„Ermetismul aparent

implică

o perfectă claritate

interioară.

Poeziile sînt tăiate

în forme regulate,

au muchiile cristalului.

Din geometria lor secretă

emană căldură, tandreţe,

senzualitate“.

Nicolae Manolescu

 

 

Viaţa şi moartea

 

S-a înecat Budha cu un

bob de orez – spun bătrînii.

Binecuvîntat fie Budha

binecuvîntat bobul, binecuvîntaţi

bătrînii.

Binecuvîntate cuvintele care

ne dau voie să vorbim despre

moarte. Atîţia prieteni am acolo,

încît nu ştiu dacă sunt

mort sau sunt viu.

Visez uneori că istoria se repetă

viaţa se repetă

vorbele se repetă

Alteori nu visez, ca un pumnal

sfîşiind o mătase mă trezesc

cu rouă pe piept.

Ca un cuţit, ca un pumnal

străluceşte gheaţa în inima

mea.

Am iubit, am urît

şi n-a fost destul.

Unde ne duci viaţă

saturată de timp?

Mă bucură copiii crescînd

mă întristează bătrînii murind.

Aici stau, între două anotimpuri

cu crucea pe piept şi hainele

puse în rînduială.

Părul creşte, unghiile cresc

dar n-am timp să observ asta.

Vinul trece, apele rămîn

dar n-am timp să observ asta.

Viaţa trece, numai moartea

rămîne. Dar n-am timp să

observ asta.

 

 

Moarte înceată

 

Viaţa asta, moarte înceată

Şi viaţa cealaltă, o moarte iute

Nu mai pot, nu mai vor pe-ncercate

Primat să-şi dispute

Nu mai vrea lumea cealaltă să se opună aici

Şi nici existenţa nu vrea sã mai pară

Un gol de furnici

S-au săturat existenţele

De-atîta vid

Haide şi tu, prag între dînsele

Să aluneci avid.

 

 

Acum nimic

 

Acum nimic

deasupra şi dedesubtul afişului

cu această existenţă

 

acum jumătate

de plămîn bătînd aerul

strîns de micile litere o

 

acum totul

fulgii ce sună pe cîmpia încălzită de noi

înşurubînd capacele nopţii

peste oraşele în care

ne-am iubit

 

 

Pentameronul

 

Trei

Aici lucrurile se încurcă. Memoria memoriei

Îmi dă, claie peste grămadă, de furcă, doar timbre

Pentru fiecare cuvînt, doar imagini şi scene,

Desene fluturînd sfîşiate în vîrf de antene.

Nu se poate vorbi. Se poate descrie. Cam unu la mie.

 

Sus se văd zeii jucînd la zaruri necazuri şi haruri.

Am cîştigat datorii. Să trăiesc printre vii.

 

Sugrum şarpele, să lupt cu gemenii. Ah, să-mi ajut

Fără voia mea semenii. Au dat poartă-n casă

Prin care să-mi treacă mireasă. Şi eu să stau lîngă pat

Orbit şi legat. Să urlu, să cînt, să mor, să nu cadă.

Sugrum hidra lîngă un zid. Zeii întreabă – Nu-i mort, n-a murit?

Atunci feciorul este un stupid. Şi ne-njură?

Grozav, coane. Parol, rezon, coane. Ce ură!!!

Să-i dăruim al beţiilor dar! Să ne-asculte, să-i dăm viziere

Panaşe pentru muniţiile-i laşe! Să-l avansăm soldat.

La instrucţie să-l punem s-alerge după plutonul de execuţie,

Să-l împuşcăm! La pase debile să-i punem ghiulea

Să voteze, de vrea, prin vot secret cu bile.

 

Mai ştiu şi eu la ce gîndeam?

Ce-i pasă păsării de ram? De rupi din

Codru-o rămurea, ce-i pasă codrului de ea?

Ave moriturus. Imperatores te salutant.

Măcar muream singurul. Astăzi sau mîine

Dar singurul, prostul. Nu ca un cîine.

Prosteşte, făceam. Urechea, ca firul de microfon

Urca din amvon în amvon.

Şi munceam. Muşchii creşteau din prea plinul

Îndatoririi. Umflam zepelinul.

Eram din ce în ce mai roşi şi mai roşii

La cîntat s-au lepădat de mine cocoşii.

 

Aici, unde noi am ajuns, este mai bine ca binele.

Egali în prostie. Aici este finele.