MENUŢ MAXIMINIAN, INDULGENŢELE LUI ION MUREŞAN

Prezenţă efervescentă, dar şi indulgentă la întâlnirile literare, un nume pe care şi-l doresc în paginile lor revistele literare, Ion Mureşan „făptura de spaimă“ cum îl numeşte Răzvan Voncu într-un comentariu din „România Literară“, ne surprinde prin apariţia unui volum de publicistică.

După două decenii de editoriale în ziare ale vremii, Ion Mureşan face o selecţie pe care o aduce în faţa cititorilor între coperţile cărţii Indulgenţe, la editura bistriţeană Charmides. Trei sunt temele pe care îşi împarte volumul Mureşan, deşi din titluri poate nu ai ghici despre ce este vorba. „Pisica pe perdea“ descrie lumea halucinantă în care trăim, în care parcă, de multe ori, ne-am pierdut sensul existenţei, împrumutând năravuri occidentale care nu ne fac cinste ca neam, moravurile străbune rămânând undeva în plan secund. Este acest capitol ce zugrăveşte o frescă a României de azi şi cel mai amplu.

„Recurs“ ne aduce în faţă pe mai marii noştri conducători, cei care de 30 de ani încearcă să ne convingă că la noi umblă câinii cu covrigi în coadă, la fiecare patru ani cerându-ne voturile şi jurându-se că ne va fi mai bine. Pentru ei suntem convinşi că va fi aşa, Ion Mureşan vorbind prin scrierile lui metaforice despre acest aspect al oului politic care, se pare că, se regenerează la fiecare alegeri şi că greu vom scăpa de el. În „Addenda“ ne întâlnim cu trei texte ce ne apropie de valorile noastre din lumea satului, acasă pentru fiecare dintre noi venind cu gustul copilăriei.

Răzvan Voncu spune despre volum că este „serios, bine conceput şi încheiat la toţi nasturii“, fiind o apariţie „neobişnuită în publicistica literară de azi“. Aşa este, pentru că jurnaliştii nu mai au timp precum Ion Mureşan să se aplece asupra detaliului, să-şi înfrumuseţeze textele cu metafore, să facă dintr-un subiect banal la prima apariţie un eveniment. Un jurnalist al vremurilor trebuie să fie angrenat în ceea ce presupune astăzi imediatul, altfel ştirea este difuzată de alt canal media şi nu te mai urmăreşte nimeni. Ancorat tehnologiei moderne, în grupuri de WhatsApp, Facebook, email, jurnalistul de azi nu se mai apleacă, din păcate, asupra lecturării unor cărţi, de multe ori ştirile lui transmiţând un mesaj sec şi, din păcate, sunt pline de greşeli. Nu ne mai informăm dinainte asupra unui subiect, nu mai cunoaştem pe cel cu care intrăm în dialog ci căutăm senzaţionalul imediat. Explicit pentru acest lucru este textul „Două vorbe“: „Întotdeauna încurcând momentele: atunci când trebuie să vorbim tăcem, iar când trebuie să tăcem vorbim. Vorbesc politicienii, vorbesc ziariştii, vorbesc aşa de cu poftă de parcă i-ar fi muşcat musca de limbă“. Îmi amintesc aici cum unul dintre colegi, cei care filmau la un accident rutier, s-a dus la omul plin de sânge întins pe asfalt şi l-au întrebat ce s-a întâmplat. Îţi trebuie, poate, un suflet de fier sau să fii lipsit cu totul de empatie pentru a adresa întrebări unui om ce se află în suferinţă.

Lecturând editorialele lui Mureşan din această carte descoperim „evenimente, personaje, moravuri“ care într-o anume vreme aveau o mare pregnanţă, şi dădeau culoare epocii, azi au ajuns doar „umbre pe pânza vremii“. Noi am rămas pre-ziarişti, ca să parafrazăm textul „pre-literatura şi pre-scriitorul“. Acesta, dacă nu a fost citit la vremea lui merită a fi văzut acum de către scriitorii care se cred, din prima, urcaţi pe fuşteiul de sus al literaturii: „Pre-literatura este vârsta cea mai fericită a literaturii. Pre-literatura este copilăria literaturii. Nimic nu este în literatură care să nu fi fost înainte în pre-literatură. Pre-literatura e Paradisul literaturii. Pre-literatura e bâlba genială. Riscând, aş spune că pre-literatura e adevărata literatură. Pre-literatura o scriu pre-scriitorii. Rare şi discutabile şi, să zicem, nefericite, sunt cazurile de scriitori care să nu fi fost înainte pre-scriitori. Scriitorul «din prima» e un copil născut bătrân, un copil cu riduri şi cu părul alb“.

Zicalele din popor sunt aduse de Ion Mureşan în actualitate, explicându-le în stilu-i caracteristic (vezi, speriaţi de avioane).  Nu lipsesc din preocupările publicistului dascălii, cei care ne creionează drumul în viaţă. „Mâna mică prinsă în mâna mare tremură: pui de pasăre sub aripă. Tâmplă lângă tâmplă, mână în mână. Mâna mică urmează ezitant, chinuit, linia dreaptă a gândului“, spune Mureşan despre momentul în care copilul învaţă să scrie. Oare cine i-a purtat mânuţa în aceste vremuri online în care copiii nu s-au putut vedea în prima zi de şcoală cu învăţătoarea lor. Nici nu vrem să ne imaginăm, aşteptăm din nou vremurile cu şcoala „normală“. Lecţia de naţionalism ar trebui s-o învăţăm fiecare dintre noi şi să nu credem precum politicienii că „Patria e o mare gumă de mestecat“. Prin publicistica lui, Ion Mureşan ia atitudine asupra neimplicării noastre în societate. Pornind de la vorbe precum „Nu te băga ca musca-n lapte“, „Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala“, „Nu te pune cu mintea nebunului“, „Nu te băga în tărâţe, că te mănâncă porcii“, „Nu-ţi bate singur cuie-n talpă“, „Vezi-ţi de treaba ta“, „Vezi-ţi de drum“, Mureşan vine cu cazuri concrete ale unor români ce ne fac cinste în străinătate, devenind eroi, amintind aici cazul handbalistului Marian Cosma, până la cei ce fură din genţile europenilor.  „Trăim într-o lume de martori tăcuţi. O lume de oameni care întorc capul, asistă din spatele perdelelor la crime, verifică zăvorul de la uşă şi tac. O tăcere ruşinoasă, dar, iată, sănătoasă… Iar în timpul acesta, protejaţi de maşinăria pufoasă a justiţiei, hoţii şi crimnalii ne impun regulile lor… Şi devin modele de viaţă pentru copii“, subliniază Mureşan, cel care dă exemplul turmei de bivoli care luptă împotriva celor mai de speriat animale, precum leii, dovedind că, împreună, învingând frica, reuşesc să fie o putere. Dar, ce mai poate fi de spus într-o lume în care aşezăm lângă cuptor de mititei boxele, devenind „patria din manele“. O societate în care nu mai există respectul pentru cultura trainică a înaintaşilor şi în care „manelele sunt oglinda“. Ar fi multe de discutat despre acest aspect şi cum s-a ajuns să fim în multe privinţe în coada Europei, inclusiv la achiziţia de cărţi. O vină o au şi „animalele politice de primăvară“ care ne asupresc în anii electorali, devenind apoi „căpuşe mici care ne-au supt de ne-au uscat salariile, pensiile, alocaţiile pentru copii, locurile de muncă, spitalele, şcolile“. Nimic nu ne mai convine, nici măcar nu mai schiţăm un zâmbet de bucurie la vederea primilor fulgi, în loc să punem mâna pe lopată şi să curăţăm zăpada din faţa casei sau a blocului, dorindu-ne să creăm un manifest împotriva fulgilor de nea: „Zăpada e duşmanul nostru“. Şi mai demult erau drumuri blocate, zăpezi de aproape doi metri, însă oamenii trăiau în armonie cu iarna. Azi, într-o lume în care codrul nu ne mai este frate, ne mirăm de modul în care natura se revoltă asupra noastră şi că vom ajunge într-o zi să fim „pescarul pescuit de peşte“. O fi având o vină şi presa, şi în special televizorul, cel care „a minţit poporul“, însă am putea singuri să ne creionăm priorităţile, să mai punem mâna şi pe o carte dacă nu găsim ceva informativ pe micul ecran, deşi azi avem atâtea canale cu documentare. La noi, însă, „bogăţia e cu adevărat nocivă. Dispreţul muncii utile, inteligenţei şi culturii e nociv. Cine mai visează azi, copil ori adolescent, să ajungă profesor, doctor, inginer ori, de ce nu, instalator?“.

Pe coperta cărţii, Al. Cistelecan spune „Indulgenţe-le lui Mureşan sunt operă de mare caritate comprehensivă şi de fatală inspiraţie participativă“. Cartea de publicistică ar trebui să fie studiată de către jurnaliştii de azi ca o cheie spre descoperirea unor noi sensuri ale acestei profesii. Pentru că, pe cât de multe teme prezintă Ion Mureşan, pe atât de interesantă este abordarea fiecăreia dintre ele. Un jurnalist de profesie ar trebui să ştie şi să scrie, nu doar să relateze.