şi discursul artistic care sintetizează figurativul şi abstractul în atitudini romantice, lirice. Adăugăm observaţia atentă a lumii în aspectele ei cele mai diverse, analiza lucidă, dar empatică a evenimentelor şi internalizarea momentelor fericite sau mai puţin comode ale vieţii, care răzbate prin mijloace picturale din lucrările sale. Prin pictură, Ioan Sbârciu comunică deopotrivă nelinişte şi împăcare, efervescenţă extremă şi linişte. Opera sa se oferă lumii într-un gest de bunăvoinţă faţă de oameni, un gest sensibil, tandru, mângâietor.