Marta Petreu: D.R.P.

Urcam voios la Tribuna, unde era o echipă redacţională numeroasă, glorioasă: Buzura, Prelipceanu, Cocora, Cesereanu, Runcan, Negoiţă, Grunea, Mareş, Sălăjean, ştiu eu mai cine? Şi o secretară frumoasă, pe care mi-o amintesc îmbrăcată mereu în roşu, strategic aşezată în dreapta uşii lui, cu faţa spre anticameră, stăpînind, dintr-o privirie spre stînga, uşa de la intrare. Uneori ajungeam şi în cabinetul lui de redactor-şef. O funcţie importantă, pe vremea aceea. Prima dată cred că m-am dus foarte de dimineaţă. Pe urmă m-am învăţat că orele bune sînt ale amiezii. Cîteodată, nimeream în timpul şedinţei – aşa am avut o dată ocazia să-l văd pe Buzura, care întîrziase, el stătea noaptea tîrziu şi scria, aşa că-şi începea ziua cu greu, strecurîndu-se delicat, în vîrful degetelor şi parcă subţiindu-se, să ocupe mai puţin loc, pe uşa redactorului-şef. Nu-mi mai amintesc dacă nu cumva prima dată m-a dus la el Romoşan, pe care-l adoptase afectiv-poetic încă de cînd era elev şi-l publica ori de cîte ori avea Petru chef – de pildă, dacă-şi schimba un vers la un poem, încît să sune şi mai bine decît sunase înainte. Eram studentă pe vremea aia, vorbesc despre anii 1976-1980. Am ajuns de mai multe ori în biroul lui, cu poeme. M-a publicat de mai multe ori, frumos. Mai des decît Echinox-ul, unde îmi erau cerute altfel de texte, cronichete, recenzii, uneori eseuri. Revista însăşi era frumoasă, albastră, machetată aerisit, cu nu puţine texte bune. Cred că-i plăcea să publice tineri – măcar la a doua, a treia încercare. Cred că-l şi amuza un pic să ne primească, fals încruntat, apoi să ne acorde graţia publicării. L-am regretat cînd a plecat la Bucureşti, eram deja profesoară la un liceu aflat la numai doi paşi de centru, deci de sediul revistei, şi nu mai eram niciodată liberă la orele amiezii, încît să pot urca la redacţie, la D.R. Popescu, DEREPE, care a jucat un rol aşa de frumos pentru mine publicîndu-mă de cîteva ori în revista Tribuna.
La mulţi ani!