Revista revistelor

Şi-aşa: a apărut revista Familia, nr. 12 pe anul trecut, ultimul ca instituţie de sine stătătoare. Paginile de început reconstituie, prin comentarii sobre şi documente, drama culturală care a avut loc: după alegerile pe care, după cum bine descrie situaţia Traian Ştef, nici un partid politic nu le-a cîştigat, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, pe numele lui Ilie Gavril Bolojan, a hotărît să salveze finanţele judeţului tăind nişte posturi din Cultură: la revista Familia – acela de director, deţinut de Ioan Moldovan, plus alte 3. Şi, astfel, vorba editorialului semnat de redacţia revistei, „Consiliul Judeţean Bihor a desfiinţat o instituţie care, de fapt şi de drept, nu îi aparţine: Revista de cultură FAMILIA“. Un abuz.

*

Şi-abia a apărut Familia 12/ 2020, şi-a sosit şi nr. 1-2 din 2021: cu redacţia micşorată, lipsesc Traian Ştef şi Ion Simuţ, fapt care nu ne bucură deloc. Numărul este bun, conţine interviuri, bilanţuri de an, cronici, proză multă şi imagine la fel. M-am oprit la bilanţul prozei pe anul 2020, făcut de Marius Miheţ, care printre altele scrie: „În ultimii ani s-a degradat o instituţie, altadată celebră în anonimatul ei elitist – a cronicarului de proză: apar cronici puţine, cu minime dovezi de lectură integrală. Se poartă la rever furtul ideilor, lectura „pe sărite”, diagonalele fără nicio miză critică reală, reverenţe gratuite în faţa editurilor, nu a cărţii, limbaje critice fără legătură cu textul propriu-zis…“.