MIRCEA MOŢ: SPLENDOR SINGULARIS

Un fericit „accident de bibliotecă“ devine punctul de plecare al volumului publicat în 2021 de Constantina Raveca Buleu, Splendor singularis, la Editura „Ideea Europeană“. Reîntâlnirea cu Sarane Alexandrian, mărturiseşte autoarea, „a împins în prim planul universului meu obsesional încărcătura acelui splendor singularis invocat de Gerolamo Cardano, sub semnul căruia mi i-am imaginat pe toţi esotericii întâlniţi în paginile cărţilor“. După acelaşi Cardano, „splendor singularis“ este o „inspiraţie subtilă, magnifică, făcută din intuiţie şi inspiraţie“. Sub semnul acestui „splendor singularis“, Constantina Raveca Buleu însumează în volum o serie de studii care „investighează tensiunea identitară manifestată în construcţia câtorva fenomene esoterice“ şi, în egală măsură, „explorează imaginarul şi instrumentarul lor operativ“, oprindu-se în mod special asupra câtorva naraţiuni, pentru a izola „atât derapaje, cât şi momente sublime, într-o tentativă fragmentară de a adăuga o pledoarie în favoarea ezoterismului academic“.

O ipostază a autoarei, autentic om de studiu şi de bibliotecă, după cum s-a spus de altfel, este aceea de pasionat şi riguros cercetător, lucid, care, într-o primă şi necesară etapă a demersului său, lasă impresia că rămâne în umbra documentului şi a cărţilor, de care nu este însă deloc intimidată şi pe care le scrutează cu un ochi pregătit să reţină esenţialul căruia i se va da o replică printr-o construcţie cu puternice accente personale.

Pornind de la dicţionare, care „plasează esoterismul în relaţie cu iniţierea şi secretul, cu înţelepciunea ascunsă acumulată de-a lungul mileniilor, cu transmiterea tradiţiei prin intermediul sintaxelor sapienţiale disimulate şi cu un ansamblu de principii menite să rămână necunoscute“, autoarea menţionează etimologia, care confirmă cele afirmate anterior, pentru a reţine apoi felul în care se conturează esoterismul din diferite perspective; sunt amintiţi autori de referinţă şi este prezentată o bibliografie ce trădează intelectualul cu un orizont larg şi elevat.

Esoterismul este urmărit atent în „istorii literare“ alternative, respectiv volumul lui Radu Cernătescu din 2010, Literatura luciferică, şi O istorie secretă a literaturii române, aparţinându-i lui Cornel Ungureanu. Punctele de vedere ale celor doi autori sunt consemnate obiectiv; Constantina Raveca Buleu sesizează, mai ales în cazul primei lucrări menţionate, unghiul limitat al abordării literaturii române, supralicitat, riscând să denatureze autenticul profil al unui scriitor astfel abordat. Autoarea acceptă că proiectul lui Radu Cernătescu este ambiţios, dar îi reţine riscurile, în special suprainterpretarea ce pândeşte demersul „într-o istorie dominată de obsesia apartenenţei unor scriitori la masonerie“. Cealaltă carte, Istoria secretă a literaturii române, trădând siguranţa unui critic autentic, este diagnosticată cu multă siguranţă: Cornel Ungureanu „realizează o alianţă cu geografia literaturii şi cu geopolitica, miza volumului constituind-o scoaterea la lumină a unei istorii detabuizate a culturii române integrale, care nu se poate întreprinde decât tot prin relativizarea esteto-centrismului dominant“.

În capitolul următor, autoarea are în atenţie rolul pe care l-a avut esoterismul în redefinirea identităţii colective europene din secolul trecut. Constantina Raveca Buleu este tentată de o serie de ipoteze construite atent, cu un ochi lucid, pe parcursul unor lecturi trădând intelectualul ce traversează calm şi sigur o biblografie impresionantă, pentru a-şi configura opţiunea pentru rolul esoterismului în secolul al XX-lea.

Un studiu cum este Marcel Avramescu şi esoterismul românesc interbelic. Memra confirmă la modul convingător vocaţia cercetătorului şi eseistului. Marcel Avramescu aparţine „generaţiei esoterice“ (după un Ieronim Şerbu, în Vitrina cu amintiri), alături de nume de referinţă ale culturii şi literaturii române ale perioadei. Autoarea fixează cu siguranţă reperele biografice ale lui Marcel Avramescu, apelând la mărturisiri ale contemporanilor (acelaşi Ieronim Şerbu îl considera pe Marcel Avramescu „cel mai interesant om pe care l-am cunoscut din această «generaţie esoteric㻓) şi fără a neglija faptul că el poate fi socotit model pentru personaje ale lui Mircea Eliade ori Marin Preda. Constantina Raveca Buleu realizează în egală măsură şi cu aceeaşi siguranţă un portret spiritual al unui gânditor prea puţin cunoscut cititorului de astăzi.

Ceea ce am urmărit până aici coincide cu etapa în care Constantina Raveca Buleu îşi pregăteşte, serios şi temeinic, terenul pentru construcţii personale şi, până la un punct, justificat subiective, sub semnul unui demers eseistic temperat şi bine controlat. Din multele lecturi şi din frecventarea bibliotecii, autoarea păstrează în cartea de faţă tot ceea ce poate conta ca autentice repere pentru textele sale, ce prilejuiesc o lectură de-a dreptul captivantă. Constantina Raveca Buleu construieşte atent, cu alte cuvinte, fără a neglija ceea ce a reţinut ca esenţial din lecturi, eseurile din recentul volum fiind marcate de un echilibru necesar între rigoarea informaţiei şi subiectivitatea definitorie a punctului de vedere personal.

Având în centul atenţiei esoterismul şi identificând prezenţa elementelor esoterice la un anumit autor, Constantina Raveca Buleu nu limitează şi nu absolutizează perspectiva asupra autorului respectiv. Este de menţionat în acest sens admirabilul studiu despre Hasdeu, Spiritism şi arhitectură. Bogdan Petriceicu Hasdeu, în care elementele esoterice sunt înţelese ca nişte componente fireşti ale „arhitecturii“ creaţiei exemplare a autorului Cu atât mai convingător cu cât „spiritismul (…) nu este incompatibil cu creştinismul. Dimpotrivă, un spiritist este întotdeauna un bun creştin“. Demersul hermeneutic al Constantinei Raveca Buleu „funcţionează“ convingător şi în articolul dedicat Bucurei Dumbravă (Bucura Dumbravă. Esoterism şi valori naţionale). Secvenţe textuale în aparenţă „inofensive“ devin transparente, dezvăluind profunzimi spirituale: „Cartea consacră pagini aproape lirice momentelor focului, prilejuri distincte, personalizate, de reverie şi apropiere spirituală. La fel, numeroasele pagini închinate florilor poartă amprenta unui spirit care preţuieşte natura, o investeşte cu spiritualitate şi o percepe prin filtrul culturii ştiinţifice şi literare“. Lectura se finalizează într-o convingătoare „polemică“ cu un uşor acceptabil „farmec“ (doar) al scrierii: „Cartea Munţilor depăşeşte farmecul scrierii şi aspectul practic şi dobândeşte o dimensiune esoterică, spiritualitatea omenirii furnizându-i autoarei reperele necesare configurării unei geografii simbolice cu implicaţii mistice“.

Autoarea consacră esoterismului pagini documentate şi personale, şi articole cum sunt Luminile şi umbrele esoterismului: vălul lui Isis, Esoterism şi moarte. Mitul monarhului ascuns o dovedesc pe deplin. Dacă mă opresc în final asupra eseului Simboluri thanatice în ideologia extremei drepte româneşti o fac în primul rând pentru ochiul critic al unei autoare care reuşeşte să decupeze în manifestările şi în discursul politic ale unei perioade simboluri pe care le decriptează convingător. Autoarea are în vedere în ultimă instanţă retorica dreptei alimentată de „aparatul simbolic pus în mişcare de fiecare dintre mişcările de dreapta, începând cu instrumentalizarea cultului eroilor şi terminând cu ritualurile, uniformele, saluturile şi simbolurile utilizate“. Raveca Constantina Buleu trădează şi aici aceeaşi rigoare a documentării şi a unor observaţii de fineţe. Articolul accentuează faptul că o serie de simboluri şi motive au fost confiscate „hermeneutic“ de mişcarea de dreapta, fie că e vorba de înger, fie că e vorba de nuntă sau de moarte, fiind evidentă atitudinea detaşat intelectuală a autoarei.

Splendor singularis este o carte ce nu poate fi separată de autentica bucurie a lecturii.