Hannah Sullivan

Hannah Sullivan (n. 1979), poetă şi profesoară de literatură engleză la New College, Oxford. Şi-a susţinut doctoratul la Harvard în 2008 şi a predat patru ani în California. A publicat studiul The Work of Revision (Harvard University Press, 2013), pentru care a primit Rose Mary Crawshay Prize din partea Academiei Britanice, şi volumele de versuri Three Poems (Farber & Farber, 2018) şi Was It for This (Farber & Farber, 2023). Three Poems, din a cărui secţiune finală, „The Sandpit after Rain“, a fost selectat fragmentul de mai jos, a câştigat T. S. Eliot Prize şi a fost tradus în 2021 în limba franceză.

 

 

Pui umplut la cuptor

 

La începutul călătoriei, chiar înainte de-a-ncepe îmbarcarea,

Lacrimi de afine, mai strălucitoare decât ochii rândunicilor,

Mai moi decât ouăle găinuşelor de baltă…

 

Lucrurile s-au întâmplat în ordinea greşită, împotriva firii.

A fost acea spumă larvară în zori în grădină,

Baloane de salivă pe tulpina neagră a rozmarinului,

Apoi, după-amiază, zuluful unei brânduşe.

Noaptea mă-mbăiam îndelung în penumbra luminii din stradă.

Şi când am văzut fetusul pe ecran, el nu s-a scufundat,

Nu mai atârna de cordonul său,

Gura lui nu se mai căsca la fel ca a lui Pac-Man.

S-a-ndesat în pântecele său. Doar un ochi groaznic

Deschis în beznă, închis sub apele la reflux.

 

Trecuse o săptămână peste termen. Nimic nu era prielnic.

Colul uterin era gros şi închis.

Moaşa nu putea să ajungă pentru a rupe apa.

 

Încearcă ananas. Încearcă reflexologie în Kilburn.

Sau (examinându-mi fişa, am 35 de ani, ar putea fi FIV)

„Încearcă ceea ce te-a adus aici, de ce să n-o faci?“

 

***

 

Am încercat reflexologie în Kilburn, acupunctură în Fulham,

Înot, presopunctură, un ananas întreg din Ghana,

Şi mai multă acupunctură. Acupunctură cu ace electrice,

Primesc o reducere la ultima şedinţă,

„N-a mers, cum am spus…“

Data trebuie să fie greşită, incorect calculată.

Curând va fi anul caprei.

Şi la ce m-am gândit când m-am mutat?

Lucrurile astea nu-s bune pentru sarcină:

Vânt, foarfeci în pat, mutatul mobilei în spaţii libere,

Toate superstiţiile astea…

Înmormântări, să stai lângă un cadavru…

Să mănânci crab, să atingi mireasa la o nuntă…

 

Pe prima pagină a ziarului,

„Un val de operaţii cezariene în China înainte de schimbarea semnului zodiacal“.

Doar o capră din zece are şanse la fericire.

 

Mă-mpleticesc pe stradă

În mărimea 42 cu paşi lenţi,

Femeia care a făcut tot

Ce nu trebuia să facă,

Tot ce-i ciudat şi nedemn de o mamă,

Tabu,

Căutând cu frenezie pe google:

 

tabuuri despre sarcină ce să nu faci

+ diete restrictive

+ moarte

+ termen: anul nou 2015

 

***

 

Este gheaţă din belşug acum

Şi ar trebui dusă în gheţării.

 

Victima sacrificată este preţuită pentru rinichii ei;

Coţofana începe să-şi facă cuib.

 

Găini clocesc.

Soarele a trecut prin toate conacele lui.

 

Ultima lună a iernii e împlinirea vremii.

Lăsaţi-mă să mă mumific.

 

***

 

Acum îmi doresc să fi făcut yoga prenatală şi să-mi fi deschis şoldurile.

În San Francisco am făcut yoga: era luna consacrată respiraţiei.

Dar niciodată n-am să-mi dedic practica lui Ganesha,

Sau să m-alătur incantaţiilor sanskrite, sau să ies în evidenţă,

Sau doar s-ajung la mărimea 37, cu picioare tonifiate.

 

Om Sahana.

Om Shanti.

Ce credinţă aveam în înţelepciunea orientală?

În naşterea sub hipnoză?

 

Îmi amintesc senzaţia iritantă de a sta întinsă pe o rogojină

Acoperită, în timp ce un bărbat care mâncase creveţi cu usturoi

Sufla în diapazon, verificându-şi în răstimpuri telefonul,

Deblocând fiecare meridian inactiv al sufletului meu.

Ştiam suspinul acela trecând prin placajele de lemn.

Mi-era teamă de tristeţea celor care lucrează cu energia.

 

Mi-era teamă să meditez,

Urma lipicioasă de melc, bucata de bumbac ce se legăna

Atârnând de bluză, mişcările gurilor:

Om…

Inginerul lucind de concentrare

Rotunjindu-şi buzele ca o domnişoară de onoare în baia unui hotel,

Om, se pătează, urmele de ruj Revlon Cherry Snow.

Fata care-şi astupă gura precum ieri o sticlă de prosecco,

Fata cu gâtul ca un trombon,

Om…

Profesoara foşnindu-şi tendoanele braţelor lucrate la sală,

Dar promptă şi modestă ca o măicuţă în săptămâna împărtăşaniei,

În timp ce-i alunecă limba sub sunet, iar sunetul

Se dizolvă pe limbă, şi consoana oclusivă s-a dus, Om…

Şi mai este doar acest şuier metalic,

Acest Om pâlpâind pe portativ

 

***

 

Îţi aminteşti nunta din Cape Code, şi puricii de nisip,

Şi rulourile din homar cu maioneză făcută cu gălbenuş de ou,

Îţi aminteşti şampania roz şi-nţepăturile de tăun?

Ispăşeşte.

 

Îţi aminteşti răul feng shui al casei pe care ai vândut-o.

Intersecţia care dădea direct în uşa din faţă,

După magazinul de sucuri, cu sacii lui de pulpă fibroasă

(Turmeric proaspăt, sfecla elveţiană, varză kale mâncată de insecte),

Pe lângă casele acelea Eichler îndiguite de ceaţa matinală,

Contururile-ndrăzneţe ale-acoperişurilor semicentenare?

Ispăşeşte.

 

Îţi aminteşti vechiturile pe care le-a scos agentul imobiliar,

Gaiţa albastră despre care vecina ta spunea că-i maică-sa,

Şi frivolitatea din ochii celor care-au văzut moartea

Pretutindeni, dar tot au rămas în viaţă,

Luând în greutate, intrând pe Facebook,

Scociorând prin cărucioare în Noe Valley,

Cumpărând crini tăiaţi şi prune de la piaţă.

Îţi aminteşti candelabrul roz din epoca edwardiană,

Şi cutiile mutate în pivniţa unei case ne-nchiriate.

Îţi aminteşti sarcina pe care-ai nedreptăţit-o.

Ispăşeşte pentru strada Dolores.

 

Îţi aminteşti cum se simţeau unghiile tale pe umărul doctorului,

Ameniţarea cu datu-n judecată spusă printre dinţi,

Deochiul pe care l-ai azvârlit în piscina maro a ochiului său,

În camera cu dozatorul de apă şi solitaire,

Camera pentru jelit, cu revista Country Life

Şi căni bej grosolane, cu cercuri lăsate de ceaiurile băute pe jumătate.

Ispăşeşte cu ceea ce ai.

 

***

 

Şi va veni ziua când e timpul să-i vizitezi pe cei vii,

Când grădina era plină cu agrişe,

Iar fulgerul spărgea ceaşca cerului.

Îmi amintesc un gard de figure, şi-un tunet,

Şi alergatul înăuntru, fiindcă auzisem despre ploaia nucleară,

Îmi amintesc divanul cu nasturi de catifea în dungi,

Şi o pisică birmaneză albastră fermecată de lângă gard.

Şi zăpadă la TV – sunetul acela static…

Şi statul la uşă, aşteptând ca parchetul

Să se mozaicheze de la sine, să se-nvârtă cu uşurinţă.

 

Îmi amintesc când timpul era containerul unei nave, cu bagaj

Şi vin şi banane revărsându-se-n vid.

Mi-l amintesc pe tata punând un pui umplut la cuptor pentru prânz.

 

 

Traducere de D. Sargan