Michael Hofmann s-a născut în 1957 în Germania, a studiat în Anglia şi predă la Universitatea din Florida, SUA. A publicat cinci volume de versuri, trei de critică (cel mai recent, în 2021, Messing About in Boats), a editat mai multe antologii (printre care The Faber Book of 20th-Century German Poems, 2005) şi este, de asemenea, un traducător prodigios din limba germană, îndeosebi de proză (cam 100 de titluri pînă în prezent), dar şi trei selecţii lirice: Gottfried Benn, Günther Eich şi Durs Grünbein. Celor interesaţi le recomand, în plus, culegerea editată de André Saffis-Nahely şi Julian Stannard, The Palm Beach Effect: Reflections on Michael Hofmann (2013).

 

Nopţi în hotelul de fier

 

Paturile ni-s depărtate ca-ntr-un spital.

Le-mping la un loc. Rogojina din paie

de pe pereţi provoacă un efect de Palm Beach:

 

cocktailuri cu rom în baruri tropicale.

Aşezarea oglinzii şi a dulapului

aminteşte de-o cameră-n care-am fost fericit.

 

Sentimentele ni-s mai mici acum, şi mai ferme.

Îţi mărturiseşti o nouă infidelitate. De data asta,

un trombonist. Compătimirile lui delicate…

 

Toată noaptea vorbim despre despărţire.

Radioul ne trezeşte cu muzakul său.

Cumva de rău augur, l-ai numit alinător.

 

Sîntem fascinaţi de propria noastră amorţire,

de neputinţa noastră de-a funcţiona. Sexul e un lux,

un export al economiilor fizice sănătoase.

 

Televizorul rămîne pornit tot timpul.

Realism social ameţitor pentru beţivi.

Un gimnast saltă ca un peşte-n cîrlig.

Praga

 

– Nights in the Iron Hotel (1983)

 

Catehism

 

Tata scrutează camera de zi luminată

şi spune, „Eşti aici?“… Da, sînt,

într-unul din posomorîtele-i fotolii albe,

c-un picior nu excesiv de obraznic pe masă,

citind Horváth, Tineri fără Dumnezeu. Fără alt comentariu,

el pleacă din nou, buimăcit şi ursuz,

omul invizibil, reprimîndu-şi orice presupunere.

– Acrimony (1986)

 

Ziua de după

Am ajuns, era o zi caldă, în zori, o duminică.

Ei ştergeau pietrişul de pe bilele de boules,

îndepărtînd scamele şi gămălii de chibrit arse.

Arţarii ornamentali din metal roşu, oblici şi-n spirală

ca boabele pe lujeri, captau soarele.

 

Potirele fîntînilor dădeau pe dinafară.

Cîţiva stropi s-au rostogolit înapoi, cu greu,

duri şi plini, şi-au căzut în bazinul comun,

asemeni corăbiilor depăşind marginea lumii:

apele-agitate, curcubeul mereu impasibil…

 

A bătut ora opt, nouă. Nici măcar o

adiere pe luciul fîntînilor. Mă dureau ochii

de la plantele argintii aşternute şi florile roşu-aprins.

Cît pe ce să cred postamentul neted, pietruit,

cu textul: Se vor trezi iar la viaţă.

 

– Corona, Corona (1993)

 

Direcţii

 

Noul     cimitir din sud-est

se află aproximativ     nicăieri

zece staţii cu metroul     apoi cu autobuzul

în zigzag     prin suburbii

la fel de rele ca Dachau     şi sfîrşeşti

tot coborînd     c-o staţie mai devreme

la vechiul     cimitir din sud-est

cu care se-nvecinează     blocuri

grădini de legume autostrăzi     iar apoi

e uriaş     crapi în iazuri grădinari

beţivi împleticiţi pe poteci     luîndu-se la bătaie

lavandă şi trandafiri     după colţ

e o cafenea     cu etaj

mese lungi lungi     şi lespezi de chec

 

– Approximately Nowhere (1999)

 

Poem

 

Cînd totu-i spus şi făcut, există şi

întoarcerea voioasă spre tine,

ce pare că e cel mai vechi, mai cald, şi destul de posibil

lucrul cel mai bun pe care trebuie să mi-l reprim,

aproape ca şi cum ai murit,

sau eu.

 

– One Lark, One Horse (2018)

 

Prezentare şi traducere de George State