Gabriel Coşoveanu

1. Răspunsul e de tipul blowing in the wind, vorba cântecului. Ca să evit diverse analogii care îmi vin în minte, poate simandicoase, sau, să zicem, escapiste, încerc să fiu pragmatic. Sau, cel puţin, sincer. Cel mai recent volum publicat l-am plătit, şi nu cunosc beneficii din asta. Nici nu mă aşteptam. Cumva, am o satisfacţie, acolo, intelectuală, sau, mai ales, profesorală, că, totuşi, cartea a ajuns la foşti studenţi, care, fideli domeniului, au împărtăşit-o elevilor lor. Ceea ce nu e puţin. Nu cred că există, din păcate, un traseu urmăribil, în mod real, între editură şi librărie. De ce? Trebuie să răspund, pentru că aşa m-am angajat în ancheta dumneavoastră: din motive politice. Cui îi pasă de cultură în ţara asta? Câtorva profesori, secundari sau universitari, mulţi nefiind înregimentaţi politic. Cum e şi cazul subsemnatului.

2. Am cea mai proastă părere despre piaţa virtuală. Deşi am cumpărat destule cărţi în formatul acesta, adică nu sunt, totuşi, habotnic, cred că răsfoitul cărţilor în librărie reprezintă libertate curată.

3. Acea publicitate e insuficientă, sufocată fiind de scandalul politic.

4. Concretă? Da, însă e, cum să zic, himerică. Ar însema să dăruieşti tu, ca autor, sau să donezi. Asta înseamnă să dispui de bani. Scriitorul român de azi, din câte ştiu eu, nu prea e milionar. Practic, eu mi-am trimis pe traseu toate cărţile gratis. Au ajuns, au fost citite, şi transmise pedagogic. Pentru mine, cu acest feed- back, a fost destul.

5. Când văd ce bazaconii poate produce Chat Generative Pre-Trained Transformer, nu mă simt deloc bine, nici ca om, nici ca umanist. Cultura se face, s-a făcut, cu truda minţii umane, cu un penel, o daltă, o viziune. Da Vinci sau Michelangelo, să zicem, ar fi avut nevoie de asemenea cârje tehnologice? Mie mi se pare reprezentativ că un calculator, mă rog, dotarea lui performantă, a răspuns (informaţia e veche, a apărut peste tot în lume) cum că, fără utilaje moderne, fără beton sau structură armată, nu era posibil să contruieşti o catedrală gotică în Evul Mediu. Se întâmplă că programul informatic spune una, dar, contrar rapoartelor tehnice, acele construcţii există. Nu am ceva contra IT-ului, am prieteni în domeniu. Dar mi se pare că netul e bun pentru informare rapidă, dar nu poate gândi în locul nostru. De aceea, ideea cu inteligenţa artificială mie îmi sună a pericol pentru natura umană. Riscă să devină o formă de deresposibilizare, de debilizare a creierului, ceea ce cam echivalează cu un început de dezumanizare. Aş da două exemple, celebre, de tip avertisment. Ambele cu solid fundament filosofic: seria cu roboţi a lui Isaac Asimov şi romanul lui Arthur C. Clarke, 2001: Odiseea spaţială. Dacă nici astea nu te pun pe gânduri… Dar, sigur, diverşi entuziasmaţi, chiar extaziaţi de posibilităţile „minţii“ artificiale, ar trebui, mai întâi, să le citească.