Mina Decu

în budapesta am visat şobolanul cum zbura din vârful

pantofului

nu mai era nimic de sperat

se adunaseră atâtea reziduuri

că respiraţia era aproape imposibil de utilizat

te căutai în buzunare

eu închideam ochii şi mă înconjuram

de vorbele celui căruia

până la urmă

de teamă

respect

şi oboseală

alesesem să nu-i mai elucidez limba

adormeam visând la budapesta

 

 

***

din azi îmi amintesc doar ieri şi cred că mi-ar fi mult mai bine fără

 

 

***

în absenţa dorinţei tot ce contează

e cât de neauzită poţi face trosnirea osului

cât de frumos îţi poţi dezveli dinţii în cădere

şi  restul oricum nu o să meargă de la sine

 

 

***

acum sunt ca un animal mic

care ţi se pare că zâmbeşte

atunci când se pregăteşte

să te muşte de ligament

uite zici

dispare

şi până să te întorci

eşti retezat din picioare

 

 

***

atunci când cuţitele stau bine înfipte în ţintă

zâmbetele se încheagă mai bine între părţi

 

 

***

vocea îi era atât de joasă încât nu ar fi putut fi un obiect contondent

i se spunea că vorbeşte la fel cum respiră

jos şi calm

nu-şi putuse vreodată imagina cum se poate respira jos

se putea gândi doar la fata aceea care îşi întorcea şuviţe pe deget atunci când respiraţia lui cobora

iar gândul ăsta îi provoca plăcere

dar nu îl şi calma

şi uneori îşi dorea atât de mult să fie strident

dar nu mai mult decât ar fi putut vreodată să fie

un obiect contondent

 

 

***

în ultimul timp mă interesează din ce în ce mai puţin mersul planetei

stau într-un colţ

îngheţ

şi  privesc cum

între noi un gândac mort îşi schimbă culoarea

 

 

***

când abia mai ai putere să zici un nu

celui care îţi oferă un buchet de flori pe stradă

chiar dacă pe bani

s-a cam terminat

 

 

***

stai cu mâinile lipite de acvariu

căldura lor lasă pe geamul gros

amprente peste alte amprente

niciun desen nimic complicat

doar urme descuamate

de primată superioară

îţi arcuieşti mai tare spatele

şi vezi rechinul cum se izbeşte

cu botul de imaginea ta

im pa si bi li ta te constantă

 

amprente irosite în vadul apei repezi stau

 

 

***

floarea presată din onoarea pierdută a katharinei blum
gândul că nu mai e aşa
că gândul că nu mai e aşa
nici el nu mai e cum era
întoarcerea aţei subţiri pe deget
rana
şi bucuria regăsirii
la aceeaşi filă
pe acelaşi rând
aşa e
nimic nu s-a schimbat
la fel ca altădată
de parca ai putea să te ghidezi după ceva în iarba asta

 

 

***

lucrurile sunt pe punctul de a fi terminate

halebarda îşi aşteaptă stăpânul

ca un japonez pervers şi inimos

în cămaşă cu mâneci largi şi revere tocite

capacitatea de a se adapta la gesturi aproape perfecte

mulaje transparente de organisme în curs de sensibilizare

acuplare

şi temperatură crescută în ziua plecării