Alexandru Jurcan

Floarea şi biblioteca

Am citit de câteva ori întrebările anchetei (despre literatură şi cititorii ei) şi mi s-au învălmăşit mai multe idei în minte, sub acelaşi generic: degetul pe rană. Ştim că se citeşte tot mai puţin, dar uneori ne răzvrătim, încercăm să uităm, să atenuăm. Lucrez şi acum cu elevi mari, le cunosc preocupările, am reuşit să-i duc la teatru de câteva ori, dar pentru citit nu-şi prea găsesc timp, doar atunci când sunt constrânşi de profesorii de română (aceleaşi opere…).

Iată, mutatis mutandis, o istorioară extrem de reală… Am făcut un test. Am dus jos, la scara blocului o floare în vasul ei maroniu. O udasem în prealabil, desigur. Au trecut săptămâni şi nimeni n-a catadicsit s-o ude. Nimeni nu ştia cine a pus-o acolo. Nimeni n-a aruncat-o. Stă acolo, uscată. Mă doare indiferenţa umană. S-a întâmplat ceva atât de groaznic, încât frumosul, arta, natura să nu mai conteze? Cândva, am lăsat intenţionat o carte pe o bancă la intrarea în parcul mare din Cluj. Când am ieşit de la teatru, cartea mă privea înfrigurată, nu s-a atins nimeni de ea. Merge cartea spre cititor, iar el, cititorul, nu-i deschide uşa.

Cât despre cărţile mele, am preferat să fie comandate la editură, deci publicitatea şi internetul au avut un rol major. Nu cred că târgurile de carte pot urni munţii. Depinde de cititori, nu? Se fac acolo lansări, lumea circulă, cu cafele în mână, dar măcar mai există oameni interesaţi de cărţi. Trăiesc în lumea profesorilor: majoritatea citesc cărţi de specialitate sau cărţi care…relaxează.

La un coleg acasă, o carte de-a mea zăcea undeva plină de praf… La anticariat am descoperit recent două cărţi de-ale mele cu autograf. Le-am cumpărat şi am telefonat amicilor. Răspuns: am scos biblioteca afară din casă, atrage praf şi nu mai e la modă!!

Inteligenţa artificială?? Este ea şi emoţională? Unde-şi hrăneşte poeticul?