VASILE GRIBINCEA: ALTĂ LECŢIE DE POEZIE

Toată puterea

ta cum te va face

în stare de privirea fără

gândire?

Nu ştii dacă vei fi profesor, spre deosebire de majoritatea colegilor tăi, însă eşti acum în faţa şcolii, ai reuşit să ajungi cu 3 minute înainte de ora 9, după altele vreo sută, în care ai mers pe jos în allegro, ai luat metroul apoi ai schimbat două autobuze, dar de când te-a întrebat Elena dacă ai putea cumva, într-o zi, ai înţeles că nu se poate altfel, că după scriitorii, actorii, profesorii universitari care au mai fost pe-aici eşti şi tu unul dintre prietenii elevilor colegei tale, că nu rămâne decât ca şi ei s-o afle. Te gândeşti, privind-o cum vine să-ţi deschidă poarta, cât de slabă s-a făcut de când vă întâlneaţi mai des prin facultate şi pe la colocviile unde ea lua mai tot timpul premiile mari de la lingvistică, Vaaaasiiile; după mersul lent, şi în voce îi citeşti oboseala aşa cum alţii citesc ce nu se vede în palma stângă, argintiul rochiei ce-i cade până la glezne are culoarea ceţii Bucureştiului din care te-ai pornit, din îmbrăţişare nu simţi mai mult decât aerul dintre voi, nu ai mai văzut cercei negri în formă de catene ADN, să trăiţi, răspunde la bună dimineaţa paznicul ce ţi-ar putea fi bunic şi, când vezi cum sunt îmbrăcaţi copiii care încă stau în curte, eşti bucuros c-ai renunţat în ultimul moment să-ţi pui cravată. Mergi la două clase de a opta, au început de curând genul liric, tu într-a opta încercai să descarci mitraliera de neologisme în temele de la română şi niciodată nu cădeai de-acord c-ar trebui să vorbeşti mai simplu, acum adolescenţilor pentru care ai venit vrei să le vorbeşti cât mai l i m p e d e, să-i faci să creadă că poezia, literatura în general, „citiscrisul” ne schimbă vieţile, că asta contează dincolo de cât o arată (când nu o ascund) exerciţiile şi lecţiile, de asta profesoara le-a zis ieri elevilor, la rugămintea ta, să aducă azi câte o poezie aleasă pentru forţa cu care îi emoţionează, iar după ce le spui cine eşti şi de ce ai venit, le scrii pe tablă nişte versuri din Noapte sau Zi („geometria rară-a prieteniei şi strălucirea ei/ care ne face limpezi împăcaţi şi buni”), le povesteşti cum în cartea Simonei Popescu au intrat şi fragmente din compunerile elevilor autoarei şi cum astăzi şi ei, cei din faţa ta, se pot simţi ca nişte autori, căci fiecare va scrie o poezie despre ce îl emoţionează acum, în această toamnă, o poezie fără rimă şi fără ritm, în vers liber, dar n-am ştiut că poezia poate fi şi aşa. Câţiva te surprind, au rânduri parcă rupte din Vânt[ul] potrivit până la tare, îi rogi să se asculte atent unii pe alţii pentru că o să vorbească despre poeziile colegilor, Ştiţi, nu credeam că Nina poate scrie aşa ceva, pe când cei din spate, în costume sportive, de-abia de vor scoate câteva cuvinte până la sfârşitul lecţiei (le vei afla mai târziu poveştile de la doaaaamna, dar de pe-acum decizi să nu mai dai tema pornind de la cântecul lui Nicu Alifantis pentru că unii s-ar putea să nu aibă Internet); înainte să predaţi pe două voci împreună cu Elena, le pui o înregistrare de pe youtube cu Nichita Stănescu recitând Emoţie de toamnă, îi întrebi dacă au mai auzit un poet citindu-şi textele şi spun că nu, elevii vă pun tot mai multe întrebări despre Nichita Stănescu, despre cum s-a schimbat poezia după el, apoi, deşi nu te-ai sfătuit înainte cu doaaaamna, promiţi un bonus de un punct la următoarea evaluare pentru cine spune care e pluralul substantivului dragoste şi primul care îţi răspunde corect e Gianni din ultima bancă, prima oară când vorbeşte de la începutul orei. Le-ai adus nişte foi mici, oranj şi galbene, la sfârşit îi rogi să scrie pe ele cu ce vor rămâne după lecţia de azi, ce le-a plăcut şi ce nu le-a plăcut, citeşti în autobuzul spre Bucureşti mesajele de la ei şi înţelegi că trebuie să vă revedeţi, vorbeşti despre asta cu Elena atunci când vă mai vedeţi prin facultate. Au trecut cinci luni şi, deşi ai promis, ţi-ai promis, nu ai reuşit să te întorci la ei, iar acum pleci din Bucureşti din cauza pandemiei (e prima oară când pleci fără să ştii când revii) şi, înainte să începi să împachetezi, pui direct în ghiozdan, de pe frigider, acolo unde a stat în tot acest timp, cartea în care păstrezi ce ţi-au scris elevii de a opta cu care te-ai întâlnit la început de octombrie, cartea aceea, un Borges împăienjenit de sublinieri şi notiţe, pe care anul trecut ai dat doi lei într-un anticariat; şi vei ajunge cu bine acasă, îţi va scrie peste o săptămână Elena (v-aţi intersectat în magazin chiar cu o zi înainte să pleci de la Bucureşti), îţi va povesti cum totul se schimbă de când şcoala s-a mutat pe net şi cum se apropie recapitularea la genul liric la cei de a opta şi ştii, mă întrebam dacă ai putea cumva, într-o zi, poate pe 31 martie – şi vei înţelege din nou că da, nu se poate altfel