NATALIE BUCHHOLZ: POATE-I DE BINE

Natalie Buchholz (1977) a lucrat pentru mai multe edituri renumite şi a debutat cu romanul „Der rote Swimmingpool“ („Piscina roşie“) în 2018; al doilea roman va fi publicat la începutul anului 2021.

Aburi groşi violeţi. Un turn înclinat gata să se prăbuşească. Ziduri dărăpănate. Un cal la câţiva metri distanţă de Waswa. Trage o căruţă după el, un schelet de lemn, scârţâind în vântul întărâtat. Stomacul ghiorăie. Soarele frige fără să se arate. Miroase a ardei copţi şi a ploaie. Atârnă în nori, se lasă aşteptat. De câteva zile bune Waswa amuşină solul. Beregata îi e aspră, limba încărcată. Tot timpul e cu ochii la pândă. Linişte suspectă. Cuie ruginite, cioburi. Waswae atent. Dar n-are încotro, trebuie să mănânce. Şi, oricum, pârloaga tot mai are ceva de dat. Numai că trebuie să caute, Waswa trece pe lângă un drum de fier, ieşit până la jumătate din pământul uscat. O pungă de plastic s-a prins de el şi flutură-n vânt ca un steag desfăcut. Ţara nimănui. În spate, o moviliţă de pământ, două ambalaje de pizza. Poate-i de bine. Cenuşie e umbra unui nor încărcat care trece pe deasupra lui Waswa. Pielea-l mănâncă, e plină de nisip, roşie ca o cărămidă. Waswa se scutură. Răscoleşte praful, instigă cu uscăciunea lui norul de deasupra. Cubotul desface unul din cartoanele cu pizza. O pictură în untură şi nimic altceva. Pe margine un fir de brânză. Prea subţire să merite să-ţi scoţi limba încărcată. Cel de-al doilea carton tot nimic altceva decât o presupunere. Din botul lui Waswa picură saliva. Udă pământul. Îşi înalţă capul. Aburi groşi în zare, coloane fără temelie. Waswa se răzgândeşte, dă de un animal din stofă. Amuşină pluşul ăla decapitat şi o ia mai departe spre vest, în direcţia unde opreşte autobuzul. Câţiva călători coboară. Turişti pe drumul ce duce spre munte. Bocanci, rucsacuri pline ochi. Senvişuri, Waswa le adulmecă cu botul ridicat. O dată o mai fost aici cu un turist, departe de mare, acolo unde se strângeau vacile, de parcă ştrandul ar fi fost păşunea lor. I se promisese o cuşcă, un adăpost, în faţa unei case mari. Hrana într-un blid, apă curată, limpede. A mers cu ei, a sărit în barcă, două vâsle, doi bărbaţi, unul repeta mereu numele păsărilor de la Dunăre. Arăta cu degetul, start, sosire. Clic. Celălalt îl scărpina cu degetele prin păr, i-a dat şi numele la care trebuia să răspundă dacă chema. Linişte – asemenea mării care se strângea în urma bărcii câte-o linie. Waswa se apropie de staţia de autobuz. Trei bărbaţi stau pe marginea drumului. Discută cam la fel de aprins ca bărbaţii din barcă, mai târziu în maşină unde Waswa a prins din zbor câteva felii de salam. Sărate. E neobişnuit cum de i-a dispărut cureaua din jurul gâtului. A dispărut pur şi simplu. I-a fost luată. Fără nicio explicaţie. În schimb, primeşte un ghiont. Unul dintre bărbaţii din staţie merge în genunchi. L-a descoperit pe Waswa. Întinde ceva înspre el, un fel de baston. Waswa se fereşte, îşi dă urechile pe spate. Turistul dă din mână. Waswa se dă la el, aruncă pluşul decapitat la picioarele turistului. Bărbaţii râd. Zgomotos. Strigă după el, dar nu-i spune nimeni pe nume.

Traducere de Nora Iuga