ION BOGDAN LEFTER, DIN ARDEAL LA LONDRA ŞI-UN POPAS IEŞEAN

Pionierii anglisticii clujene

Am rămas dator cu probele de pitoresc din etapele de pionierat ale anglisticii clujene, aşa cum ni le-a furnizat Alexandru-Bogdan Bud în Istorie şi continuitate. Studiile engleze la Cluj (Editurile MEGA şi Şcoala Ardeleană, 2017).

Nicolae Bethlen (1642-1716), probabil primul vorbitor ardelean al idiomului din Albion, a călătorit în insula mare a arhipelagului în 1664, unde „cinci sau şase săptămîni de zile am învăţat limba din Anglia de la un englez bătrîn, sărac şi bolnăvior, ca să pot cere măcar de mîncare şi băutură; învăţătura, deşi scurtă, mi-a fost de mare uşurătate şi bună în Anglia, fiind acolo nevoit, chiar bodogănind şi lucruri rele, să vorbesc pe limba lor, căci şi preoţii şi profesorii socotesc un chin limba latinească“ (p. 17; citatul – din Nicolae Bethlen, Descrierea vieţii sale de către el însuşi, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2004).

Următorul, după o generaţie – Mihail Hudici-fiul, de fapt bănăţean, stabilit în Britania în 1694, unde l-a întîlnit pe descendentul celui dintîi, pre nume tot Mihail, „cu care poartă o conversaţie, ca mai apoi, după cîteva săptămîni, să viziteze împreună primăria Londrei şi să asiste la şedinţa Societăţii Regale, unde ascultă polemicile englezilor“ (Al.-B. Bud, Op. cit., p.18; informaţii preluate dintr-un studiu despre Halici jr. al lui Nicolae Drăganu, din Dacoromania, Cluj, 1927).

Prima atestare a predării limbii la Cluj datează din 1859, pe filieră religioasă, în învăţămîntul „unitarian“. La Universitate, iniţiatorul a fost Kovács János în 1872, titularizat în 1873, căruia i se va spune „Mister“ (cf. Al.-B. Bud, Op. cit., p. 34, 40). Îi revine şi meritul de a fi intuit viitorul planetar al „shakespearienei“ (vocabulă improvizată acum!): „Dacă limba franceză va rămîne limba diplomaţiei, atunci limba engleză va deveni limba universală a comunicaţiilor, adică cea a transportului internaţional şi acesta trebuie să-i confere o putere uriaşă şi continuă“ (p. 40; preluare după un studiu de Kovács Sándor, 2011; doar asupra viitorului francezei s-a înşelat vizionarul…).

La stingerea din viaţă a lui Kovács János, în 1905, îi succede Boros György, şi el format ca profesor de engleză pe filieră „unitariană“ (ultimul predase şi la Academia de Comerţ din Cluj în 1893-1895). Pentru ca abia după formarea României Mari să se instituţionalize, în 1919, un prim lectorat de Limbă engleză. E invitat în acest scop bucureşteanul Petre Grimm, poliglot cu ascendenţe germano- franceze: tatăl, Frederick Grimm, era inginer neamţ, iar mama, Leotina Leclerc, avea antecesori galici şi-şi preda limba maternă în Capitala Regatului. Fiul, Petre, beneficiase de un stagiu de specializare la Londra şi Oxford în 1911-1912 (cf. p. 49; v. şi Petre Grimm, Scrieri de istorie literară, Editurile Eikon şi Scriptor, 2012). L-a secondat o vreme pastorul scoţian Robert Freeland Chisholm (cf. p. 64 sq.). Preluînd informaţii şi din arhive, şi din cercetări anterioare, Al.-B. Bud reconstituie etapele de organizare treptată a studiilor de specialitate la Cluj, cu accent asupra figurii profesorului Grimm, aşa cum va proceda mai departe, pe firul istoriei, cu Mihail Bogdan şi cu cei mai semnificativi urmaşi ai lor la catedră de pînă-n zilele noastre.

E bine cînd de filologi – în speţă de anglişti – se ocupă şi istoricii!

Pe Dealul Copoului

Fie în 1915 (după unele surse), fie în 1925 (după altele), s-a înfiinţat o Catedră de Engleză şi la Universitatea din Iaşi, titular fiind numit Iancu (de fapt Ioan) Botez, participant şi la fondarea revistei Viaţa Românească (cf. Dicţionarului de anglişti şi americanişti români al lui Virgil Stanciu, 2008, 2015, şi https://englishdepartment.linguaculture.ro/en/overview/a-few-historical-landmarks). Va contribui şi aici un vorbitor nativ al limbii engleze, A.C. (Arthur Clare) Cawley, descins în pragul celui de-al doilea război, pe filiera British Council. După alte cîteva stagii de predare în Egipt, Libia şi Islanda, se fixează la Universitatea din Leeds (1947-1979), cu un intermezzo australian, la Universitatea din Queensland, în Brisbane (1959-1965). Medievist reputat, longeviv, a trăit aproape 80 de ani, pînă relativ recent, în 1993, cînd s-a stins în metropola de la Antipozi. Oare îl va fi contactat cineva din România pentru a-l întreba ce-şi mai aminteşte despre experienţa sa universitară de pe Dealul Copoului? (Informaţiile despre Cawley – din enciclopedia „on-line“ Wikipedia, utilă în absenţa altor surse…)

Rupt după al doilea război, firul a fost reînnodat în 1963, graţie profesoarei Viorica Dobrovici, secondată de Hertha Perez şi alţii (cf. surselor citate). Dintre numele care s-au remarcat din generaţiile următoare: Ştefan Avădanei, Odette Caufman-Blumenfeld, apoi Radu Andriescu, Laura Carmen şi Codrin Liviu Cuţitaru, Florin Irimia, Dragoş Avădanei. Nume active nu doar ca universitari, ci şi ca autori de articole şi cărţi pe piaţa culturală aşa-zicînd „generală“.

O menţiune specială pentru prestigiul lui Ştefan („Steve“) Avădanei, poate cea mai proeminentă personalitate ieşeană a domeniului din ultima jumătate de secol, continuat în deceniile recente de Codrin Liviu Cuţitaru. Primul a rămas cantonat în specialitate, motiv pentru care şi-a cîştigat notorietatea mai ales printre colegi. Interesat de poetică şi retorică. Un studiu despre Eminescu şi literatura engleză (Editura Junimea, 1982). Deschidere specială spre Noul Continent. Aş semnala măcar cartea sa 66 de poeţi americani. Dicţionar (Editura Universităţii „Al.I. Cuza“, Iaşi, 1997): profiluri de autori cu tot ce trebuie, biografie, inventare, descrieri şi interpretări ale operelor, bibliografie critică. Ansamblul are coerenţă de panoramă, în ciuda fragmentării impuse de regula lexicografică, alfabetică. O compensează zvelteţea întreprinderii, care împiedică risipirea articolelor pe o suprafaţă prea largă. De la Anne Bradstreet (1612-1672), autoarea primului volum de poezie americană, publicat în Anglia fără ştirea ei (un cumnat care se-ntoarce dincoace de Ocean, de unde emigrase întreaga familie, inclusiv viitoarea versificatoare, ia cu el manuscrisul şi-l plasează unui editor), trecînd prin etapa dominată de marii Poe şi Whitman, pînă la valul „beatnicilor“ şi-al altor autori aflaţi la maturitate în momentul apariţiei cărţii, mozaicul se constituie alert. A rămas şi astăzi aşa, după un sfert de secol.

Odette Caufman-Blumenfeld – nu doar anglo-americanistă, ci şi o valoroasă comentatoare şi teoreticiană a teatrului, redactoriţă, în jumătatea a doua a anilor 1970 şi-n primii ani 1980, a revistei Naţionalului ieşean Arlechin, în care a publicat sistematic.

Cunoscuţi şi ca scriitori: Radu Andriescu, poet versatil, de apreciabile subtilităţi, Codrin Liviu Cuţitaru, eseist de lungi curse publicistice, titular de rubrici în ziare şi reviste, la un moment dat şi romancier, sau Florin Irimia, prozator de mai mare regularitate. Confirmări recente din partea celui de-al doilea: Filozofia lucrurilor mici şi Omul multiplu (Editura Junimea, 2020, 2021), a treia şi-a patra culegere a savuroaselor sale eseuri-tablete scrise în ritm gazetăresc de peste două decenii. Am comentat formula într-o cronică la prima, Istoreme (2009; a mai urmat Prezentul discontinuu, 2014). Nu retractez nimic, nici constatările foarte elogioase, nici rezerva faţă de ispitele „substanţialiste“ care-l tot împing pe Codrin Liviu Cuţitaru spre un anumit criticism categorial, recunosc că sofisticat şi cu haz subţire.

Dragoş Avădanei, care a preluat ştafeta de la tatăl său, s-a specializat în hipertext şi-n cognitivism, între altele. O carte-reper: Literatura hipertextuală: către o poetică a interactivităţii creatoare (Editura Universitas XXI, 2005).

Lingvistă, deci activă pe versantul pe care l-am ocolit în acest „serial“, Laura Carmen Cuţitaru e – de fapt – o „psiho-“ şi o „neuro- lingvistă“ interesată şi ea de perspectivele cognitiviste, larg-pluridisciplinare, care integrează şi socio-lingvistica, pragmatica sau psihopatologia comunicării. Rezultate pasionante, după cum o dovedeşte şi cartea sa cea mai recentă, Creierul gramatical (Editura Junimea, 2017). De citit şi de către publicul interesat de literatură, căci aceasta din urmă se construieşte din limbaj, din expresivităţi şi „devianţe“ verbale, dacă nu cumva am putea-o considera chiar o ilustrare a „psihopatologiei comunicării“! Amănunt atractiv suplimentar: cartea e scrisă sub formă de… dialog…