Cel mai răspândit program de „studii urmuziene“ îi aparţine actualmente revistei Curtea de la Argeş şi colecţiei sale editoriale („Biblioteca revistei Curtea de la Argeş“, sub coordonarea acad. Gheorghe Păun), din care mai multe titluri îi sunt dedicate celui născut la Curtea de Argeş; dintre acestea, se detaşează volumul semnat de Anagaia, În căutarea lui Urmuz (Editura Eikon, 2022), o continuare a unor mai vechi Introduceri în urmuzologie: Pelicanul sau Babiţa şi Pâlnia şi Stamate (ambele, din 1998). Recentul volum este o culegere de studii apărute în special după 2020 – în diferite publicaţii, o mărturie a unui interes constant.
În căutarea lui Urmuz creează un context pentru viaţa şi sursele de inspiraţie ale scriitorului, urmărind prezenţele lui în diferite momente: concentrarea în armată, cu descrierea mediului social în perioada retragerii din Primul Război (localizare: Bârlad), vilegiaturile de vară la Budaki, pe malul Mării Negre, lângă Cetatea Albă, în 1922-1923, precum şi reconstituirea perioadelor de studii ale lui Demetrescu-Buzău. Dincolo de investigaţii de istorie literară, bazate pe ceea ce se poate numi, potrivit limbajului de astăzi al ştirilor, „surse deschise“, Anagaia (pseudonim al Anei Olos) are chiar implicaţii personale în domeniul urmuzian, pentru că este soţia regretatului artist plastic Mihai Olos, autorul unei expoziţii la Muzeul Literaturii Române vernisate în 1983, cu ocazia centenarului naşterii lui Urmuz.
Anagaia se bazează pe o ipoteză care se regăseşte şi la Radu Petrescu din Meteorologia lecturii, eseul său nefinalizat, cel care fixa o evoluţie a prozei, pornind de la Flaubert la Două loturi, apoi la Urmuz, înglobându-l pe Joyce, pe Thomas Pynchon, pentru un studiu asupra „omului mecanomorf“: „Urmuz era mânat de acelaşi joc ca şi Joyce, era la fel de «sinestezic» în perceperea lumii, la fel de preocupat de filozofie, muzică şi de virtuţile cuvântului, dar poate mai iniţiat în logică şi matematică. Ca şi Joyce, Urmuz urmărea să realizeze acea joncţiune dintre problema cosmologică şi cea estetică pe care o iniţiase Leibniz, dar mai mult ca logician decât ca scriitor. Adevărata fascinaţie pentru el era jocul cu ideile şi formele în care se toarnă ele, periculosul joc al ideilor“, spunea în 1998 autoarea (apud Constantin Cubleşan, Urmuz în conştiinţa criticii, Editura Cartea Românească, 2014, p. 186). Şi o diferenţă: Radu Petrescu se gândea la „summa homerică“ pe care o reprezintă literatura europeană, gândită mereu în raport direct cu aceasta.
În volumul său, Anagaia urmăreşte relaţii şi linii de dialog, sau propune teme de cercetare care ar putea fi validate, dintre literatura lui Urmuz şi cea a timpului său, de la personajele lui Alexandru Macedonski, la cele ale lui Camil Petrescu: Thalassa sau „marea epopee“ este pusă în relaţie, în special prin studierea profilurilor, cu Fuchsiada, „poem eroico-erotic şi muzical“, în speţă „mica epopee“. Un loc liber al speculaţiei este identitatea lui George Demetru Ladima din Patul lui Procust, în care a fost văzut în special poetul neadaptat, de formaţie romantică; Anagaia face o serie de comparaţii între portretul fizic al lui Urmuz din diferite mărturii ce au străbătut până la noi şi portretul fizic al personajului Ladima, cu analize şi întrebări asupra unei bio(biblio)grafii mai puţin frecventate, incluzând scrisorile intime, dar şi apariţii de ultimă oră, precum monografia lui Alexandru Vakulovski, Urmuz. Cei dintâi trăsniţi (Editura Polirom, 2021).
Polimorfismul hipocoristicului „Mitică“ a implicat analize şi comparaţii cunoscute, precum cea a lui Ion Pop în legătură cu substratul caragialian al unui cunoscut „tip uman“ sau coincidenţa unui portret realizat de un alt Dumitru, Vârbănescu (1908-1963) şi semnat Icewan, în Bilete de papagal (nr. 16, 19 februarie 1928, p. 3), un portret numit sintetic, despre care Arghezi spune: „autorul portretului nu l-a ştiut pe Urmuz decât din literatură şi i-a extras expresia prin constrângere şi concentrare intelectuală“.
O altă apariţie semnificativă sub egida revistei Curtea de la Argeş este Urmuz sau despre paradox (vol. I-II, 2020), sub semnătura profesorului Lucian Costache. Primul volum (440 p.) este o bibliografie foarte amănunţită, cuprinzând nu doar, în genere, lucrările clasice, ci şi articole, mărturii, recenzii ale diferitelor cărţi avangardiste ce îl menţionează pe Urmuz din secolul (de receptare) care a trecut, un inventar al locurilor comune din Urmuz, filtrat prin grila psihanalitic-generală a unor „concepte“ precum: furie, dragoste, familie, instinct (şi diferitele sale tipuri), intro-/extrovertire, luând în consideraţie tematisme, precum felul în care se îmbracă personajele urmuziene, ce şi cum mănâncă, locurile în care se deplasează – cu totul, o adevărată cartografiere a Paginilor bizare, care sunt şi reproduse integral la începutul volumului. Un volum util de critică a criticii, în ordine cronologică, de la receptarea avangardiştilor şi cea interbelică, până la articolele şi studiile cele mai recente – multe publicate în revista Curtea de la Argeş.
Volumul II (542 p.) reface, amplificând cu alte notaţii unele studii din volumul anterior, precum cel despre agresivitate; se continuă şi tipul de analiză, foarte asemănător cu Anagaia, prin asocieri şi dezvoltări paradigmatice: astfel, se portretizează oraşul urmuzian şi relaţiile sociale de aici, se descriu mijloacele de transport din lumea lui Urmuz, se arhivează un univers şi prelungirile sale în literatura contemporană.
Coborând aproape de lumea interpretărilor, Lucian Costache preia o formulă de-a lui Solomon Marcus, referitoare la Urmuz, pe care o extinde la nivelul întregii cercetări: „Urmuz este – sintetic – paradoxal“, pentru că „proza lui Urmuz, dincolo de încadrarea generală în literatura avangardei, e privită ca aparţinând tuturor direcţiilor. E dadaistă, futuristă, absurdă, suprarealistă (…) clasic (când bizar, când nu) (…) şi modernist (…) trece prin registru tragic, comic, grotesc, parodic, burlesc, autoironic, imagistic (…) e logic, ilogic şi paralogic“.
Colecţia „Biblioteca revistei Curtea de la Argeş“, în care fiecare volum are un scurt cuvânt de introducere al acad. Gheorghe Păun, aduce titluri pentru a contura programatic un profil larg al lui Urmuz/ Demetru Dem. Demetrescu-Buzău (devenit un adevărat brand al oraşului), incluzând şi texte, şi pretexte. Din aceste apariţii editoriale sunt notabile ediţia a doua a volumului de epigrame al lui George Corbu (el însuşi, editor al lui Urmuz), intitulat Urmuzeu poetic. Epigrame în manieră absurdă (2020) şi ediţia bilingvă română-italiană a cercetătorului Giovanni Rotiroti, Schiţe şi nuvele aproape… futuriste şi alte scrieri/ Schizzi e racconti quasi… futuristi e altri scritti (Editura Zodia Fecioarei, 2022); aceasta din urmă reia ediţia Ion Pop bazată pe „caietul roşu“ de la Biblioteca Academiei (2012), incluzând de această dată şi cele trei scrisori personale către misterioasa domnişoară Maria (de fapt: ale lui DEM, Demetru Dem. Demetrescu-Buzău) – cele publicate de Nicolae Manolescu încă din 1989 în presă, dar aflate în afara unei ediţii Urmuz, până acum.