Horia Bădescu

(n. 24 februarie 1943)

 

Silogismele drumului

 

De nicăierea drumul nu vine

şi niciunde nu merge

Din nicăierea, niciundele-şi află drum

în niciunde.

Din niciunde, nicăierea în nicăieri

îşi află cărarea;

orice drum vine şi duce-n

el însuşi.

 

Esenţa drumului

nu-i umbletul,

ci nemişcarea,

trecerea-i numai

starea de reverie

a drumului.

 

Trecerea nu poate fi

decât memoria drumului,

aşa cum drumul e doar

memoria trecerii;

drumul trecerii

în luciul trecerii drumului

îşi oglindeşte obrazul.

Astfel, îndrăgostit de el însuşi,

în propria-i trecere îşi află

mormântul,

astfel memoria nu despre viaţă,

ci despre moarte

îşi aminteşte.

 

Drumul nu-i decât capătul

drumului,

dar între un capăt şi altul

nimica nu este;

unde drumul ar trebui

să sfârşească

îşi află-nceputul,

şi-acolo unde se naşte

ajuns e deja.

 

Unde drumul întâlneşte alt drum

o cruce se naşte;

crucea drumului este veşnica lui

neodihnă,

în răscrucea drumului

o neodihnă

se odihneşte în alta,

în răscrucea drumului

Dumnezeu îşi întreabă singurătatea,

în răscrucea drumului

Singurătatea-şi răspunde

ei însăşi.

 

La un capăt al drumului se află

naşterea,

la celălalt, moartea,

dacă între sine şi sine

călătoreşte drumul,

atunci viaţa

nu-i altceva

decât nesfârşita călătorie

a morţii

în propria-i naştere.

Drumul nu are margine,

unde margine ar trebui să fie,

se deschide o poartă,

unde o poartă se deschide,

începe alt drum,

unde alt drum începe,

nesfârşirea îşi începe

sfârşitul.

 

Pas cu pas

drumul se-ntemeiază

şi fiece pas

în el îşi află temeiul;

în fiece pas

începe şi sfârşeşte un drum,

între primul şi ultimul pas

drumul e-acelaşi.

 

Poemul este el însuşi

un drum.

drumul poemului

este poemul însuşi.

Pe drumul poemului

nu poemul este cel care

umblă;

pe drumul poemului

rătăceşte pulberea

de pe tălpile

morţii.