CARLOS D’ORS, PICTURA ÎN FERESTRE A LUI FLAVIUS LUCĂCEL

În urmă cu un an, pe 25 iulie 2022, Institutul Cultural Român din Madrid mi-a dat ocazia – privilegiul, de fapt – de a participa la vernisajul expoziţiei Edenul din Silvania a lui Flavius Lucăcel, în prezenţa artistului. A fost o bucurie să fac cunoştinţă nu numai cu pictura acestui artist singular, pe care îl consider un mare pictor, ci şi cu pictorul însuşi, o persoană cordială, cu o candoare de înger şi o directeţe fermecătoare, cu care mi-am descoperit instantaneu „afinităţi elective“, ca să folosesc expresia lui Goethe.

Flavius Lucăcel îşi explică el însuşi creaţia: „Am folosit pentru aceste lucrări ştergare şi covoare tradiţionale, ţesute de femeile din satul meu, Aluniş, Sălaj. Ferestrele, realizate de Gheorghe Sana din satul Tihău, mi-au fost dăruite de fiul său, care s-a ocupat de ele după demolarea casei sale vechi. De asemenea, am recuperat rame de ferestre de la câteva clădiri monumentale din Cluj-Napoca, unde au fost înlocuite cu ferestre moderne. Vechile ferestre au fost realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea, în ateliere din Budapesta, iar lemnul, feroneria şi îmbinările sunt încă intacte, cu siguranţă că meşterii care le-au făcut au muncit bine. Iniţiativa mea este şi un îndemn timid la protejarea a ceea ce ei au realizat“.

Lucrările lui Flavius Lucăcel, un artist adevărat, cu un stil atît de personal şi original, ne propun sugestii şi aspecte care pendulează între expresionism şi post-impresionism; un expresionism sugestiv şi visător, blînd şi liric, care, de departe, ni-i aduce aminte pe cei mai buni pictori expresionişti din „Der Blaue Reiter“, cum ar fi Kandinsky încă figurativ, şi un post-impresionism care ni-l aminteşte pe Vuillard, de exemplu. Abstracţia materială a petelor, uneori structurată uşor geometric, alteori ornamentală sau „decorativă“, rezultată, poate, şi din faptul că pictorul foloseşte covoare, prosoape şi feţe de masă vechi, ţesături avînd în ele culoare, ne-ar putea face să ne gândim la Miró sau la poetica lui Paul Klee. Pictorul ne arată ferestre-oglindă în care domină perechi de culori, albul cu albastrul, albastrul cu roşul, uneori îndrăzneţul mov cu violet, din care compune abstracţiuni, dar şi elemente figurative, uneori elemente vegetale; iar din verde şi galben, bej şi muştar construieşte peisajele voalate care par a fi învăţat lecţia artei esenţiale a lui Cézanne, maestrul solitar de la Aix-en-Provence.

Creaţia lui Flavius Lucăcel, mai degrabă decât una de pictor pur, poate fi numită cea a unui sculptor-pictor; unele sunt tablouri de ferestre, altele sunt covoare sau ştergare care au fost golite de valoarea lor funcţională şi practică şi folosite doar pentru valoarea lor expresivă din punct de vedere pictural, aceea de artă a culorilor. Ne aflăm în prezenţa unui imaginar ce exprimă un anumit dramatism filtrat prin bucuria de a trăi şi care dă realitate unei lumi care, în fapt, este creaţia poetică personală a pictorului. Prin aceste tablouri de ferestre, covoare, ştergare vechi, Flavius Lucăcel creează un muzeu sentimental şi poetic unic, pe care-l privim din exterior, dar pe care artistul ne invită să îl privim şi din interiorul lumii lui artistice particulare. Noi, privitorii care contemplăm aceste lucrări, putem fi vrăjiţi de bogăţia artistică pe care aceste lucrări o deţin: un paradis care ne îmbată precum cel mai bun dintre vinurile artistice.

Carlos d’Ors este pictor, poet şi critic de artă spaniol.

Traducere din spaniolă de Ioana Pop