Szabó T. Anna

Szabó T. Anna s-a născut la 4 iunie 1972 la Cluj-Napoca. S-a mutat cu familia în Ungaria în 1987, unde a terminat Facultatea de Litere a Universităţii Eötvös Loránd din Budapesta. Trăieşte la Budapesta împreună cu soţul, scriitorul Dragomán György, şi cei doi copii ai lor.

A debutat cu volumul A madárlépte hó (Zăpada acoperită de păsări) în 1995, după care au urmat numeroase volume de poezie şi proză. În 2022 i-a apărut volumul antologic Vagyok (Sunt), care strânge la un loc poeziile volumelor anterioare şi inedite.

A publicat şi zeci de volume de traduceri şi transpuneri din limba engleză.

 

Trezire

(Ébredés)

 

Magic interior, dâră oblică

de lumină: prin fisura din oblon,

soare spintecător. Gri ca fumul,

drept ca şişul scos. Însângerează

mâna când ţi-o intersectează:

dâră gri a lumii de dincolo,

trece prin piele, carne, ca prin geam.

 

Linişte de vis.

Mişcarea leneşă,

precum sub vesperale ape,

stârneşte colb de aur, nisipuri,

spaţiul văzut pluteşte, sclipeşte.

 

Şi goliciunea. Neacoperit

umblă cel de şiş luminos ţintuit,

fâşii albe îi rupe din piele,

îl spintecă-n forme de mişcare,

dungi de umbră, cercuri rotitoare

sub gene, ţâşnesc flăcări din arcul

braţului înotător, între degete

membranoase, roşu dogoritor

– vârtej de spuză,

risipire, strălucirea nefirii –

 

De aici poţi scăpa doar cu ochii-nchişi,

dacă treci graniţa ca nefiinţă;

şi înainte de-a inspira adânc:

dintr-odată, ca valul zvârlit pe ţărm,

ridici oblonul trosnind năucitor.

 

Despre faptul că voi muri

(Arról, hogy meghalok)

sub fotografia lui André Kertész

 

Cercuri între spaţii rotunde,

manuscris dreptunghiular.

Între suprafeţe lucioase,

dreptunghi teşit, mâzgălit.

Totu-i curat, ne-nceput:

cafea lungă, nebăută,

zahăr cubic netopit,

apă clară, nesorbită.

 

Poemul deja-i încheiat,

fără poet, marginalii.

Eşti privitor, dă-i citire.

„Zum, zum…“^[1] Şi toamna buimacă

intră-mpleticită-n burg.

Roasă, frântă, beată, cu sete

verii necrologu-i dete,

două frunze, foi căzute –

 

lumea poeziei, alta,

e trotuarul, masa asta.

Aşază-i-te deci alături:

te-aşteaptă apa şi cafeaua,

manuscris cu gust amar.

Cu suflarea reţinută,

muritorule, aşteaptă

sub bolta obiectivă.

 

Corfu primăvara

(Korfu tavasszal)

 

Pepeni, căpşuni, vin roşu, greu,

lămâie, portocale şi retsina,

miel la grătar, cartofi şi bere,

cireşe, migdale dulci, mireasmă

de iasomie şi flori de portocal,

insule argintii de măslini,

buchet de bougainvillea, cale, oleandri,

superbe amariliacee ,

huhuratul bufniţelor noaptea,

chiparoşi, pâraie clipocitoare,

sclipiri de aur verde-n iarbă:

licurici risipiţi, mijirea

verde-albastră a mării,

pod tremurător de aur luna –

superba insulă pluteşte atemporal:

fi-va la fel ca azi şi mâine.

Au lecteur

Tu,

cititorule,

cel ce te scalzi în cuvinte,

şi din economie ori poate din comoditate

te speli în apa folosită de alţii,

nu te simţi stânjenitor

în spaţiul suportabil de strâmt

smuls elementului primordial al limbii?

 

Ce speri?

Înviorare?

Curăţenie?

 

Ţi-ajunge dacă te încălzeşte

plăcut?

 

Te bălăceşti în ea

şi o umpli cu totul.

 

Dacă poezia-i cadă – ieşind din ea,

eşti în pielea goală.

 

Luna plină

(Holdtölte)

 

lună tu reflexie de soare dătător de viaţă

mistuitoare sudoare de gheaţă

răsuflarea lupilor în goană

apă neagră ridicată-n coloană

de iubire

laolaltă legând vieţi diferite

te strămuţi în gâfâire

noapte vie

visătorii

te urmează cu ochi deschişi

în hipnotic halo alb

vânează-acum galbene buhe

şi îndemni sporii pieirii

să ia-n trup calea risipirii

o tu lună mă omori

 

Prezentare şi traducere de Kocsis Francisko

^[1]     V. poezia lui Ady Endre, A trecut toamna prin Paris.