Simona Popescu

Zodia Peştilor (Hipocampi)

1. M-am născut la aproape opt luni. Mai aveam de stat la mama, contează mult o lună, dar ea a alunecat pe scări şi… Nu cred că am fost încîntată să-mi încep existenţa exterioară mai devreme decît era firesc. Cam brutal. Poate de-aia simt pînă azi un disconfort cînd trebuie să ies în lume. După ziua naşterii, 10 martie, sînt Peşte. Doi sînt Peştii, dar eu, în loc să mi-i reprezint orizontali, opuşi, dar legaţi, uneori creînd o sferă, ca în desenele zodiacului, îmi imaginez doi peşti verticali, cum sînt căluţii de mare, hipocampii, că şi ei sînt peşti, chiar dacă nu au solzi, nu au formă ovaloidă, nu au dinţi, nici oase pornind de la şira spinării, nici carne. Se mişcă prin apă, cîte doi, pereche, ţinîndu-se de codiţele lor ca nişte cîrcei. (Să adaug că şi în creierul nostru, în fiecare emisferă cerebrală, sînt doi hipocampi – aşa se numesc acele structuri cerebrale care sînt sediul amintirii, al memoriei). Nu e clar ce ascendent am. Mama nu-şi mai aminteşte exact ora naşterii. Cîndva spre dimineaţă, zice ea. Probabil Vărsător.

Despre Peşti ştiu cîte ceva (îmi plac ficţiunile pornind de la orice): că sînt contradictorii (zodie dublă), unul de adîncime, ascuns, retras, celălalt mai zglobiu, mai de suprafaţă, unul mai prietenos, celălalt rezervat, fugind de oameni, unul înotînd în sensul curentului, găsindu-şi mai repede drumul, celălalt împotriva curentului. Se zice că Peştii sînt loiali, enigmatici, intuitivi, mistici chiar. Sensibili din cale-afară. Aşa o fi, dar nu sînt şi alţii, născuţi în alte luni, la fel?

Am căutat azi pe Net mai multe. Am dat de ceva legat de Neptun, planeta care guvernează zodia mea. El „sporeşte imaginaţia, intuiţia, empatia, simţul premoniţiei, sensibilitatea, receptivitatea, dar şi naivitatea, influenţabilitatea, nehotărîrea, obsesiile, lipsa de simţ practic, maniile, depresiile, idealismul“. Ţinem cont de faptul că, în Antichitate, planeta guvernatoare era Jupiter. O să văd eu ce e cu Jupiter altădată! Am ajuns şi la un amplu text cu titlul 80 de adevăruri despre zodia Peşti. 80! Aleg ceva legat de literatura mea: „Poate avea talente şi în domenii ce necesită calităţi de vindecator“. Ar fi frumos ca măcar o parte din ce scriu să fie vindecător chiar şi pentru o mînă de oameni. Vindecător sau salvator. Spuneam cîndva că mi-ar plăcea să joc rolul simbolic al veghetorului din lanul de secară, cel din cartea lui J. D. Salinger.

Sau: „Peştii sînt persoane iubitoare care ar face orice pentru prietenii lor“. Asta apropiaţii mei o ştiu, prietenia fiind una dintre temele mele iterative.

„Peştii au abilitatea de a-ţi citi gîndurile.“ Dar orice scriitor e cititor de gînduri, nu?

„Un Peşte poate vedea Frumuseţea chiar şi atunci cînd nu este expusă.“ Frumuseţea e complicată, unii o confundă cu ornamentul, alţii cu kitsch-ul, scriitorii o ocolesc, e mai uşor, mai la îndemînă să scrii despre ce e rău şi urît. Poate, aici, un citat din Henry David Thoreau, spre reflecţie: „Percepţia frumuseţii este un test de moralitate“.

„Peştii au abilitatea de a-i încuraja pe ceilalţi, dar sînt foarte duri cu ei înşişi.“ Adevărat. Dar orice scriitor e dur cu el însuşi, e autoexigent.

„Peştii ratează multe oportunităţi din cauza lenei şi a absenţei.“ Na, aici chiar e vorba de mine!

„Peştii au energia magică şi misterioasă pe care o are şi apa.“ Îmi place apa. Să înot în ea, s-o privesc, să scriu despre ea (o să se vadă mai încolo!).

„Deşi sînt timizi şi rezervaţi, Peştilor le place aventura.“ Cui nu-i place aventura? Pînă la urmă, să fii scriitor e o mare aventură. Şi un risc.

„Dorinţa primordială a Peştilor este să facă oamenii fericiţi.“ Ăsta era un vis din copilărie: vroiam să fiu un fel de zînă cu bagheta fermecată, să trec nevăzută printre oameni şi, doar cu o uşoară atingere, să-i fac un pic mai fericiţi, totul să sclipească pentru ei, fie şi doar o clipă, să îi schimb (pe cei trişti, pe cei răi). Dar, în realitate, ăsta e un lucru greu, să-i faci pe oameni fericiţi. Poate literatura asta, fie şi puţin?

2-3. M-am documentat. Azi! Aleg nişte afini.

André Breton, cu care mă întîlnesc în suprarealism (cu tot ce înseamnă asta, cu accent pe miraculos).

Montaigne – adică cineva care a lucrat serios cu el însuşi: „Je suis moi-même la matière de mon livre“. Aş putea spune şi eu, măcar pentru o parte din ceea ce am scris, că sînt materia cărţilor mele.

Ovidiu, poetul metamorfozelor, un exilat. Îmi place ideea de metamofoză, ştiu cum e să te simţi străin.

Şi dintre scriitorii români:

Macedonski, poetul care a încercat să se reinventeze. E bine să ai resurse să te reinventezi!

Ion Barbu, de la care te deprinzi cu enigmaticul.

Ion Creangă, prietenul meu de copilărie.

Singuraticul şi straniul Urmuz, cel care l-a creat pe Fuchs, personajul artist care atît de mult mă impresionează pe mine, cu tot cu povestea lui. Fuchs cel de departe, de dincolo de Timp, care cîntă pentru noi, nevăzut, la pian.