Ko Un

Ko Un este cel mai important poet contemporan al Coreei, cu o vastă creaţie literară: 165 de cărţi, dintre care 85 de poezie, inclusiv monumentalul Maninbo (Zece mii de vieţi) în 30 de volume. S-a născut în 1933 în oraşul Kunsan din provincia Cholla, când Coreea era sub stăpânire japoneză. După o viaţă plină de peripeţii şi controverse, este profesor, apoi călugăr budist (1952), devine activist politic şi luptă pentru drepturile omului. Este închis de mai multe ori şi maltratat.

Ales membru al Comitetului de Onoare al Academiei Mondiale de Poezie în 2011, primeşte numeroase premii şi distincţii literare. Peste 80 de volume de traduceri ale operei sale au fost publicate în cca. 30 de limbi străine, orientale şi occidentale. În 2016 şi în 2019 este invitat de onoare la Festivalul Internaţional de Poezie de la Bucureşti, când îi apare primul volum în limba română, tradus de Iolanda Prodan, Timp cu poeţi morţi, la Editura Tracus Arte. Ko Un este asemuit de criticii literari unui vulcan activ şi, adesea, numit „la plural“ „Ko Unuri“ datorită productivităţii şi diversităţii sale poetice: epigrame, poeme epice, pastorale şi chiar un gen inedit creat de el însuşi – poemul istoric-popular.

În luna august 2023, cu prilejul împlinirii a 90 de ani, a fost omagiat prin realizarea unui volum antologic, Peste măsura dorului nostru, la care au contribuit 202 poeţi şi artişti din străinătate, alături de intelectuali şi oameni de cultură din Coreea de Sud.

 

Vino – ca un mic moment de pace

– în amintirea poeziilor lui Taras Şevchenko –

 

Vino!

Lumea în care familia mănâncă împreună,

este însuşi

începutul unei păci pe care va trebui să o păstrăm multă vreme.

 

Lumea în care taţii mor înaintea fiilor

este singurul sfârşit

al unei păci pe care trebuie să îl perpetuăm.

 

Ce crudă este istoria, viitorul!

Istoria umanităţii

când va fi, măcar o dată, o lume fără război?

Istoria lumii

când va avea măcar o dată, o perioadă fără război?

 

Chiar şi între un sat şi un alt sat,

şi multe altele între o ţară şi alta,

cât de patetic,

o simplă luptă defensivă devine un război sfânt.

 

Săbiile taie apă!

Mutre, lacrimi vărsate!

 

Spunând „Bun venit“ şi vorbind cu călătorii

la lumina lămpii până târziu în noapte,

ăsta-i singurul moment de pace

pe care va trebui să o salutăm de mâine.

 

Fie ca Ucraina, precum un iad,

transformat în ruine

de obuze şi bombe de fosfor alb

să devină un tărâm al florilor!

Fie ca, în cele din urmă, micile momente de pace să devină o pace imensă!

 

Inima Poetului

 

Poetul se naşte în zornăitul crimelor

Furt, crimă, fraudă sau violenţă

Într-o văgăună obscură a lumii

 

Mai întâi cuvintele poetului se târăsc

Printre zgomotele unor injurii aspre ca blestemul

Auzite în mahalaua cea mai săracă a oraşului

Ce domină societatea de o vreme

Atunci inima poetului articulează un singur strigăt

pe măsură ce ele se scurg din toate adevărurile de azi,

prin zangătul diavolesc şi minciuni,

bătut până la moarte de alte inimi.

 

Inima poetului, sigur este osândită.

• Gravură de Mircia Dumitrescu.

Pentru Mircia Dumitrescu

 

Dacă este un Giacometti în Elveţia

cu binecuvântări alungite

atunci există şi un Mircia Dumitrescu în România

ca Vestul neschimbat

un Mircia Dumitrescu

este undeva şi în Asia de Est

 

Oh, ca un început

cel mai îndepărtat început

ca un copil perfect

ca un întuneric tânăr

născut din luna plină a celor o mie de ani

 

este un Mircia Dumitrescu

un Mircia Dumitrescu.

15 Mai 2019, Bucureşti

 

 

 

Prezentare şi traducere de Lee Sang Hwa şi Anna-Mária Orbán