(25 februarie 1923 – 12 noiembrie 1984)

„Eta Boeriu a apărut tîrziu, în superba-i rostire dionisiacă, şi a plecat teribil de devreme“

Ştefan Aug. Doinaş

Racla

Fiecare

în racla lui fierbinte

din colţ în colţ

pentru viaţa noastră cea de toate zilele

pentru moartea noastră cea de toate clipele

cu tipsiile-întinse din raclă

pe una se-aşază din zbor numai păsări

pe alta merinde

doar racla e-aceeaşi fierbinte

cîte una de cap fiecare

şi-n jur sînt toate pereche.

Cerul pereche cu marea

frunza pereche cu floarea

noaptea pereche cu luna

valul pereche cu spuma

vîntul pereche cu norul

visul pereche cu zborul

unda pereche cu apa

ochiul pereche cu pleoapa

toate-şi răspund se-mpreună

noi singuri în racle noi veche

arsură în carnea pămîntului singuri

şi-n jur sînt toate pereche.

Se bucură

Sînt inima acestei negre ape:

un nimb de umbre purpurii mă strînge,

un cer de păsări îmi apasă pieptul

golindu-mă de valuri ca de sînge.

Îmi pierd pe rînd bătăile rotunde

pulsînd sclipiri în cercuri tot mai rare.

Vîrtejul beznei, pîlnia mă suge,

inima apei şi mai neagră moare.

Se bucură de ultima bătaie

la malul umed alintat de hulă,

la malul proaspăt, puii lungi de trestii

şi larvele subţiri de libelulă.

Vremea culesului de stele

Era văzută de departe-n noapte

ca alte nopţi; dar şuierînd prin beznă

cădeau pe caldarîm stelele coapte

şi mustul lor mi se lipea de glesnă

fără să ştiu. Un vînt cu gust de struguri

prin gene mi se-mpleticea şi oarbă

să calc m-ademenea cu vicleşuguri

pe stele ca pe-un strat pufos de iarbă

fără să ştiu. Un brîu de dulci himere,

sub sîni purtat mereu la cingătoare,

mă subţia în dorul lung de miere

şi mă-nălţa, smintită lumînare,

să ard în vînt hrănită cu momele

şi să mă mistui noapte după noapte,

fără să ştiu că se ruga la stele

culeasă-n preajmă calea mea de lapte.